Iată de ce merită salutată, ca un eveniment editorial, apariţia lucrării Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente semnată de cunoscutul specialist în geopolitică şi ştiinţele comunicării, profesorul Paul Dobrescu, autor care a dovedit, în ultimii ani, o continuitate în studiul schimbărilor ce au loc în economia şi societatea contemporane, amintind aici, alături de lucrarea sa Geopolitica, reeditată de mai multe ori,  volumele Viclenia globalizarii. Asaltul asupra puterii americane (2010) Lumea cu două viteze. Puterile emergente şi ţările dezvoltate (2013).

De ce un deceniu cât un secol? Pentru că în acest interval de timp s-au produs multiple evenimente şi procese sociale care presupun durata unui secol. Paul Dobrescu spune fără echivoc : primul deceniu al secolului actual a debutat ca un deceniu nebun, perioadă în care ţările emergente au consemnat ritmuri de dezvoltare, şi în contextul crizei financiare şi economice, au schimbat lumea într-un timp foarte scurt. Cifrele oferite de autor exprimă o realitate incontestabilă a epocii actuale : ponderea economică a lumii emergente în economia globală era, la începutul deceniului, de 38%, iar,  astăzi, este de 50%. Şi ea va creşte, grăbind dominaţia ţărilor emergente, şi din acest motiv, autorul consideră că secolul XXI nu va fi unul american, chinez sau asiatic, ci  va fi secolul lumii emergente, din care se detaşează ţările de mărime continentală - China, India, Rusia, Brazilia, toate cu un trecut imperial şi cu resurse umane şi naturale, cu creştere demografică, cu experienţe în perioada dezvoltării  în contextul complex al globalizării

Mai mult, multiplele transformări, din acest deceniu, au inaugurat tendinţe pe termen lung, o adevărată (r)evoluţie silenţioasă, act comparabil cu ceea ce au însemnat căderea Zidului Berlinului şi prăbuşirea imperiului sovietic. După opinia autorului, acest eveniment ,,va contribui la reaşezarea geopolitică a lumii într-o manieră pe care este greu să ne-o reprezentăm în întregime acum” (p. 18).

Cartea lui Paul Dobrescu interesează deopotrivă prin tematica abordată în capitolele cu titluri sugestive: O lume se ridică, alta coboară, America „ideologică” a supus America pragmatică, Stat – dezvoltare, o relaţie antinomică, Către un „Waterloo al liberalismului”, „Războiul Rece” al modelelor de dezvoltare, Nevoia unui GPS în domeniul dezvoltării, De la „demisia responsabilităţii” la „responsabilitatea privilegiului”, Capitalismul s-a adâncit în capitalism, Cele patru „naşteri” ale Europei, O Uniune Europeană „made in Germany”, Recviem pentru solidaritate, Nu doar de un Plan Marshall are nevoie Europa, ci de un New Deal!, Reaşezarea lumii din deceniul al treilea.

Mi-a reţinut atenţia, în mod special, un subtitlu al cărţii: „Atitudinea faţă de industrie -  este tot atât de serioasă ca şi cea faţă de o boală de inimă“. Asaltul  puternic al neoliberalismului s-a produs asupra societăţii industriale, readusă, în anumite privinţe, la un tip de ,,medievalism” al pieţei, în absenţa oricărui  interes pentru efectele sociale, cu dislocarea statului din funcţiile sale de către piaţă, iar domeniul manufacturier (industrial) este dominat de cel financiar. Chestiunea dezindustrializării este una foarte complexă. Paul Dobrescu exemplifică prin situaţia Marii Britanii care şi-a redus propria activitate industrială, păstrându-şi  sectoarele de vârf din tehnologie.

  România are de făcut faţă efectelor tranziţiei peste care se suprapune criza economică şi financiară a ţărilor dezvoltate. Paul Dobrescu numeşte perioada poscomunistă ,,epoca dezindustrializării României”, datorată conduitei decidenţilor autohtoni: ,,Noi nu am avut o elită; noi am avut contraelită. Voci dominante în spaţiul nostru public nu au vorbit în numele intereselor de durată ale românilor, ci au reprezentat şi personificat interesele externe în perimetrul nostru naţional. Care s-au aliniat modelor momentului, Care s-au situat în fruntea lor, le-au teoretizat şi au creat psihoza că cine se opune nu mai este în consens cu istoria. Unde a fost elita noastră când se desfiinţau industrii întregi? (p. 276). Fără industrie, temelia creşterii economice, nu se poate vorbi de dezvoltare socială.

