Câştigătorii

Am plecat la mare cu gândul de a schimba ceva în ideea de gală. Când se dau nişte premii, urmează în mod sigur o festivitate cu scenă, cu viori, cu momente artistice.

Aş fi vrut ca premiile FICŢIUNEA să se ţină pe Plaja Neversea, seara, stând pe perne sau direct pe nisip, vorbind firesc între noi despre ideea de premii, despre nominalizaţi. Dar n-a fost să fie. Pe 8 iunie, când erau programate premiile, s-au rupt norii. Totuşi am coborât pe plajă, m-am bucurat de nisipul ud şi am încercat apa mării. E adevărat, nu se putea face mare lucru acolo. Probabil că premiile - orice premii - au în jurul lor un zeu care nu lasă pe nimeni să iasă din tiparul bine-ştiut. Aşa că am ajuns tot la formula clasică, în sală, una foarte mare şi modernă, un fost cinematograf, unde Aida Economu îmi spunea că a văzut primul film. Şi, ca să rămânem în temă, sala poartă numele nemuritorului actor Jean Constantin.

Ce sunt Premiile FICŢIUNEA? Un punct mic dintr-un proiect uriaş. Cu ceva timp în urmă a luat fiinţă Asociaţia Creatorilor de Ficţiune, reunind artişti din varii arte. Trăim un moment de melanj artistic, când muzica, filmul, literatura se amestecă sau măcar se intersectează. Ne aflăm într-un punct în care toată lumea vrea să creeze, în ciuda crizei generale a artei. A tuturor artelor. De ani de zile asistăm la un exhibiţionism acut, în multe cazuri încărcat de emoţie, de mesaj puternic. Oamenii se filmează cu telefonul, încercând să creeze o poveste, să arunce din preaplinul emoţiilor lor. Cu siguranţă aţi privit cum o adolescentă îşi taie o rochie pentru a face din ea o vestă ingenioasă. E un film cu detalii, cu vorbe, cu muzică. E o creaţie de multe ori.

Trăim o perioadă de explozie creativă, când nimeni nu mai are răbdare să citească povestea unui divorţ, dimineaţa unui om plictisit ori aventurile cotidiene ale unei femei inculte şi arogante. Sub această presiune, literatura se îndreaptă către subtilităţile faptului de a fi viu, spre culorile revoltei ori spre muzica paşilor unui călător dintr-un veac apus. Ne e dor de Hamlet? Bineînţeles. Dar vrem să citim mai degrabă despre micul şip ascuns în buzunarul lui, decât despre răs-spusa poveste a unui prinţ care încearcă să-şi răzbune tatăl.

Asociaţia Creatorilor de Ficţiune reuneşte artişti care cred în arta hibridă. Mai precis în poveste ca evaziune. Iar aici poate că e bine să reamintesc că *ficţiune* vine din *fictura* (lat) - *minciună, plăsmuire*, cu verbul conex *fingo*, al cărui participiu (*fictum*) l-au moştenit mai întâi limbile romanice apoi restul lumii. Ce este ficţiunea? O construcţie prezumtivă dar veridică, o lume paralelă, se poate spune. Universul imaginar, adică sperat. Sunt oameni care creează scaune, idei, structuri guvernamentale ori conflicte. Şi sunt oameni care creează o poveste în interiorul lumii cunoscute. *Fictura* nu este doar plăsmuire, ci şi imaginea simbolică a unui ins, adevărata sa esenţă, invizibilă social.

În sensul acesta, de inventatori ai unui univers subiectiv, ne-am autointitulat *creatori de ficţiune*.

Clipurile în care prevalează esteticul, pictura-fotografie, muzica dublată de o temă literară, diversele tipuri de performing vizual, micro-ficţiunile, flash-ul literar, „instalaţiile” simbolice, adeseori bazate pe literatură, reinterpretarea spaţiului exterior prin varii modele, de la filmările cu dronă, mixate pe impresii tematice, la ingenioasele informaţii animate sau la imaginile parodice, care au umplut netul etc. - totul tinde spre o schimbare majoră a sensului creaţiei.

De aceea, Asociaţia Creatorilor de Ficţiune (ACF) aduce alături scriitori, actori, artişti plastici, cineaşti, regizori, critici şi cronicari din domeniul ficţiunii, fotografi, creatori de concepte artistice, oameni capabili să inventeze sau să ia parte la o creaţie colectivă etc.

Deocamdată, două sunt categoriile mari de creatori ai grupului nostru:

1. Există creatori care pun accentul pe imagine, fără a se opri aici, combinând desenul, filmul, fotografia, mişcarea *din* scenă, pe scurt, dând sens unei poveşti prin reprezentarea aflată „la vedere”. Acesta este sectorul *vizual*. Un artist excepţional cum e, de pildă, Claudiu Bleonţ, l-a eliberat pe Crăcănel de literatură (implicit de cuvânt) - mă refer la ultima montare TNB. Personajul nu se înfăţişează ca tipologie teatrală, nu este un caracter creat doar prin joc, ci printr-o serie de gesturi vivante, care îi accentuează într-un mod inedit caricatura. Bleonţ vizualizează un personaj arhicunoscut, ale cărui vorbe sunt unanim ştiute, al cărui joc scenic pare de ne-înnoit. Tot aşa, Ileana Negrea, prin poemele din volumul *Jumătate din viaţa mea de acum*, de evidentă vizualitate, aduce ca element distinctiv declamaţia sprijinită pe portret. Monologul ei te invită „să priveşti” secvenţă cu secvenţă o viaţă, înlocuind sintagma descriptivă cu un detaliu de tip iconic. Citeşti şi îţi rămân în minte bluza roz, mormântul acoperit de urzici, faloidul cu bici. După cum Ioana Juna Şerban face din Ana Pauker un construct în care îşi dau întâlnire efigiile unei istorii şi emoţia unei poete rătăcită printr-un edificiu care adăposteşte *artă recentă*. În alte situaţii, a fost vorba despre un construct de imagine, ca în cazul lui Bogdan Simion (Cobzarul) sau al Suzanei Dan. După cum viziunea Alinei Grigore (prin debutul său *Crai Nou-* „Blue Moon”) sau avangardismul lui Andrei Huţuleac (din *#dogpoopgirl)* indică în mod clar o schimbare de direcţie artistică. Tot în categoria vizualului intră şi ficţiunea creată de Iuliana Vîlsan, care face din fiecare scenă a spectacolului *Nepotul meu, Veniamin* (r. Vlad Massaci) o reprezentare de un epic complex. Iuliana nu e doar o scenografă, ci o creatoare a planului secund.

Pe scurt, am ales această noţiune generică, fără a face strict referire la artiştii care îşi exteriorizează emoţiile doar prin mijloacele tradiţionale ale artelor vizuale. Creativitatea manifestată la nivel vizual e în momentul de faţă dominantă, iar povestea, prin orice mijloace ar fi creată, tinde spre vizualizare - chiar în exces. Tocmai de aceea consider că termenul trebuie extins de la artele numite în mod curent *vizuale*, de la desenul cu pensulă sau de la pelicula cinematografică - la reprezentările recente ale *ficturii*, uneori realizate printr-un melanj al artelor, în care reprezentarea de tip cinematografic se află pe primul loc.

Prin urmare, un premiu a fost acordat celui mai creativ artist vizual, care, dintre toţi cei nominalizaţi, toţi excepţionali, după părerea mea, Bogdan Farcaş a fost câştigătorul. Ne-a impresionant rolul din recentul film *Neidentificat* (r. Apetrei), modul în care evoluează prin imagine — dintr-un poliţist iniţial credibil, treptat, se transformă; prin expresia puternic vizuală, prin atitudine, devine un psihopat. Farcaş nu joacă, ci trăieşte povestea personajului, „desenând-o” cu fiecare secvenţă.

1. Cea de-a doua categorie este a scriitorilor. Dar şi aici vorbim despre scriitorii care caută direcţii, a căror scriere este contaminată de celelalte arte, în principal, tentaţi de exhibiţie emoţională, de epataj tehnic uneori. Muzicalitatea romanului *Isus din întuneric* de Radu Găvan, noutatea tematică din *Translucid* de Ligia Pârvulescu, eufonia solidă din *Ioşca* lui Cristian Fulaş sau caracterul vizual al poemelor semnate de Ileana Negrea, de Ioana Iuna Şerban, ca şi combinaţia iconică de tip noir, din proza lui Flavius Ardelean - sunt doar câteva exemple ale metamorfozelor epice din ultima vreme, care denunţă o artă sincretică şi o subtilă întoarcere la manierism. Am numit tendinţa aceasta artă hibridă şi de dragul etimologiei, a legăturilor secrete dintre *hibrid*, ca fictură cu morfologie eterogenă, şi *hybris*, în sensul său originar de nonconformism mistic. Cred că Nietzsche face această apropiere, vorbind despre rădăcinile tragicului, şi, extrapolând, putem spune că în situaţiile de criză, când isteriile artiştilor demolează idolii consacraţi, are loc întodeauna o perioadă de haos, când artele se amestecă, iar genuri şi maniere dispar.

Aşadar, un al doilea premiu a fost destinat scriitorilor, acelora care au depăşit faza unei poveşti lineare. Aici Liviu G. Stan a fost alegerea, şi în paranteză voi spune că a avut şi cel mai mare număr de nominalizări în cadrul asociaţiei. Romanul său, *Salamandre*, e o scriere în care ştirea jurnalistică se topeşte, „difuzată” într-un imens labirint, în căutarea monstrului, parcă fără a se şti că acesta e de multă vreme evadat. Patru personaje, care corespund fiecare câte unui anotimp, compun fragmentarist povestea exacerbării actuale.

Desigur, n-am uitat că există o categorie de creatori care s-au manifestat în mod plenar. Horaţiu Mălăele mi se pare cel mai vizibil şi implicat din anul care-a trecut. În afară de arta actoricească şi de regia de teatru, a făcut un film neomanierist (*Luca*), a publicat două cărţi, a avut o expoziţie de grafică. Cum spunea la decernarea premiului - acesta e modul său de a da mâna cu oamenii, cu publicul său.

Mai mulţi artişti s-au calificat la această categorie, ca artişti ai anului, prin varii contribuţii la diversificarea ficţiunii. Tudor Giurgiu – pentru crearea unui mediu de stimulare a creaţiei şi pentru viziunea sa particulară asupra ficţiunii. Horia Sârghi, cu cel mai creativ, cult şi veridic podcast, a spus povestea *zaiafetului*. Razvan Mazilu, cu latura hibridă şi originalitatea spectacolelor sale. Am inclus aici şi creatori de de concept, de *mediu*, le-am putea spune, care au făcut să funcţioneze optim viaţa creatorilor. Mi se pare uimitoare în sensul acesta capacitatea lui Tudor Giurgiu de a menţine zona stimulativă a vieţii creatoare, chiar ţi în condiţiile pandemiei - să ne amintim pe Premiile Gopo de anul trecut: ne-am testat ca să intrăm, dar n-am renunţat. Ioan Cristescu a creat condiţiile unei activităţi intense în jurul Muzeului Literaturii, pentru care MNLR a şi primit anul trecut DASA AWARD. Iar Lila Passima, una dintre cele mai originale personalităţi din domeniul antropologiei, ne-a uimit prin teme dar şi prin modalităţile nonconvenţionale de a recrea universului etnic. Ea a intrat pe lista iniţială prin propunerea altui antropolog uimitor de creativ - Cătălin D Constantin. De asemenea, Bogdan Alexandru Stănescu a creat o colecţie de ficţiune străină „Anansi. World fiction”, la Pandora M. - aceasta fiind chiar propunerea mea, deoarece ştiu cât de greu este să impui pe piaţă o colecţie de literatură, parte a mecanismelor necesare creaţiei.

În seara de 8 iunie, ora 19, a avut loc gala de decernare a Premiilor FICŢIUNEA, acordate de revista „OPT motive” şi de Asociaţia Creatorilor de Ficţiune. Deşi fusese programată să se desfăşoare pe Plaja Neversea, din cauza condiţiilor meteorologice, gala a avut loc în sala „Jean Constantin”, Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret. Este un început şi sperăm să mărim numărul de premii pentru anul viitor.

Premiul FICŢIUNEA este în valoare de 5000 lei pentru fiecare categorie, bani proveniţi integral din donaţii.

Trebuie să spunem că organizarea premiilor a beneficiat de sprijinul Centrului Cultural „Teodor T. Burada” şi al Consiliului Judeţean Constanţa.

Desigur, meritul principal în organizarea galei de premiere îi revine Iuliei Pană şi filialei Constanţa a ACF. Mulţumiri speciale pentru fotografii, cineaştii şi actorii constănţeni care au pus umărul la organizarea evenimentului. Şi alte mulţumiri speciale Aidei Economu şi lui Radu Aldulescu, sprijinitori discreţi ai primelor noastre premii.