REPORTAJ Lăutarii care au adus între blocurile Capitalei melodiile culese de Enescu | VIDEO

REPORTAJ Lăutarii care au adus între blocurile Capitalei melodiile culese de Enescu | VIDEO

Foto: Taraful „Leonard Iordache“/ Sursă foto: Adevărul

George Enescu, iubitor de folclor şi de muzică tradiţională, s-a inspirat de-a lungul vieţii din muzica lăutarilor de-altădată, pe unii dintre ei obişnuind să îi invite la Vila Luminiş din Sinaia.

Ştiri pe aceeaşi temă

 Cei care au participat vineri, 17 septembrie, la Concertul „George Enescu şi lăutarii“, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, au putut gusta puţin din savoarea acelor vremuri datorită Tarafului Leonard Iordache şi producătorului Liviu von Braha, evenimentul fiind o premieră în România.
 
George Enescu a fost pasionat de muzica populară românească, cea cântată de lăutari şi transmisă din generaţie în generaţie, „după ureche“. Chiar în acest mod a învăţat primele melodii de la lăutarul Laie Chioru – să ni-l imaginăm pe micul Jurjac, aşa cum era alintat în copilărie, cântând „Valurile Dunării“ şi „Am un leu şi vreau să-l beu“. Acesta a fost doar începutul, căci povestea marelui Enescu şi a lăutarilor a durat toată viaţa. În 1921, George Enescu declara în revista „Muzica“ că „Lor, ţiganilor, să le mulţumim că ne-au păstrat muzica, această comoară ce abia acum o preţuim. Eu m-am luat mult după muzica lăutarilor, nu după şcoală“.  
 
George Enescu, iubitorul de muzică lăutărească 
 
 
În anii ’20, George Enescu a cules de la renumitul lăutar Costache Ciolac 43 de melodii pe care le-a notat pentru posteritate. Preţiosul manuscript se află la Academia Română, unde a fost studiat de către Liviu von Braha, producător muzical şi preşedinte al ONG-ului „Georges Enesco Gesellschaft“ din Berlin. Majoritatea melodiilor nu sunt cunoscute publicului şi nu au fost cântate de peste 100 de ani.  
 
Din dragoste şi pasiune faţă de George Enescu şi muzica românească – aşa a luat naştere Concertul „George Enescu şi lăutarii“, susţinut de Taraful Leonard Iordache şi produs de Liviu von Braha. Şi ce loc ar fi fost mai potrivit decât curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român? Momentul ales? O caldă seară de vineri, în aer liber, într-un Bucureşti care îşi ia cu greu rămas bun de la vară.  
 
Încă de la primii paşi în curtea muzeului parcă erai pregătit spiritual pentru ce avea să urmeze, erai introdus într-o lume cu o cultură veche de sute de ani datorită obiectelor expuse pe tarabe, de la blănuri, obiecte artizanale la vase şi tacâmuri. Oamenii s-au adunat treptat, s-au aşezat timizi pe scaune, unii dintre ei tot schimbându-şi locurile în căutarea unghiului potrivit din care să privească taraful şi să asculte puzica. Chiar dacă la început părea că nu se vor aduna prea mulţi doritori şi că întregul concert va fi savurat doar de o mână de oameni, în final au fost aproximativ 200 de suflete care, la un moment dat, vibrau împreună în acelaşi ritm pe horele interpretate de lăutari.  
 
Lăutarii, ghizi ai călătoriei în istorie prin muzică
 
Pe parcursul concertului, publicul parcă era hipnotizat şi purtat dintr-un sentiment în altul, de la fericire şi dor, la jale şi petrecere. Unii spectatori, dintre ei majoritatea tineri, chiar s-au apropiat de locul în care se aflau lăutarii, s-au aşezat pe trepte sau pe iarbă, printre cruci, şi au început să dea din picioare sau să îşi legene trupurile pe ritmul muzicii. După o perioadă de izolare şi dezbinare, spiritul românesc parcă a cuprins din nou oamenii – nu au mai fost zeci, au fost unul şi în acelaşi timp niciunul, atemporali, fiecare curgea prin istorie cu fiecare melodie în parte.  
 