Scrierea cărţii a fost motivată de ideea că Uniunea Europeană are o periferie financiară, şi din această periferie face parte Italia, ţară fondatoare a Pieţei Comune, ea devenind periferie dupa aderarea la zona euro. Autorul constată că ,,Uniunea Europeană chiar produce periferie, generează şi întreţine periferia”, situaţie opusă principiilor de bază ale Uniunii Europene ,,care trebuie să favorizeze dezvoltarea, solidaritatea, coeziunea etc.” (p. 11).  Alegaţiile profesorului Dobrescu vin să confirme ceea ce  afirma autorul indian Dipesh Chakrabarty, încă din anul 2000, că Europa a fost deja provincializată de istoria însăşi, iar istoricii au recunoscut, de mult timp, că aşa numita "vârstă europeană" în istoria modernă a început să cedeze locul altor configuraţii regionale şi globale spre mijlocul secolului al XX-lea (Provincializing Europe. Postcolonial thought and historical difference, Princeton University Press, 2000)

Paul Dobrescu vorbeşte de cele patru „naşteri” ale Europei. Au fost două naşteri oficiale: anul 1951, anul fondării Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului; anul 1992 când prin Tratatul de la Maastricht s-a instituit moneda unică. Celelalte două naşteri sunt considerate ca fiind neoficiale: reunificarea Germaniei şi extinderea masivă a Uniunii Europene din anul 2004 încoace, ajungându-se la numărul de 28 de state.

  Paul Dobrescu menţionează ca fenomen nou, afirmat în ultimul deceniu, financializarea economiei, act care consfinţeşte ,,faptul că domeniul financiar este cel mai important, că el trebuie să subsumeze celelalte domenii economice” (p. 61). Este menţionată aserţiunea, din 2003,  a fostului cancelar al Germaniei, Gerhard Schroeder, anume dacă statul german nu se organizează îl va organiza pieţele financiare. În plus, autorul reproduce cele trei cifre despre starea Europei menţionate de cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Vechiul continent înseamnă 7% din populaţia lumii, deţine 25% din PIB-ul mondial şi reprezintă 50% din  ponderea cheltuielilor sociale în ansamblul cheltuielilor sociale mondiale. În cazul în care zona europeană tinde să prospere, la concurenţă cu ţările emergente, aceasta nu poate continua să fie atât de generoasă cu cheltuielile sociale.

  Din carte se degajă o anumită îngrijorare în ceea ce priveşte evoluţia Uniunii Europene în raport cu celelalte regiuni ale lumii. Europa cunoaşte astăzi criza ce a cuprins lumea dezvoltată. Criza  din Europa are drept cauze, ,,datorile suverane” (datoriile statului) şi criza bancară: ,,Combinaţia acestor două componente face din UE un teren prielnic pentru criză, un adevărat Eden pentru pieţele de capital” (p. 146) iar mai departe se spune: ,,Rădăcina bancară a crizei este mult mai puternică” (p. 155).

Nu cred că greşesc comparând cartea Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente cu lucrarea Destinul omenirii a lui P.P. Negulescu, al cărui prim volum a apărut, semnificativ, în anul 1938, după depresiunea din 1929-1933 şi cu un an înainte de declanşarea celui de al doilea mondial. În cele cinci volume, Negulescu tratează despre problemele fundamentale ale epocii sale, fără a exprima un punct de vedere personal. În schimb, profesorul Paul Dobrescu afirmă limpede opţiunea sa pentru o evoluţie a României prin reindustrializare fiindcă modernizarea nu poate fi concepută fără dezvoltare economică. Paul Dobrescu oferă explicaţii la criza actuală, care, de fapt, orice s-ar spune, este o  criză a modernităţii, pornind de la experienţa istorică a actorilor principali ai lumii actuale. Dar, eu cred că numai reforma structurilor economice nu poate duce la depăşirea crizei şi la prosperitate fără reforme politice şi sociale profunde în societatea contemporană.

De altfel autorul crede că astăzi Europa are nevoie nu doar de un Plan Marshall, ci de un New Deal, cu accent pe implicare mai mare a statului în economie.

  Argumentele autorului pornesc de la lucrări de referinţă  din sociologie, ştiinţe economie şi politologie semnate de Ulrich Beck, Cllin Crouch, Neil Ferguson, Francis Fukuyama, Jürgen Habermas, Jacques Attali, James Galbraith, Paul Krugman, Joseph Stiglitz etc. De altfel, cartea se distinge prin o documentare remarcabilă, cu informaţii de ultimă oră..

Lucrarea  este un incitant studiu geopolitic şi sociologic despre lumea dezvoltată şi lumea emergentă de astăzi, despre evoluţia raportului dintre dezvoltare şi stat, dintre dezvoltare şi piaţă în ultimul deceniu. O carte care ar trebui citită de către toţi actorii sociali responsabili de evoluţia României în următoarele decade.

Paul Dobrescu, Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente, Comunicare.ro, 2013