A fost odată, acum trei ani, un film de mare public, „Now You See Me“ / „Jaful perfect“, care a avut succes datorită unei idei relativ originale, tratată într-un mod proaspăt: cea a unui team de justiţiari, aşa-numiţii „The Four Horsemen“ / „Cei Patru Călăreţi“ (ai Apocalipsei? financiare?), care fac dreptate folosind străvechile trucuri ale magiei şi ale iluzionismului. În general, filmele despre iluzionism au succes şi fascinează (vezi, în deceniul trecut, excelentele „The Prestige“ al lui Nolan şi „Iluzionistul“ lui Burger, cu Edward Norton), pentru că ne uităm la ceva pe care nu-l înţelegem şi misterul ne atrage magnetic, dar acum aveam şi mici racorduri la criza economică şi la problemele financiare actuale ale planetei. Banul era imaginea de bază a primei pelicule: „călăreţii“ fură bani dintr-un seif subteran din Paris şi-i transportă la New York, unde-i împart spectatorilor, aruncă tot filmul la bani cu ghiotura în dreapta şi-n stânga, în final îl demască şi-l expun public pe un veros afacerist, plin de bani (Arthur Tressler, interpretat de Michael Caine) etc.

În conflict cu „Harry Potter“

Nimic din toate acestea în filmul actual, „Now You See Me 2“, care în cel mai bun caz poate fi socotit o continuare neinspirată şi „cuminte“ (citeşte pe gustul unui public cât mai larg). Regizorul Louis Leterrier, care realizase filmul din 2013, s-a retras acum în postura de producător executiv, iar frâiele turnării şi post-producţiei sunt preluate de Jon M. Chu, regizor american „afirmat“ până acum prin filme cu breakdance sau cu Justin Bieber şi un „G.I. Joe“. „Now You See Me 2“ este un exemplu tipic de film care nu are un regizor puternic capabil să-l strunească, să-i impună o viziune, fie ea şi comercială, şi, plin de vedete fiind, toată lumea îşi face de cap.

De la început până la sfârşit, filmul este o înşiruire de trucuri şi de păcăleli ininteligibile, care nu reuşesc însă să te intereseze niciodată. Apare şi o echipă adversă, formată dintr-un frate (geamăn sau nu, nu se înţelege) „rău“ al personajului lui Woody Harrelson (complet lipsit de haz în ambele ipostaze) şi condusă de un „geniu malefic“ interpretat de „vrăjitorul“ Daniel Radcliffe (nu cred c-a fost o referinţă conştientă la Harry Potter), un actor din ce-n ce mai prost. Exhibiţionismul era într-adevăr o caracteristică a „călăreţilor“, dar în filmul acesta atenţia este distrasă de la trucurile propriu-zise şi eventuala lor ingeniozitate la grimasele pe care fiecare vedetă le aruncă publicului după ce-şi face numărul. Cu alte cuvinte, „aplaudaţi-mă, nu-i aşa că-s bun?“.

Rămân mereu 4+1

„Now You See Me 2“ nu-i o aventură complet distinctă pentru „Horsemen“ şi continuă de fapt toate ploturile din primul film, (noii) scenarişti preferând să aprofundeze toate sugestiile de-acolo şi să lămurească mai bine trecutul personajelor. Revin aproape toţi actorii din 2013, cu excepţia personajului-cheie al Mélaniei Laurent, iar singura „călăreaţă“, interpretată atunci de Isla Fisher, este-nlocuită cu alt personaj feminin, Lula (sic; mai rar o propunere de actriţă atât de neatrăgătoare, glumele-i sunt total nesărate). Ca să fie tot patru, nu de alta.

