Articol publicat pe blogul Despre Opera

Contează mai puţin, în acest moment, cât de urât e afişul spectacolului, cât de neinspirate au fost textele de promovare şi chiar confuzia privind apartenenţa producţiei, prezentată iniţial ca o colaborare între ONB şi ONRI, dar care va rămâne în proprietatea Iaşiului, în condiţiile în care cele mai importante resurse artistice tot de acolo vin (cor, orchestră, corp de balet, o parte dintre solişti). Important este mai degrabă faptul că întregul spectacol a fost acaparat de personalitatea lui Andrei Şerban.

Opereta este un gen muzical care poate fi abordat şi ca o satiră socială. Din această perspectivă, translatarea acţiunii în prezent n-ar trebui să surprindă pe nimeni, ba chiar este o soluţie mai la îndemână decât în cazul multor opere. Cu atât mai mult cu cât se practică şi adaptarea textului în limba ţării în care se prezintă. Iar Văduva veselă nu face excepţie. Andrei Şerban a anunţat nici mai mult nici mai puţin decât o adevărată revoluţie în istoria artelor spectacolului din România, prin transpunerea poveştii în actualitatea românească, arătând cu degetul spre toate nereuşitele naţionale, subiectul principal fiind şovinismul local.

De la aceste declaraţii de intenţie şi până la realizare a fost însă un drum foarte lung. Dacă, acum un secol, adaptarea operetei lui Lehàr pentru publicul britanic se ferea de aluziile politice evidente, schimbând numele ţării balcanice din Pontevedro în Marsovia, pentru a nu zgândări orgoliile diplomaţilor din Muntenegru, la Bucureşti s-au păstrat aceste modificări cu scopul de a fixa şi mai clar ţara de origine a personajelor. Pontevedro e acum Mondrosovia, iar numele regelui devine Nichita Ug, cu trimitere la fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita (cel care folosea instituţiile statului pentru a-şi ţine sub observaţie amanta). De aici rezultă o întreagă intrigă secundară, în care baronul Zeta se foloseşte de agenţii de pază şi protecţie ai ambasadei pentru a-şi monitoriza soţia (devenind dintr-un soi de Don Bartolo, personajul plin de făină din Bărbierul din Sevilla, un fel de Scarpia ridicol şi şocant de truculent).

Continuarea articolului, pe blogul Despre Opera.