Acum ceva timp, am primit cadou cartea „Un motan pe nume Bob”. Mi-a fost de ajuns să văd coperta şi să-mi dau seama că Bob, motanul roşcovan, îmi va plăcea. N-am judecat cartea după copertă, dar n-ai cum să nu observi privirea şi mustăţile lui: „citeşte povestea mea” şi am citit-o.

Culmea, povestea motanului este adevărată. Se pare că Bob a fost pentru stăpânul său, un tip dependent de droguri, antidotul perfect. Cartea a devenit bestseller, iar povestea lui a trecut graniţele Londrei. Un paragraf mi-a atras atenţia în mod special: „Eram în stare să-l atac dacă ar fi făcut o mişcare în direcţia lui Bob. L-aş fi apărat cum o mamă îşi apără copilul. E acelaşi lucru. Bob era copilul meu.” (BOWEN, James. Un motan pe nume Bob. Iaşi: Editura Polirom, 2014, p. 182.)

Ce a fost Bob pentru James? E clar. Copilul lui. Un copil care avea nevoie de atenţie, de plimbare, de joacă, de educaţie, de îngrijire, de iubire... de tot ce are nevoie un suflet. Astea au fost, de fapt, lucrurile care i-au dat ocupaţie lui James şi l-a făcut să uite de droguri.

„Dewey: Pisoiul din biblioteca unui mic oraş cureşte lumea” este a doua carte care mi-a picat în mână. Aici povestea e altfel. Dewey, motanul cu „blăniţa de culoarea portocalei”, ajunge în biblioteca publică din Spencer prin cutia de recuperare a cărţilor. În scurt timp, cucereşte întreaga comunitate şi le schimba atitudinea faţă de bibliotecă. Îi ajută pe părinţi să se apropie de copii lor, o ajută pe directoarea bibliotecii din Spencer (Vicki Myron, care este şi autoarea cărţii) să promoveze biblioteca, atrage din ce în ce mai mulţi vizitatori şi devine subiect de articole.

„Eram directoarea bibliotecii de şase luni, aşa că ideea organizării de concursuri încă mă mai entuziasma. (...) Un concurs bun, cu un premiu stimulativ, ne aducea cam cincizeci de concurenţi (...) Dar concursul „Un nume pentru pisoi”, care nici n-a fost anunţat la radio, (...), şi care nu oferea nici un premiu, a înregistrat trei sute nouăzeci şi şapte de concurenţi. (...) Atunci am înţeles că biblioteca dăduse peste o comoară.” (MYRON, Vicki. Dewey: Pisoiul din biblioteca unui mic oraş cucereşte lumea. Bucureşti: Humanitas Fiction, 2012,  p. 34-35.)

Numele lui Dewey nu este întâmplător. Esta dat după cel care a întemeiat sistemul zecimal de clasificare, Melvin Dewey. Cartea nu îl prezintă doar pe Dewey, ci şi comunitatea din acel oraş, problemele pe care le întâmpinau şi relaţiile interpersonale.

E surprinzător să constaţi cât de mult pot schimba pisicile mentalitatea oamenilor. Dewey a murit în 2006, dar biblioteca din Spencer păstrează şi acum pe site-ul lor o rubrică specială dedicată lui Dewey (biografia, regulile lui, poze şi fişa postului).

James s-a îmbogăţit după drepturile de autor, dar tot cântă pe străzi însoţit de Bob şi postează pe pagina lor de Facebook. Se aude că s-ar putea să facă şi film. Eu îl aştept!