ANIVERSARE Dan C. Mihăilescu împlineşte astăzi 60 de ani. Criticul se întâlneşte cu publicul la Humanitas Cişmigiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan C. Mihăilescu este unul dintre cei mai îndrăgiţi critici din România
Dan C. Mihăilescu este unul dintre cei mai îndrăgiţi critici din România

"Omul care aduce cartea", criticul Dan C. Mihăilescu, împlineşte astăzi 60 de ani. La Librăria Humanitas Cişmigiu, autorul va citi admiratorilor săi fragmente inedite, la întţlnirea cu aceştia.

Dan C. Mihăilescu este critic  şi istoric literar. A lucrat ca cercetător la Institutul de Istorie  şi Teorie Lite­rară „G. Călinescu“  şi a editat suplimentul cultural Litere, arte & idei de la Cotidianul.

coperta dan c

Obţine Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor pentru volumul Perspec­tive eminesciene. A publi­cat 16 volume de eseuri (printre care Stângăcii de dreapta, Îndreptări de stânga, ciclul Viaţa literară, Despre omul din scrisori. Mihai Emi­nescu), a tradus din Jean-François Revel, Eugène Ionesco, Emmanuel Todd, Vladimir Bukovski  ş.a., a deţinut rubrici în revistele Luceafărul, Transilvania, 22, Idei în dialog, România literară, Ziarul de dumi­nică, Dilema veche, precum  şi în Evenimentul zilei  şi Jurnalul naţional.

Din anul 2000 este realizatorul emisiunii Omul care aduce cartea, la ProTV. Printre preocupările sale constante se află literatura memo­ria­listică  şi epistolară.

Cea mai recentă carte a sa este Castelul, biblioteca, puşcăria. Trei vămi ale feminităţii, publicată de Editura Humanitas (foto copertă).

Un alt titlu de succes pe care l-a coordonat a fost Cărţile care ne-au făcut oameni.

În acest volum, unde semnează alături de care alte 18 personalităţi, printre care Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Mircea Cărtărescu, poveşte despre cărţile lor ziditoare.

Ajuns aproape de  şaizeci de ani, sunt adesea întrebat care sunt cărţile care m-au format!
Nu o mie, ci câteva. Zece, să zicem. E frumoasă provocarea, ca un îndemn la duel. Zece energii care ţi-au determinat identitatea spirituală.

Iată recomandările criticului din acest volum, publicat de Editura Humanitas în 2010:

Îmi refuz alintul fariseic al refuzului  şi precauţiile pedagogice ale vârstei  şi mă supun dicteului aproape automat:

1. Biblia  şi Shakespeare. Aici e TOTUL!

2. Eminescu – poezia, proza, publicistica, omul –  şi teatrul lui Caragiale, care compun rotundul Ideii româneşti.

3. Romanele lui Dostoievski – Demonii, Fraţii Karamazov, Crimă  şi pedeapsă, Idiotul – m-au lovit năprasnic  şi irevocabil la 17 ani.

4. Cugetările lui Pascal, împletite cu presocraticii traduşi de Simina Noica, sufismul, Patericul, Vieţile… lui Diogene Laertios, Învăţăturile lui Neagoe Basarab.

5. Poezia lui Ioan Alexandru, de la Cum să vă spun  şi Viaţa deocamdată, la Imnele bucuriei  şi Imnele Transilvaniei.

6. Cărţile lui Gaston Bachelard despre „imaginaţia materiei“ – Psihanaliza focului, Aerul  şi visele, Reveriile pământului, Poetica spaţiului  şi suita com­pusă din Sufletul romantic  şi visul, de Albert Béguin, Structurile antropologice ale imaginarului, de Gilbert Durand, Pietrele preţioase, de Roger Caillois, Rabe­lais‑ul lui Mihail Bahtin, Barocul (Cyrce  şi Păunul) lui Jean Rousset, Literatură  şi senzaţie, de Jean‑Pierre Richard, Metamorfozele cercului, de Georges Poulet.

7. Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian,  şi Ernst Jünger, Falezele de marmură, care-mi compun romanul ideal.

8. Craii de Curtea-Veche, în literatura română, plus Ion  şi Moromeţii.

9. Hölderlin, Rilke, Baudelaire, Rimbaud, Lautréa­mont, Claudel, Verlaine.

10. Cioran. De-a lungul  şi de-a latul, de sus până jos. Opera lui este epilogul a toate.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite