Turnavitu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Livada cehoviană şi viziunea Adrianei Irimescu (Titieni) despre Andreevna - iată un punct de unde încep întrebările despre tradiţie. Bineînţeles, când vine vorba despre moşteniri, te gândeşti imediat că vei fi demn de ele, că vei respecta efortul înaintaşilor. Să nu ne batem joc de istorie, să nu lăsăm să se ruineze cetăţile strămoşilor!

Şi totuşi, de cele mai multe ori ele cad în ruină, fără ca bunele intenţii ale moştenitorilor să folosească la ceva.

După moartea lui Brâncoveanu, puţin câte puţin Palatul Domnesc a intrat în degradare. Mai întâi i s-au găurit acoperişurile, apoi a căzut Turnul Roşu. Pereţii au înflorit de mucegai, iar oamenii s-au cărat din palat. Unii domnitori au mai şi vândut câte o bucată din curte. Nu mult după aceea au venit vagabonzii, tâlharii. Austriecii şi-au făcut aici un fel de cartier general pe la anul 1791. Dar despre partea asta am scris deja în Manuscrisul fanariot. Palatul a fost abandonat dar nu vândut.

Ce l-a ţinut în istorie? Aş zice eu că nu cărămizile, ajunse până în zilele noastre, ci nişte guri care au tot ciripit pe tema asta, aşa cum s-a întâmplat cu multe fapte, nume sau aşezări.

Iar dintre acestea, l-aş alege astăzi pe Turnavitu. Cu siguranţă numele este cunoscut mai curând din scrierea lui Urmuz (Ismail si Turnavitu) decât din istorie, prin care s-au plimbat mai mulţi Turnaviţi, între care unul foarte hulit prin secolul al 18-lea, învinuit de trădări, amestecat în mai multe evenimente care au frământat Bucureştiul, în partea doua a acelui secol fanariot.

Numele era relativ banal în epocă, definindu-i generic pe cei veniţi din Târnova grecească (Meglen), unii greci, cei mai mulţi meglenoromâni, amestecaţi prin şcoli, ca dascăli, sau prin negustorie. Unul dintre aceştia, născut în Bucureşti, făcând parte din a doua generaţie de megleniţi, se numea Dumitrachi.

 Era uns cu toate alifiile şi indispensabil oricărui principe, care de cum se instala pe tron, trimitea după Turnavitu, fiind amestecat prin toate faptele tainice de prin Valahia.

Se spune că Mavrogheni nu făcea niciun pas fără el. Erau nedespărţiţi, ca nişte iubiţi. Când a plecat la război  (in 1788), l-a lăsat pe Turnavitu locţiitor de principe.

S-au spus multe despre el, mai mult de rău, totuşi e remarcabil că după ce s-a sfârşit domnia lui Mavrogheni (unul dintre cei mai huliţi fanarioţi), Turnavitu, deşi aproape linşat de boieri, dat în judecată, cu bunurile confiscate, şi-a revenit spectaculos, făcându-se util tuturor domnilor c-au urmat, până la Hangerli.

Turnavitu era cutezător si-avea putere de convingere. Era singurul care putea să negocieze cu Pazvantoglu, atât pentru Poartă cât şi pentru valahi, şi cum toate drumurile treceau pe lângă pazvangii, era de negociat, nu glumă. 

Circula des, aducând mărfuri de prin toate părţile Imperiului, în special mătăsuri. Dar nu trăia doar din negustorie, ci avea iazuri, vii, moşii întinse şi manufacturi, printre care şi-o fabrică de fidea!

 A pornit de jos, făcând negoţ cu brânză (ca orice om normal, născut în Balcani), dar a urcat repede în ierarhii, luându-şi rang boieresc, câştigându-şi respectul aş zice eu mai curând prin elocinţă decât prin bani.

Ştim şi cum arăta: nu purta veşminte luxoase, ci o haină de aba, roşie, cârpită cu aţă albă, iminei proşti şi o căciulă ţuguiată şi dreaptă, pe care i-o bârfeşte pitarul Hristache. Într-o perioadă în care se purtau işlicele, căciulile impozante, cu fund lat, Turnavitu îşi făcuse o căciulă personalizată, poate din catifea, poate din blană. Oricum, datorită ei, ieşea imediat din mulţime.

Avea prietenii în multe cercuri, printre care şi cele ale revoluţionarilor greci, cărora se pare că le finanţa acţiunile. Se ştie că avea vederi largi şi visa la o schimbare socială. Citea broşuri progresite. Pentru poetul Riga din Veleştin (lider al luptei antiotomane), Turnavitu era un prieten de nădejde, iar consulul Franţei (Gaudin) îl considera un tip distins, bogat şi prieten al Franţei. Avea relaţii puternice la Stambul şi apare pomenit cu respect prin scrisorile vremii, fiind de fiecare dată numit Dumitrachi.

Dar înainte de toate era un băiat de Bucureşti, cam obraznic după gustul unora, cam arogant, dar şi carismatic. La înfăţişare semăna puţin cu Mavrogheni, pe care-l vedeţi în imaginea de mai sus, într-o atitudine aproape epică, mândru de hainele lui elegante: un cauc de postav, înfăşurat în malteh, împodobit cu un saric fin; cât despre ciorapi (aproape occidentali) trebuie să vă spun că sunt de fapt  touzloukia (jambiere) de mătase, moştenite din familia lui de greci, încă de dinainte de a fi intrat galiongiu, în slujba sultanului.

 Cel puţin ca atitudine, nu era cu mult diferit nici Turnavitu. Dacă ne gândim şi la ce s-a spus despre ei, probabil că erau doi tipi explozivi, care ştiau foarte multe despre relele vieţii.

Remarcabil ca înfăţişre şi umblat prin lume, Dumitrachi Turnavitu enervase multă lume prin târg. Nu mergea niciodată singur, ci însoţit de un grup destul de pestriţ, compus din nonconformiştii bucureşteni ai momentului, din care cauză a fost numit “vătaf de haimanale”.

Hangerli l-a trimis la Stambul cu o treabă şi, de cum a ajuns, a şi fost arestat, schingiuit şi ucis.

Moartea lui a marcat multă lume, fiind povestită şi răspovestită mai multe decenii. Hangerli a pus repede laba pe averea lui (probabil de-aia îl şi trimisese la Stambul), iar Pazvantoglu a trecut Dunărea arzând totul până la Craiova, ca să afle valahii cât de supărat era că-i fusese ucis prietenul.

Personaj memorabil, despre care aici am spus doar foarte puţin, Turnavitu m-a inspirat în construcţia personajului Cirtă, din Mâţa Vinerii, fără să fi epuizat materialul pe care mi-l adunasem.

Cu toate că nu se ştie prea bine ce-a făcut, Turnavitu a rămas în istorie ca un nume şerpuitor, căpătându-şi un statut abia prin scrierea lui Urmuz. Acesta a făcut din el un simbol, în aparenţă absurd, în esenţă legat organic de lumea lui Ismail. Prin urmare nu mai contează deloc cine-a fost Turnavitu, pentru că, aşa cum se întâmplă mereu,  bieţii vişini nu au nicio importanţă. Doar povestea livezii contează.

Homeric, nu?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite