Vacanţa – timpul pentru a căuta paradisul la ceas de seară

A sosit vara, călduri mari: unii au deja concediu, alţii visează la el, alţii dau examene... Eu visez deja la vacanţa la mare şi la acel moment preferat al zilei, când soarele apune şi ziua se îngână cu noaptea, acea oră albastră când gândurile au o vibraţie specială şi este potrivit, de ce nu, să-ţi imaginezi cum ar arăta paradisul.

Două idei care reunesc tematic două albume muzicale pe care le-am ascultat în ultimul timp: Blue hour cu clarinetistul Andreas Ottensamer, pianista Yuja Wang şi Orchestra Filarmonicii din Berlin, dirijor Mariss Jansons şi Longing for paradise cu oboistul Albrecht Mayer şi Orchestra Simfonică din Bamberg, dirijor Jakub Hrusa.

Sunt şi alte lucruri în comun: şi Andreas Ottensamer, şi Albrecht Mayer sunt membri ai extraordinarei filarmonici din Berlin care în 31 august şi 1 septembrie va concerta la Bucureşti, în cadrul festivalului Enescu; de altfel, şi pianista Yuja Wang este invitata festivalului Enescu din acest an, aşa că aceste figuri care ne par atât de îndepărtate când le privim pe coperta unui CD, vor prinde viaţă. Faptul că doi membri ai unei orchestre au atât de importante cariere solistice, cu discuri apărute la una dintre cele mai titrate case din lume – Deutsche Grammophon – spune multe, încă o dată, despre calitatea Orchestrei Filarmonicii din Berlin.

Blue hour cu Andreas Ottensamer

Când îl vezi, este inevitabil să nu-l asociezi cu un model pentru defilările de modă. Când îl asculţi cântând, îţi dai seama că este unul dintre cei mai buni clarinetişti la nivel mondial: Andreas Ottensamer este la cei 30 ani împliniţi în aprilie 2019 o adevărată super-vedetă. Nu este deloc ceva obişnuit ca la 21 ani să devii membru al celebrei şi exigentei orchestre a Filarmonicii din Berlin, nici să ai până la 30 ani 6 albume de autor apărute sub sigla uneia dintre cele mai prestigioase case la nivel mondial, cu atât mai mult cu cât nu cânţi la un instrument solist prin excelenţă, cum sunt pianul sau vioara. Andreas Ottensamer este unul dintre puţinii muzicieni care au pus clarinetul pe harta marilor valori solistice şi nu numai prin tehnica şi estetica interpretării, ci şi prin proiectele inteligente desfăşurate.

Iată, de exemplu, Blue hour. Avem aici Concertul nr. 1 pentru clarinet şi orchestră de Carl Maria von Weber, înregistrare dintr-un concert live ce a avut loc în 27 aprilie 2017, dar şi o serie de piese romantice pentru clarinet şi pian scrise de compozitori romantici: Brahms, din nou Weber şi Mendelssohn. Cineva cu o imaginaţie mai puţin vie ar fi dat CD-ului un titlu de tipul “capodopere romantice”; Ottensamer propune acest concept al orei albastre – Blue hour – acel timp de la crepuscul, când totul e în penumbră, dar nu încă cu totul întunecat de noapte. Eu, care iubesc acest moment din zi, rezonez cu ideea de a asocia acestui moment o semnificaţie muzicală.

27 aprilie 2017 a avut o semnificaţie specială şi în agenda Orchestrei Filarmonicii din Berlin: alături de Mariss Jansons, a fost interpretat Concertul nr. 1 pentru clarinet şi orchestră de Carl Maria Weber, după 79 ani de când această partitură, dintre cele mai cunoscute pentru clarinet şi orchestră, nu mai apăruse pe afişele filarmonicii din Berlin! Şi dacă mai adăugăm că acest concert mai fusese interpretat în programul filarmonicii din Berlin doar de două ori anterior, adică în 1887 şi 1938, putem spune că a fost un adevărat eveniment. Şi a fost într-adevăr, o interpretare foarte profesionistă a acestui concert, unul dintre reperele pentru acest început de secol XXI, iar Andreas Ottensamer, solistul, şi-a etalat încă o dată calităţile care l-au propulsat printre cei mai buni clarineşti ai lumii: o uimitoare tehnică instrumentală, dar şi o trăire emoţională foarte intensă.

Văd însă că centrul de greutate al albumului Blue hour nu stă în înregistrarea acelui concert, ci în acele piese pentru clarinet şi pian care îl încadrează: o transcripţie după Intermezzo op. 118 nr. 2 de Johannes Brahms în original pentru pian, Grand Duo concertant op. 48 de Carl Maria von Weber şi 7 cântece fără cuvinte de Felix Mendelssohn, acestea din urmă transcrise după originalul pentru pian solo chiar de Andreas Ottensamer, care îşi dovedeşte astfel şi calitatea de creator, pentru că descoperim multă inventivitate în modul cum Ottensamer realizează aceste transcripţii.

