Două secole de la naşterea scriitoarei Emily Bronte. „Viaţa ei frustrează biograful. Este uşor de ştiut ce a făcut, dar dificil de ştiut ce a gândit şi a simţit”
0
Luni s-au împlinit 200 de ani de la naşterea uneia dintre surorile Bronte, Emily, autoarea unui roman clasic al literaturii engleze, „La răscruce de vânturi”. Emily Bronte a rămas pentru biografi o frustrare, fiind unul dintre artiştii engimatici care nu au lăsat posterităţii detalii despre sentimentele şi experienţele personale.
Surorile Bronte au rămas un simbol al literaturii engleze, iar dintre Emily, Charlotte şi Anne, prima a stârnit cel mai mult curiozitatea şi imaginaţia cititorilor, mai ales pentru că nu a lăsat materiale în urma sa, spre deosebite de Charlotte de exemplu.
Fraţii Bronte creaseră de mici copii lumi fantastice pe care le dezvoltau mereu, două dintre acestea fiind Glasstown şi Angria. La un moment dat, scrie Nicholas Marsh în ”Emily Bronte: La răscruce de vânturi”, Emily şi Anne au renunţat să contribuie la Angria, creându-şi o lume separată pe care au numit-o „Gondal”, în vreme ce Branwell, fratele acestora, şi Charlotte au continuat să dezvolte Angria.
Emily era iubitoare de animale, iar conform biografilor săi, a avut două gâşte ca animale de companie, pe Victoria şi Adelaide- numite astfel după regina Victoria şi după mătuşa acesteia-, un şoim pe nume Nero pe care l-a găsit rănit şi pe care l-a îngrijit până şi-a revenit, o pisică pe nume Black Tom, respectiv doi câini, pe Keeper şi Grasper.
Din nefericire, nu putem şti cum era Emily, dacă era calmă sau nu, generoasă sau nu, ori o persoană deschisă sau nu, pentru că biografiile dedicate ei oferă date externe, cum ar fi de la adunări ale comunităţii sau de la biserică, la care participa Patrick Bronte, tatăl acestora, sau anedotice, cum este cazul scrieilor lăsate de Ellen Nussey, prietena lui Emily care încă din 1883 a notat impresii despre surorile Bronte. Cât despre informaţii srise, sub formă de jurnale sau scrisori, cele scrise de Emily sunt prea puţine, notează Nicholas Marsh. „Deci, este uşor de ştiut ce a făcut Emily, dar dificil de ştiut ce a gândit şi a simţit”.
Retrasă şi curajoasă
Un lucru cert despre Emily Bronte este că ea a ţinut cel mai mult la păstrarea în secret a identităţii lor în calitate de scriitoare. A fost nervoasă când Charlotte i-a citit fără voie poemele şi când şi-a dezvăluit identitatea editorilor „Jane Eyre”. Cel mai probabil, faptul că astăzi le putem citi pe surorile Bronte se datorează mai ales Charlottei care şi-a îndemnat surorile să publice, efort care a început, după cum scrie acelaşi autor, când a citit poemele lui Emily. Până la apariţia romanelor pe care le-au scris, Charlotte şi Anne au pus cap la cap volumul „Poeme”, semnate sub pseudonim: Curre, Elis şi Acton Bell. L-au publicat pe propria cheltuială, în 1846. La romane scriau toate trei, noaptea, în bucătărie, după ce tatăl se retrăgea să doarmă. De asemenea, îşi citeau uneia alteia pasaje şi discutau despre cum aveau să evolueze poveştile.
De la stânga la dreapta, Anne, Emily şi Charlotte (Foto: The National Portrait Gallery)
Cât despre înfăţişarea lui Emily, era văzută ca o persoană ciudată: înaltă, cu o figură colţuroasă, care nu dădea atenţie felului în care se îmbrăca. Purta rochii simple, similare cu cele pe care le purta când era copil.
„Emily spunea că îi place să poarte haine care îi oferă libertate fizică. Era curjoasă: la un moment dat, a despărţit doi câini care se băteau în mijlocul satului”.
În acest incident, Emily a fost muşcată de un câine turbat, însă nu a spus nimănui, mergând imediat în bucătărie unde Tabby (slujnică în casa familiei Bronte) călca rufe. Conform biografilor săi, Emily a luat fierul încins şi şi-a cauterizat singură braţul. De asemenea, Emily ar fi fost o persoană care făcea rar conversaţie: spunea puţine lucruri, iar câteva persoane au descris-o drept morocănoasă şi obraznică.
Ultimele zile de viaţă
„Viaţa lui Emily Bronte frustrează biograful”, mai scrie Marsh. Scriitoarea se aseamănă în acest sens cu Shakespeare, rămânând „un spaţiu gol, necunoscut în mijlocul tuturor cuvintelor”. La fel ca în cazul poetului din Avon, şi despre opera lui Emily s-a spus că ar fi fost scrisă de altcineva, mulţi asumând că „La răscruce de vânturi” ar fi fost creaţia fratelui său, Branwell.
Ultimele zile ale lui Emily Bronte au fost dominate de durere, refuzând orice medicament şi vizita oricărui „doctor otrăvitor”. S-a îmbolnăvit la sfârşitul toamnei anului 1848, de tuberculoză, la scurt timp după moartea fratelui Branwell.
„Mânca din ce în ce mai puţin, devenind extrem de slabă şi sfrijită înainte de moarte”, mai scrie Marsh.
Într-un volum dedicat scriitoarei, Agnes Robinson citează din scrisorile Charlottei care nota că „e foarte bolnavă. Cred că dacă ai vede-o, impresia ta ar fi că nu există nicio speranţă. Un aspect mai palid, gol şi pierdut nu am mai văzut. Tusea puternică continuă”.
În ciuda sfârşitului care îi era aproape, a faptului că „era deja înstrăinată de viaţă”, Emily persista, insistând să se ridice din pat şi să se îmbrace singură. Cu câteva zile înainte de a muri, încercase să dea de mâncare câinilor, însă nu a reuşit. Refuzase un medicament trimis de un doctor căruia Charlotte îi scrisese.
În ziua în care avea să moară, pe 19 decembrie 1848, Emily le-ar fi spus celor două surori, după cum notează Robinson, că „dacă trimiteţi după un doctor...o să îl primesc azi!” Era însă prea târziu- în jurul orei 14, avea să îşi dea ultima suflare. Avea 29 de ani.
Se încarcă comentariile...