Mai târziu, după concert, emoţiile erau încă vii – veneau atât de la muzică, cât şi de la lăutari, întrucât momentul a fost o premieră pentru ei, după doar două zile de repetiţii! Da, doar două zile au avut la dispoziţie să creeze, cu zâmbete, emoţii şi aplauze ritmate, un moment unic. A fost un moment irecuperabil, în care istoria, prezentul, muzica populară şi cea cultă s-au regăsit la întrepătrunderea citadinului cu natura.  
 
După concert am stat de vorbă cu un grup de tineri care în timpul concertului au fost aşezaţi pe iarbă, hipnotizaţi de muzică; păreau rupţi de realitate şi purtaţi de muzică într-o lume atemporală şi aspaţială.
  
 
Muzica românească, un izvor de inspiraţie 
 
„Mi se pare că muzica noastră românească este extraordinar de frumoasă, este un izvor pentru inspiraţie, spune poveşti numai atunci când o auzi. Şi instrumentele tradiţionale spun o poveste. Îmi place foarte mult să ascult lăutari care au făcut şcoală, care cântă pe partituri, care cântă în orchestră. Mi s-a părut o idee extraordinar de frumoasă aceea de a interpreta preluările lui Enescu şi de a face un concert. Când închideam ochii mă vedeam pe o câmpie zburdând şi dansând în paşi tradiţionali. Au fost şi melodii de pahar, care se cântă de obicei la nunţi, de ascultare. Nu am închis ochii la toate. Mi-a plăcut foarte mult a treia piesă, «Sârba în căruţă». M-am simţit superb, mi-ar fi plăcut să mai dureze“, a mărturisit tânăra Alexandra Penciu, absolventă de Conservator, care încă părea prinsă în mrejele lăutarilor chiar dacă muzica nu mai răsuna în aer.  
 
Tânăra a fost surprinsă de numărul mic de persoane care au participat la eveniment –„puţini oameni comparativ cu câţi oameni sunt în Bucureşti“ – însă în această perioadă are loc şi Festivalul Internaţional „George Enescu“, iar mulţi iubitor de muzică au ales să meargă la evenimentele organizate la Ateneu sau la Sala Palatului.  
 
„E foarte greu să mai culegi folclor, muzică tradiţională în ziua de astăzi, pentru că au murit cei care ştiau această muzică. Trebuie să te duci la sat, foarte adânc, să mai sapi ca să mai găseşti oameni. Aceste melodii sunt bijuterii (n.r. – cele cântate la Concertul «George Enescu şi lăutarii»). Oamenii de vârsta noastră nu prea sunt interesaţi“, a mai adăugat Alexandra. Tânăra a aflat de concert de pe Facebook, în timp ce căuta evenimente culturale, iar apoi a dat vestea mai departe şi a venit însoţită de Cătălin Androne şi David Gabriel, absolvenţi de Teologie şi ei iubitori de muzică.  
 
Călătorie în timp prin melodiile culese de Enescu 
 
„M-am simţit extraordinar. Când închideam ochii, la un moment dat mă vedeam undeva între munţi, într-o horă a ţăranilor de altădată, de acum 100 de ani. Melodiile de pahar mă făceau să mă gândesc la birturile de altădată, la cântările de acolo şi la nostalgia respectivă a vremurilor. Putem să spunem că a fost o întoarcere în timp cu ajutorul acestei rampe culturale. Mă gândeam la Enescu: ce mare dar este pentru noi că îl avem şi cum a cules de la lăutari şi a dus muzica aceasta – care nu ţine de cea cultă – pe culmile culturii nu numai în ţară, ci peste tot în lume. Este cântată şi astăzi şi tot Pământul ştie acum de Enescu şi de celebrele lucrări inspirate din folclorul popular românesc. Momentele ca acestea sunt foarte rare“, a mărturisit Cătălin Androne, al cărui hobby preferat este cântatul.  
 
Amicul său, David Gabriel, pasionat de muzică, a rămas plăcut impresionat de eveniment, chiar dacă la început nu ştia la ce să se aştepte. Acesta a descoperit muzica lăutărească în timpul pandemiei de coronavirus, iar datorită concertului susţinut la Muzeul Naţional al Ţăranului Român a trăit un moment special: l-a văzut în realitate pe unul dintre lăutarii lui preferaţi.
 
