În anii 2000, profesoară fiind, le-am recomandat elevilor mei care nu aveau chef să citească „Moromeţii” filmul lui Stere Gulea. Prima întrebare pe care am primit-o la ora următoare a fost: „De ce umblau desculţi oamenii ăia?”. Era o curiozitate a întregii clase, a noua de liceu, formată pe jumătate din copii de la ţară.

Privită din acest punct de vedere, noua carte a lui Dan Coman – „Plictisitoarea vacanţă de vară a fraţilor Răţoi” (Ed. Arthur, 2021) este un răspuns excelent la întrebarea:

„Cum le vorbim copiilor despre comunism?”

Sau poate nu chiar despre comunism în sine, dar despre viaţa noastră de zi cu zi înainte de ‘89, despre cum îşi petreceau timpul copiii înainte de internet, telefoane mobile şi chiar de televizoarele cu programe non stop, despre ce nu aveai voie să faci sau să spui, tu, copil  - pentru că altfel „vom avea probleme”, despre nu te supăra, frate, x şi zero, spânzurătoarea, lapte gros şi ruble şi nu în ultimul rând, deloc în ultimul rând, despre limba păsărească.

Multă vreme mi-am imaginat că multe din jocurile pe care le jucam în copilăria mea, în Craiova, în anii 80, erau ceva inventat de copii sau de câte un om de-al locului, un bunic, o mătuşă cu simţ ludic, care a scos din joben o idee ca să-şi distreze nepotul. Am avut o adevărată revelaţie pe la douăzeci şi ceva de ani, când am văzut o americancă jucându-se cu o foaie de hârtie: făcuse o „solniţă” şi mi-a explicat, după ce am intrat în vorbă, că în copilărie se jucau cu ea exact ca noi. În engleză, jocului îi zice „paper fortune teller”, în spaniolă, „comecocos”.

 

Acelaşi sentiment de uluire l-am încercat, zilele acestea, citind în cartea lui Dan Coman descrierea precisă a limbii păsăreşti, pe care o foloseam intens, noi, copiii de pe Calea Bucureşti din Craiova, după absolut aceleaşi reguli precum copiii din Gersa, judeţul Bistriţa Năsăud, în care a copilărit Dan Coman.

Naratorul lui Dan Coman este un băieţel care tocmai a terminat clasa a IV-a: Dan. În fraze scurte şi simple, el povesteşte „plictisitoarea” vacanţă de vară petrecută acasă, în sat, alături de fratele mai mic, Ucu, şi părinţi. Tatăl este preot. Mama, învăţătoare, este vara mereu prin jurul casei, spală rufe la râu, freacă podelele sau participă la jocurile celor doi copii, îndemnându-l mereu pe cel mare să-l lase şi pe cel mic să câştige. E o candoare foarte specială în această voce de copil care vorbeşte pentru fiecare dintre noi, copiii anilor ‘80.

Ce fac, aşadar, nişte copii care în vacanţă nu merg în tabără, nu merg în concediu cu părinţii, nu se uită la televizor – mai întâi pentru că în sat nu e semnal, apoi pentru că programul tv are două ore pe zi ?

Se joacă de-a indienii, se ascund, învaţă limba păsărească, în care poţi spune orice, inclusiv despre Ceauşescu, pentru că adulţii nu-l înţeleg, mănâncă „pităceaţă”, adică orice fel de dulciuri se găsesc, de exemplu pâine cu zahăr, merg la şcoală în sistem simultan, cântă „Tricolorul”, joacă fotbal oriunde, chiar şi în cimitir, recită pe dinafară numele fotbaliştilor Craiovei Maxima, îi imită pe comentatorii de fotbal de la radio, merg cu părinţii la biserică în fiecare duminică – doar sunt copii de preot –, se îndrăgostesc (Dan, cel mare), se jură pe roşu, răspund la ghicitori, într-o competiţie acerbă:

„Ce este mai greu, un kilogram de plumb sau unul de fân?

Sunt egale! a zis Ucu.

Nu-i corect, am băut apă, de aia nu am răspuns!

Ba e corect!

Ba nu! Era rândul meu să răspund. Întotdeauna răspund primul la ghicitoarea asta! Nu-i coreeeeeeeect!

Foarte importantă, în economia cărţii, este cealaltă voce - a lui Ucu, fratele cel mic:

„Plictiseala e galbenă şi moale, zice frate-meu, scobindu-se-n nas.(...)

Plictiseala miroase puternic a ceapă. A săpun de casă, făcut din leşie şi întins pe ziare, la uscat. A găinaţ. A biscuiţi cu măr. A praf şi a pâine neagră, zice întruna frate-meu, stând turceşte pe trepte.

Miroase pe naiba, îi răspund, aşezându-mă lângă el, pe cimentul cald.

Plictiseala e o broască verde, grasă şi bătrână. O musculiţă care se simte foarte singură, zice el, vorbind ca pentru sine.”

Dacă vă sună foarte poetic, nu vă înşelaţi. Dan Coman este unul dintre cei mai valoroşi poeţi români de astăzi. Aş zice că este fundamental, intrinsec poet, pentru că la el şi proza este tot poezie – şi iată, şi cărţile pentru copii.

Recomandată de editură copiilor din categoria de vârstă 10-12 ani, „Plictisitoarea vacanţă de vară a fraţilor Răţoi” este la fel de bine o carte pentru părinţii lor şi pentru toţi cei care-şi amintesc copilăria de pe vremea mentosanelor, a pistoalelor cu capse şi a serbărilor şcolare în care se recitau poezii cu „tovarăşul” şi „tovarăşa”.

Ilustraţiile inspirate ale lui Andrei Damian, cu o tuşă voit copilărească, reînvie scene dintr-o lume uitată prin colţurile memoriei noastre.

 

Sursa ilustraţiei: https://www.editura-arthur.ro/info/blogitem/faceti-cunostinta-cu-fratii-ratoi