Aflăm cine era de fapt agentul FBI Dylan Rhodes (Mark Ruffalo), al cincilea „Horseman“ şi liderul lor, şi de ce şi-a planificat el o răzbunare care durează de vreo 35 de ani. Aflăm şi cine e de fapt Thaddeus Bradley (Morgan Freeman), pe care l-am socotit un „negativ“ în prima parte, şi cine este fiul bastard al ticălosului magnat Arthur Tressler (Arthur Tressler). Dar, ce să vezi, în scurtă vreme nu ne mai interesează nimic din toate astea, pentru că scenariul, cât şi filmul nu au niciun fel de miză. La fel şi ideea lui Chu de a-şi regăsi originile asiatice turnând mare parte din film în Macao, „Las Vegas-ul Asiei“, se dovedeşte total neinspirată şi nu ne spune nimic.

Info

Now You See Me: Jaful Perfect 2 / Now You See Me 2 (SUA, 2016)
Regia: Jon M. Chu
Cu: Jesse Eisenberg, Mark Ruffalo, Woody Harrelson, Daniel Radcliffe, Lizzy Caplan, Morgan Freeman, Michael Caine

2 stele

Citeşte şi: „Cei patru cavaleri“ – cronica mea din 2013 la „Now You See Me“, anteriorul film al seriei

PORTRET DE REGIZOR

Tim Robbins – actor şi regizor, discret şi valoros



Încă un actor-regizor american la această rubrică, după Jodie Foster de săptămâna trecută, motivul fiind că Tim Robbins (născut pe 16 octombrie 1958, într-o mică localitate californiană) se află în aceste zile în România, de data aceasta însă în calitate de regizor de teatru. Spectacolul său „Visul unei nopţi de vară“, după Shakespeare, este prezentat în acest weekend în Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) şi va beneficia de încă trei reprezentaţii săptămâna viitoare la Bucureşti, în sala Teatrului de Comedie, pe 22, 23 şi 24 iunie, toate acestea în prezenţa regizorului Tim Robbins.

Teatru şi film, în egală măsură

Multivalenţa preocupărilor sale arată seriozitatea acestui exponent de frunte al cinemaului şi teatrului american, în acelaşi timp însă şi unul foarte discret, fără accente inutile de „vedetism“. Robbins este posesorul unui Oscar, pentru rolul secundar din „Mystic River“ (2003, regia Clint Eastwood), şi a mai fost nominalizat şi în 1996, pentru regia marelui său succes „Dead Man Walking“, dar asta nu-l face să se considere superior colegilor săi şi să ridice degetele spunând „am două“ (precum Sophia Loren la Cluj).

Teatrul a stat de fapt la baza preocupărilor artistice ale lui Tim Robbins, născut în California dar crescut la New York, fiul lui Gil Robbins, cântăreţ în trupa The Highwaymen, şi al actriţei Mary Robbins (născută Bledsoe). Tânărul a studiat drama la celebra UCLA, pe care-a absolvit-o cu onoruri în 1981. În acelaşi an, a fondat compania teatrală The Actors’ Gang, un ansamblu experimental al cărui director artistic este de, iată, 35 de ani, şi care a realizat, de la înfiinţare, peste 150 de spectacole primind mai bine de 100 de premii.

Mirajul cinematografului a fost însă puternic, şi iată că Robbins are acum 72 de roluri la activ în film, pentru care-i cunoscut în toată lumea. Ca regizor de film, a realizat discret trei filme solide şi importante: satira politico-muzicală „Bob Roberts“ (1992, cu el însuşi în rolul titular), marele succes „Dead Man Walking“ (foto dreapta) (1995, care-o duce la Oscar de interpretare pe partenera sa de-atunci, actriţa Susan Sarandon, cu care are doi copii; ea străluceşte alături de Sean Penn, în rolul unui condamnat la moarte), o dramă despre pedeapsa capitală, şi „Cradle Will Rock“ (1999), pe propriu-i scenariu, o dramă muzicală plasată în America anilor ’30.

Top 5 filme importante

1. Dead Man Walking / Culoarul morţii (SUA, 1995)
2. Bob Roberts (SUA, 1992)
3. Cradle Will Rock (SUA, 1999)
4. Embedded (SUA, 2005)
5. Possible Side Effects (SUA, 2009)