Ion G. Duca, premierul asasinat de legionari cu ştiinţa regelui Carol al II-lea

Ion G. Duca, premierul asasinat de legionari cu ştiinţa regelui Carol al II-lea

Ion G. Duca FOTO Getty Images

Liberalul Ion Gheorghe Duca a fost împuşcat de un grup de trei legionari – cunoscuţi sub numele de „Nicadori“ – după ce, din funcţia de premier al ţării, a dizolvat Garda de Fier. Deşi vestea că se pune la cale un atentat asupra sa a devenit telefonul fără fir, zvonul umblând de la şeful Poliţiei la directorul Siguranţei şi până la regele Carol al II-lea, premierul nu a fost avertizat. Cinci gloanţe l-au trântit pe peronul gării din Sinaia.

Ştiri pe aceeaşi temă

28 decembrie 1933. Regele Carol al II-lea îi cere o întrevedere premierului proaspăt instalat în funcţie, Ion Gheorghe Duca, pentru a discuta despre planurile viitoare – printre altele, şi eventualitatea destituirii guvernatorului Băncii Naţionale. A doua zi, Duca pleacă la Sinaia cu trenul de 9.00 dimineaţa. Îl însoţesc un agent şi câţiva oameni politici, însă vagonul în care călătoreşte nu are niciun fel de pază. Ciudat lucru, pentru că, în urmă cu doar două seri, în timp ce se îndrepta cu soţia sa de la sediul Consiliului de Miniştri către o recepţie, o bombă explodase în apropierea maşinii sale. Duca avea toate motivele să creadă că-i fusese destinată. 
 
În urmă cu o lună, după demisia lui Alexandru Vaida-Voievod, şeful partidului liberal, I.G. Duca, fusese însărcinat de rege să preia frâiele şi să rezolve criza de guvern. Pe 15 noiembrie, „Adeverul“ titra: „Eri a demisionat d. Vaida şi a fost însărcinat d. Duca cu formarea guvernului“. Grija cea mai mare a regelui era organizarea alegerilor de la sfârşitul anului. Alături de această misiune, Duca îşi propunea şi alte două ţinte importante, care să mai calmeze vremurile tulburi din acel an: să stabilizeze economia după marea criză mondială şi să impună cu orice preţ respectarea legilor. 
 
Pe 9 decembrie, Garda de Fier este dizolvată

A doua zi după numirea sa în fruntea Consiliului de Miniştri, Duca îi mărturiseşte lui Constantin Argetoianu, fost ministru al Finanţelor Publice în perioada ’31-’32 (în Guvernul Nicolae Iorga) că avea, întâi de toate, să se concentreze pe un alt obiectiv. Nicolae Titulescu, care era la acea vreme ministru al Afacerilor Străine, îi ceruse să desfiinţeze mişcarea de extremă dreapta Garda de Fier, iar Duca îi promisese că va face asta înaintea alegerilor. „Mi s-a pus această condiţie sine-qua-non, şi e singura care mi s-a pus. Am primit-o.“ Însuşi Duca avea o antipatie făţişă faţă de legionari. Era împotriva lor încă din 1924, după ce Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mişcării Legionare la acea vreme, îl împuşcase mortal pe prefectul de Iaşi, Constantin Manciu, fruntaş local al PNL, chiar pe treptele tribunalului din oraş. 

 
Planul lui Duca se înfăptuieşte în doar câteva zile. La 9 decembrie, cu 8 voturi pentru şi 7 împotrivă, printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri, Guvernul Duca hotărăşte: „(...)Art.I. Gruparea «Arhanghelului Mihail» astăzi «Garda de Fier», este şi rămâne dizolvată. Art.II. Localurile de întrunire ale membrilor acestor grupări vor fi închise, iar arhivele şi orice corespondenţă vor fi ridicate de autorităţile respective, oriunde s-ar găsi. (...) Art.IV. Toate listele de candidaturi depuse pe baza legii electorale în vederea alegerilor legislative care încep la 20 decembrie 1933 în numele şi cu semnul grupării «Garda de Fier» sunt nule şi neavenite. D-nii miniştri de interne şi de justiţie sunt însărcinaţi cu aducerea la îndeplinire a acestui jurnal“, scria în „Monitorul oficial“.
 
„V-aţi iscălit moartea!“
A doua zi după interzicerea Gărzii, Duca primeşte o scrisoare de la generalul Zizi Cantacuzino – Grănicerul, un apropiat al lui Corneliu Zelea Codreanu. Doar atât îi scrisese Zizi: „D-ta şi Titulescu v-aţi iscălit moartea!“. Duca nu lasă garda jos şi-i răspunde: „Am semnat, fiindcă era nevoie pentru ţară ca să semnăm, dar eu mă aştept la orice“. 
 
Vestea decretului a dus la violenţe masive între legionari şi forţele de ordine. Bilanţul: aproape 20 de oameni morţi şi mii de legionari arestaţi, după relatările din ziarul „Adeverul“ din acele zile. După doar câteva zile, cei arestaţi sunt însă eliberaţi. Din lista celor răniţi îl amintim pe un oarecare student la Academia Comercială, Nicolae Constantinescu. Duca devine un duşman al legionarilor, care-l ameninţă constant cu moartea. După alegerile organizate pe 20 decembrie – în care partidul lui Duca obţine cel mai bun scor (51%) – Corneliu Zelea Codreanu publică, pe 24 decembrie, în ziarul „Cuvântul“, „Un cuvânt“, în care vede o singură soluţie pentru „reglarea“ situaţiei: „mormântul“.
 
Pe tren cu „Nicadorii“ înarmaţi
Pe 28 decembrie, legionarul Nicolae Constantinescu urcă în trenul de 9.00 dimineaţa cu destinaţia Sinaia. E însoţit de doi colegi, Carinica Ion şi Doru Belimace. Ei erau aşa-numiţii „Nicadorii“, un acronim după numele lor. Se aşază în vagonul alăturat celui în care călătoreşte premierul, amestecându-se cu un grup de excursionişti care mergeau la munte. Când sunt întrebaţi dacă fac parte din grup, răspund sincer: „Nu, dar călătorim şi noi clandestin“. Ilegale erau şi revolverul „St.Etienne“, de calibru 8 mm, un pistol semi-automat de calibru11 mm şi 17 petarde pe care le aveau ascunse la ei.
 
Între orele 16.00 şi 18.00, Duca e în audienţă la rege. Trenul dintre Braşov cu care urma să se întoarcă spre Bucureşti era programat la 21.15, dar e anunţată o întârziere de o oră. Timpul îi permite premierului să meargă în vizită la vila doctorului Costinescu, unde se afla şi Dinu Brătianu – care ocupa fotoliul ministrului de Finanţe în guvernul său. Între timp, Nicadorii îşi omoară timpul la un restaurant prin centrul staţiunii până seara, pe la 9.00, când se întorc la gară.  

Poză rară cu politicieni veseli: I.G. Duca, alături de Iuliu Maniu şi Nicolae Titulescu

 
Ucis cu cinci gloanţe trase în ceafă
Duca ajunge în gară pe la 21.55. Ceilalţi trei îşi ocupaseră deja locurile: Belimace stătea în partea de sud a peronului, unde urma să fie anexat vagonul ministerial, Constantinescu, la mijloc, ascuns într-o nişă situată în dreapta uşii principale, iar Caranica – la nordul peronului. După ce coboară din maşină, Duca îi telefonează soţiei şi-i transmite: „Acum plec“. Nu-l avertizează nimeni că poate să meargă prin biroul şefului de gară – drept scurtătură pentru a ajunge mai repede la vagonul său – aşa că foloseşte intrarea principală. Merge câţiva paşi de-a lungul trenului, când o petardă explodează pe peronul acoperit instant de fum. Constantinescu îl prinde de umăr şi-i trage cinci gloanţe în ceafă, unul după altul. Ion Gheorghe Duca moare într-o clipă.
 
Crima a produs consternare naţională. Reconstituirea asasinatului prim-ministrului I. G. Duca a ţinut prima pagină a ziarelor din următoarele zile, oferind noi informaţii şi despre legionarii ucigaşi prinşi la scurt timp după atentat. „La ora 5 jum. s-a făcut pe peronul gărei Sinaia reconstituirea crimei. Asasinul a fost calm, dând explicaţii cu foarte mult sânge rece“, scria în ziarul „Ultima oră“ de a doua zi.
 
Asasinul, prins de detectivul Petre Petre 
În „Adeverul“ din 31 decembrie 1933, povestea asasinatului e descrisă pe larg: „(...) La un moment dat, (n.r. – Constantinescu) auzind pe cineva spunând «Domnule preşedinte», s-a întors repede şi s-a văzut faţă în faţă cu primul ministru. Atunci, l-a apucat cu o mână de umăr, iar cu cealaltă a descărcat gloanţele“. După consumarea atentatului, „(...) asasinul o luase la fugă spre linia ferată. Dar în urma lui pornise detectivul Petre Petre, care a reuşit să pue mâna pe dânsul. Vazându-se prins, asasinul a mai tras încă un glonte asupra agentului, rănindu-l la mână. Totuşi, detectivul şi-a păstrat cumpătul şi n-a dat drumul criminalului. Sărind apoi şi alţii în ajutor, criminalul a fost arestat“. Tot „Adeverul“ nota că legionarul Constantinescu a fost interogat într-una dintre  încăperile gării. „Înfăţişarea asasinului este îngrozitoare. O frunte îngustă, ochii scoşi din orbite, proeminenţa pomeţilor dau impresia unei minţi obtuze, întunecate. Nici o rază mai luminoasă nu se reflectează din trăsăturile obrazului. E cinic în răspunsuri. Nu regretă de loc fapta. Din contră, pare să fie mândru. Întrebat de ce a comis crima, îndrugă o serie de justificări din vocabularul Gărzei de Fier. E convins că cei doi complici se vor preda, deoarece aşa le-a fost înţelegerea“, potrivit informaţiilor oferite de poliţişti.
 
Cei doi complici nu s-au predat, dar au fost prinşi imediat de forţele de ordine. Caranica a fost capturat la Comarnic, în trenul cu care încerca să se întoarcă în Bucureşti, iar Belimace – în trenul accelerat de la Buşteni spre Capitală. Mai târziu, la proces, „Nicadorii“ aveau să spună că intenţionau să-l omoare pe Duca chiar atunci când acesta cobora din tren, dar s-au răzgândit din cauza îmbulzelii de pe peron. 
 

„Mai bine îmi tai mâna dreaptă decât să colaborez cu acest aventurier!“

Sunt multe umbre şi complicităţi în jurul asasinatului lui I.G. Duca. S-a vorbit chiar şi despre implicarea regelui Carol al II-lea. N-au existat dovezi clare, dar câteva fapte au ridicat mari suspiciuni. Documente scoase din Arhivele Statului au arătat că informatorul poliţiei, Alexandru Tale, care era vărul lui Belimace, îi suflase şefului Poliţiei, Gavrilă Marinescu, că se pusese la cale un atentat la viaţa premierului. Marinescu l-a înştiinţat numaidecât pe rege, dar acesta a luat, drept măsură, o decizie neaşteptată. „Ţine nota la birou şi n-o transmite mai departe!“, ar fi hotărât regele. După atentat, şeful Siguranţei, Eugen Cristescu, în raportul înaintat lui Armand Călinescu – care era, la acea vreme, ministru de Interne –, avea să declare că şi el ştia de intenţiile Gărzii de Fier, că însuşi prim-ministrului fusese prevenit, dar că, în acea zi, „organele au fost lipsite de vigilenţă“. 
 
Siguranţa n-a putut oferi siguranţă
Informaţiile sunt relatate pe larg în jurnalul lui Armand Călinescu: „Văd pe Cristescu, care îmi spune că Siguranţa cunoştea intenţiile Garzii de Fier de a asasina pe Duca, şi acesta fusese prevenit, însăşi persoana atentatorului era cunoscută. Organele subalterne au fost însă lipsite de vigilenţă în ziua atentatului şi, de altfel, însuşi Duca înfrânsese prescripţiile“.
 
De ce Duca plecase fără pază, deşi era conştient de pericolele care-l pândeau, e o altă enigmă din întregul tablou al asasinatului. De ce regele s-a făcut că nu ştie? Ei bine, explicaţia şi-ar putea găsi răspuns într-un conflict vechi. Era bine cunoscut faptul că relaţia dintre Carol al II-lea şi noul premier nu era deloc una de simpatie. Duca, deşi monarhist, era unul dintre cei mai mari critici ai regelui, care acuza devierile sale de la conduita constituţională. „Mai bine îmi tai mâna dreaptă decât să colaborez cu acest aventurier!“, declara ferm preşedintele PNL la întoarcerea din exil, în 1930, a lui Carol al II-lea împreună cu amanta sa, Elena Lupescu. Totuşi, presat de colegi, a fost de acord ca partidul său să sprijine guvernul Iorga şi să intre într-o coaliţie pentru alegerile parlamentare din 1931. A urmat o perioadă caracterizată prin alternanţa la putere a liberalilor şi ţărăniştilor. Liberalului Duca îi vine rândul la finalul anului ’33, dar doar pentru câteva săptămâni.
 
Carol al II-lea „nici n-a trimis o floare...“
Antipatia regelui s-a văzut şi după moartea lui I.G. Duca. Corpul premierului a fost depus la Peleş, înainte de a fi adus la Bucureşti, într-o cameră de lângă cele ale servitorilor. Constantin Argetoianu nota, în memoriile sale: „Ce nu se ştie e cât de urât s-a purtat regele faţă de mort şi de familia lui. (...) A fost depus pe o canapea lată, picioarele de la genunchi trecând de un capăt al canapelei, iar craniul zdrobit rămânând în afara celuilalt capăt... Şi această consideraţie faţă de primul sfetnic al ţării, cum se spunea, vorbeşte de ceva. Nici nu s-au dus să-l vadă, nici n-a trimis o floare...“.  
 
I.G. Duca cu Dimitrescu şi Diamandy la Lausanne în 1932
 
Abia după câteva zile, Carol are o reacţie. „Telegrama regelui către d-na Duca“ e publicată în „Adeverul“ : „Adânc impresionat şi emoţionat de atentatul ce a pricinuit moartea primului meu sfetnic, vă rog, doamnă, să credeţi că iau parte la marea voastră durere“. Dar anunţând că e răcit, nu se prezintă pentru un ultim omagiu la Ateneu, unde fusese depus corpul premierului. În schimb, mulţimea bucureşteană a stat la rând. Istoricul Stelian Tănase scrie, într-un articol pe blogul său despre asasinarea lui I.G. Duca, că „de la moartea lui Ionel I.C. Bratianu şi Ferdinand nu se mai văzuse asemenea mulţimi pe străzi, asemenea tristeţe. Duca reprezenta generaţia care făcuse România Mare“.  I.G. Duca a fost înmormântat pe 2 ianuarie 1934, la Horezu.

 „Jean ăsta e nebun, aduce oameni la masă! Dar ce să le dau de mâncare?“

„Eşti o rară excepţie în generaţia dumitale. Vei ajunge departe!“, i-a spus ministrul Justiţiei, Eugen Stătescu, lui Ion Gheorghe Duca, doctor în Drept la Paris, proaspăt întors în ţară în 1902. Pe plan politic, Duca s-a instruit la „şcoala liberalismului“ lui Ionel Brătianu şi a avut o ascensiune fulminantă, devenind deputat, ministru, preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi preşedinte al Consiliului de Miniştri. Din 1914, a făcut parte din toate guvernele liberale: între 1914 şi 1918 a fost ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Apoi, timp de doi ani, a fost ministru al Agriculturii şi Domeniilor, iar în perioada 1922 - 1926 a ocupat fotoliul de ministru al Afacerilor Străine. În fine, înainte de a fi numit premier de Carol al II-lea, ajunge şi ministru de Interne (1927-1928).

G. Duca era văzut drept un politician modest, „extrem de sărac“ chiar, prin comparaţie cu ceilalţi membri din partidul său. Locuia în căsuţa unui prieten, avea ca pasiuni grădinăritul şi obiectele vechi, pe care le colecţiona. Potrivit unei mărturii din Arhiva de istorie orală „Rador“ a Adinei Ionescu, soţia politicianului Take Ionescu, I.G. Duca „era un om foarte cultivat, în special extrem de cinstit, fiind extrem de sărac! Îmi spunea nevasta lui câteodată: «Doamne, Jean ăsta e nebun, aduce oameni la masă! Dar ce să le dau de mâncare?! Spunea, cu aiureala lui: Păi pune şi tu apă în supă şi gata! Zău, e nebun! ce mă fac cu el?!»“.
 
Ca un amănunt în plus, în momentul asasinării, potrivit ziarului „„Adeverul“, în buzunarul primului ministru s-au găsit câteva hărtii neînsemnate, o monetă franţuzească de cinci parale şi 80 de lei. Duca voia să se întoarcă la Bucureşti cu clasa III, împreună cu grupul de excursionişti.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările