Era transmis astfel un important mesaj, acela că ”primăvara popoarelor” nu va ocoli teritoriile locuite de români, care la acel moment erau fie sub stăpânirea unor imperii străine, cum este cazul Transilvaniei şi al Bucovinei, fie trebuiau să accepte protectoratul rusesc şi suzeranitatea otomană, situaţie în care se aflau Ţara Românească şi Moldova.    

Câteva luni mai târziu, pe 7 iunie 1848, la Craiova, Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu şi Costache Romanescu au alcătuit, în ilegalitate, primul guvern provizoriu revoluţionar. Cu o eficienţă care astăzi, în ciuda avansului tehnologic şi a dezvoltării mijloacelor de comunicare, pare necunoscută administraţiei publice române, după doar două zile,  pe 9 iunie 1848, la Islaz, în faţa unei mari adunări populare, a fost citită de către Ion Heliade Rădulescu „Proclamaţia de la Islaz”, programul mişcării revoluţionare din Ţara Românească, conceput ca act constituţional, inspirat din Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului din 1789. ,,Proclamaţia de la Islaz” este însăşi fundamentul democraţiei româneşti şi actul din care putem spune că izvorăşte inclusiv Constituţia României de azi.

Pe 11 iunie 1848, la Bucureşti, sub presiunea maselor, domnitorul Gheorghe Bibescu a semnat „Proclamaţia de la Islaz”, care va deveni noua constituţie. În aceeaşi zi a fost editat primul ziar necenzurat din istoria naţiunii române, „Pruncul Român”, care a apărut pe 12 iunie 1848. Astfel, societatea română avea să cunoască un alt element esenţial al democraţiei: libertatea tiparului. În doar cinci zile, o mână de oameni şcoliţi în Franţa, cea mai mare generaţie politică pe care a cunoscut-o ţara noastră, cu un plan politic bine pus la punct şi ambiţie incomensurabilă, aveau să pună bazele statului român modern. Evenimentele au continuat până pe 13 septembrie 1848, când armata otomană, dar în special cea rusă, au înăbuşit Revoluţia.

În paralel, în Transilvania, românii ardeleni se luptau pentru obţinerea drepturilor sociale şi politice care li se cuveneau şi care le erau negate de către maghiari, aceştia dorindu-şi unirea Transilvaniei cu Ungaria. Cel mai de seamă reprezentant al luptei naţionale din Transilvania este Avram Iancu, sub conducerea căruia românii transilvăneni s-au organizat în miliţii şi au luptat, în alianţă cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluţionare maghiare. Revoluţia română din Transilvania a fost singura revoluţie din 1848 din Europa care nu a putut fi înfrântă cu forţa armelor. De asemenea, evenimentele petrecute între 1848 şi 1849 în Transilvania reprezintă paşi fundamentali pentru afirmarea naţiunii române şi Marea Unire din 1918.

Anul revoluţionar 1848 are o deosebită însemnătate pentru istoria noastră naţională. Pe 14 iunie 1848 a fost adoptat de către guvernul revoluţionar tricolorul, ca steag naţional (ziua de 26 iunie – pe stil nou – a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional, dintr-o regretabilă eroare de principiu istoric), iar ziua de 13 septembrie a fost proclamată Ziua Pompierilor din România, ca urmare a bătăliei din Dealul Spirii dintre armata otomană şi Compania de Pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu.

Urmare a celor întâmplate în 1848, cinstim memoria unor adevăraţi eroi ai neamului, precum Nicolae Bălcescu, Gheorghe Magheru şi Avram Iancu, Drapelul Naţional şi pompierii militari care s-au jertfit pentru idealul statului naţional român şi al democraţiei. Şi totuşi, cel mai important moment, ziua de 11 iunie, când „Proclamaţia de la Islaz” a fost semnată de domnitorul Gheorghe Bibescu, care a recunoscut astfel cererile poporului şi guvernul revoluţionar, trece neobservată.

Nicolae Iorga spunea că un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii. Într-o ţară în care marcăm Ziua naţională a consultantului fiscal, este de neacceptat ca un eveniment de o asemenea importanţă, precum cel care a avut loc pe 11 iunie 1848, să nu fie marcat cum se cuvinte. Din aceste motive intenţionez iniţierea unui proiect de lege prin care 11 iunie să devină Ziua Revoluţiei Române de la 1848 şi astfel autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale, să poată organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate acestui eveniment istoric, care a pus bazele României de azi.

Suntem unica societate de tradiţie răsăriteană, ortodoxă, care a cunoscut Revoluţia din 1848 şi, ca un paradox, singura societate care nu serbează succesul acesteia. Iar asta trebuie să se schimbe.