Avem aici o combinaţie incendiară: Andreas Ottensamer şi Yuja Wang. Ambii, super-vedete ale muzicii culte cu vârste în jur de 30 ani, cu o carieră de invidiat în spate, şi care au mai evoluat împreună la festivaluri europene şi asiatice. Nu trebuie să fi fost simplu pentru Ottensamer să cânte alături de Yuja Wang, o pianistă specializată în repertoriul concertistic, cu o personalitate foarte pregnantă, care a venit cu propriile idei asupra modul cum trebuie abordat repertoriul de pe acest disc. Însă rezultatul este unul spectaculos: pianul completează, comentează sau este în prim plan acolo unde partitura o cere, în special în Gran Duo op. 48 de Weber conceput pentru pian şi clarinet, subliniere care demonstrează rolul preponderent al pianului din partitură.

Un album minunat, excelent interpretat, cu o idee generatoare foarte interesantă: un album pentru relaxarea din vacanţă sau pentru liniştea de acasă, atunci când nervii sunt prea încinşi – Blue hour cu Andreas Ottensamer, album lansat pe 8 martie la casa Deutsche Grammophon, pe care-l puteţi asculta pe site-ul Radio România Muzical. 

Longing for paradise cu oboistul Albrecht Mayer

Tot pentru aceste momente de linişte, din vacanţă sau acasă, mi se pare la fel de potrivit cel mai nou album al oboistului-vedetă din Orchestra Filarmonicii din Berlin: Albrecht Mayer. Tânjind după paradis – o colecţie de concerte şi lucrări concertante scrise în prima jumătate a secolului XX, în legătură cu cele două războaie mondiale care au distrus paradisul unei vieţi, fie şi obişnuite, pentru sute de milioane de oameni. Dar şi o ocazie de asculta lucrări foarte rar cântate, care sunt însă deosebit de frumoase: Soliloquy de Edward Elgar, Concertul în Re major de Richard Strauss, Concertul într-o mişcare de Eugene Goossens, alături de mai cunoscutul Mormânt al lui Couperin de Maurice Ravel.

Sigur, este şi şansa de a asculta un mare muzician: oboistul Albrecht Mayer, care la 54 ani este o adevărată autoritate prin interpreţii la instrumente de suflat din contemporaneitate. O carieră desfăşurată în cadrul Orchestrei Filarmonicii din Berlin, dar şi una solistică, jalonată de 9 albume solo apărute la Deutsche Grammophon – este o performanţă greu de egalat.

Albumul se deschide cu o delicată parte a doua, intitulată Soliloquy, dintr-o proiectată suită semnată de Edward Elgar din care a fost finalizată doar această parte, în 1930. Suita fusese o comandă a unui celebru oboist englez, Leon Goossens, şi a rămas în arhiva acestuia până în 1967, când a fost interpretată în premieră.

Urmează piesa de rezistenţă a albumului: frumosul, dar foarte dificilul concert pentru oboi şi orchestră mică de Richard Strauss, o partitură pe care Albrecht Mayer a ajuns să o înregistreze abia acum, la deplina maturitate. Este o partitură cu o poveste legată de cel de al doilea război mondial: în perioada când se retrăsese la Garmisch, lângă Munchen, Richard Strauss a fost vizitat de la militar american, care era şi oboist în Orchestra Simfonică din Pittsburgh, care l-a întrebat pe compozitor dacă are de gând să scrie vreodată un concert pentru oboi şi orchestră. Strauss a fost ferm, spunând că nu s-a gândit niciodată la asta; însă la câteva luni după aceea, în septembrie 1945, Richard Strauss finaliza partitura unicului său concert pentru oboi şi orchestră, care a fost prezentat în premieră în 1946. O muzică în care regăsim şi drama celui de al doilea război mondial, dar şi speranţa într-un viitor cu lumină – o muzică excepţional interpretată de Albrecht Mayer şi membrii Orchestrei Simfonice din Bamberg, dirijor Jacob Hrusa.

În 1927, compozitorul şi dirijorul Eugene Goossens scria un concert într-o mişcare pentru oboi şi orchestră, lucrare interpretată în primă audiţie de fratele compozitorului, oboistul Leon Goossens, acelaşi care prezentase şi în premieră britanică concertul lui Richard Strauss. Este lucrarea cu limbajul cel mai avansat prezentă pe acest disc: tuşelor romantice se alătură nuanţe venind dinspre Stravinski şi Copland, influenţe uşor de explicat. Eugene Goossens este cel care a dirijat premiera britanică a Ritualului primăverii de Stravinski, dar şi multe partituri de compozitori americani, cu care a avut strânse legături.

Personal, am văzut interpretarea suitei Mormântul lui Couperin de Ravel, lucrare compusă în timpul primului război mondial în care compozitorul chiar a luptat, ca un semnal de alarmă: că paradisul păcii poate fi oricând pierdut şi că bunăstarea nu este un dat, aşa cum pare după 70 ani de pace.

Un album cu un repertoriu rar abordat, cu interpretări luxuriante, întrebări şi răspunsuri: Longing for paradise, album lansat pe 17 mai inclus de Radio România Muzical în cadrul proiectului Discurile anului 2019. 

Albumele prezentate pot fi achiziţionate de pe site-ul Deutsche Grammophon şi sunt disponibile pentru ascultare pe platformele de streaming.