„Nu ştiam exact la ce vin, ştiam doar că e muzică bună. De când cu pandemia şi carantina am avut ocazia să descopăr muzica lăutărească românească veche pe care, în sinea mea, o judecam şi o caracterizam diferit faţă de ceea ce este cu adevărat. M-am bucurat să mă aflu aici în seara asta, fără să îmi propun neapărat, şi să-l văd pentru prima oară în realitate pe Leonard Iordache, pe care îl îndrăgeam de mult. Am simţit că am făcut parte măcar sufleteşte la o tradiţie orală veche – pentru că, până la urmă, muzica lăutărească pe tradiţie orală a fost împărtăşită. A fost extraordinar“, a mărturisit David Gabriel.  
 
Foto: Leonard iordache (centru) şi taraful / Sursă foto: Adevărul
 
Programul acesta este unul vechi de 100 de ani şi noi am avut repetiţii câteva ore“ 
 
Taraful „Leonard Iordache“ nu a avut prea mult timp la dispoziţie pentru pregătirea concertului produs de Liviu von Braha. Leonard Iordache a mărturisit după concert, pentru „Weekend Adevărul“, cu un mare zâmbet pe faţă şi cu o stare de spirit veselă şi molipsitoare, că totul a fost pe repede-înainte, chiar dacă proiectul concertului era în plan de aproape doi ani. Evenimentul a fost pus în aşteptare din cauza pandemiei de coronavirus, însă ce ocazie de a-l susţine ar fi putut fi mai potrivită decât împlinirea a 140 de ani de la naşterea violonistului George Enescu?  
 
Astfel, Leonard Iordache a răspuns provocării şi, după doar două zile de repetiţii, împreună cu taraful său, a realizat un concept în premieră. „Noi suntem primii din ţară care am abordat acest gen. Sperăm ca după această premieră să mergem mai departe. Vom avea turnee la anul în străinătate pe baza acestui concept, vrem să integrăm şi parte veche a muzicii lăutăreşti“.
„Am fost puţin emotivi din cauza faptului că programul acesta este unul vechi de 100 de ani şi noi am avut repetiţii două zile, câteva ore. Am abordat un stil nu doar foarte greu, căci de aici a plecat structura muzicală a ceea ce se cântă astăzi. Este greu de reţinut, dar să poţi să dai publicului ceea ce cere şi, în acelaşi timp, să fii şi concentrat şi să ai şi emoţii. Am cântat cu totul altceva faţă de ceea ce cântăm noi“, a mărturisit Iordache, care cântă la ţambal.  
 
Printre cei care au readus la viaţă melodii vechi de peste 100 de ani se regăsesc şi Nicuşor Gheorghe – vioară, Cristian Carabulă – vioară, Victor Florea – contrabas, Constantin Petis – clarinet, Gheorghe Florea – pian electronic. Despre aceştia, Leonard Iordache a avut doar cuvinte de laudă şi a mărturisit că succesul concertului s-a datorat profesionalismului acestora. „În afară că sunt lăutari, sunt şi cititori, pentru că altfel nu făceam faţă – trebuie să fii şi notist, şi lăutar ca să poţi performa într-un timp atât de scurt“. În fapt, mulţi dintre membrii tarafului au absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Printre melodiile interpretate s-au regăsit şi „Hora boierească“, „Hora ţigănească“, „Sârba în căruţă“, „Hora clopotului“, „Hora Şapte scări“ şi „Hora lui Dobrică“.
 
„Stilul vechi, adevărat“ 
 
Liderul tarafului, Leonard Iordache, a fost impresionat de atmosfera de la MŢR: „Oamenii, foarte călduroşi. Ne aşteptam să vină mai puţini din cauza crizei care este şi mai ales că este Festivalul «Enescu», dar am avut public, totuşi“. 
 
Artistul are încredere că oamenii se vor obişnui cu „stilul vechi, adevărat, de muzică lăutărească, pe care George Enescu a cules-o“. Însă am aflat că dragostea pentru muzica lăutărească veche vine şi pe filieră familială în cazul lui Leonard Iordache, întrucât, aşa cum a dezvăluit Liviu von Braha, străbunicul lui „a fost chiar Cristache Ciolac, cel de la care a cules George Enescu melodiile în anii ’20“. De asemenea, şi tatăl lui Leonard, respectiv Toni Iordache, a fost ţambalist.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările