Doina Marian: „La Paris, acum, în lipsa valurilor de vizitatori străini, până şi Gioconda poate fi contemplată în linişte şi cu tot răgazul dorit“

Doina Marian

Doina Marian este directorul ICR Paris. De formaţie istoric de artă, are o experienţă de peste 15 ani în lumea editorială şi a managementului cultural.

A participat, cu ICR Paris, la derularea Sezonului România-Franţa 2019, cel mai amplu proiect de diplomaţie publică şi culturală desfăşurat de cele două ţări. Este Chevalier de l'ordre des Arts et des Lettres, distincţie acordată de Ministrul culturii francez şi Chevalier de l'Ordre national du Mérite, acordată de Preşedintele Republicii franceze şi este membră în Consiliul director al FICEP – Forumul institutelor culturale străine de la Paris.

„Parisul este încă o comunitate de purtători de mască a căror interacţiune nu are personalitate“

Oltea Şerban-Pârâu: Ne aflăm în miezul verii, când Parisul ar fi trebuit să fie plin de turişti. Cum arată luna iulie 2020 la Paris, în mod normal una dintre capitalele europene cu cea mai intensă viaţă culturală?

Doina Marian: Parisul a continuat să fie în ultimii ani, într-adevăr, prima destinaţie turistică mondială, datorită atuurilor sale excepţionale: este un oraş al artei şi istoriei prin excelenţă, un centru mondial al artei, capitala gastronomiei, una din destinaţiile culturale şi recreative cele mai renumite din lume… este un oraş festiv, sclipitor, exuberant.

Cum arată acum? După un oraş suprarealist pustiu timp de trei luni, Parisul a început să se anime, pas cu pas, viaţa pariziană îşi reia treptat cursul, s-au redeschis terase şi restaurante, parcuri şi grădini, majoritatea muzeelor, cinematografe. Lipseşte însă convivialitatea care îi crease farmecul singular, Parisul este încă o comunitate de purtători de mască a căror interacţiune nu are personalitate. Bucuria contactului uman direct a fost înlocuită de frică şi neîncredere.

Renumitele cozi enorme la muzee au dispărut, am putut intra la Musée d’Orsay fără nici un fel de aşteptare; la picioarele turnului Eiffel turiştii nu mai fac coadă, barierele care formau labirintul care ducea la ghişeele de intrare nu mai există, zecile de milioane de turişti care umpleau Parisul în timpul verii nu au mai venit, de altfel sunt foarte puţine hoteluri care s-au redeschis, majoritatea nereluându-şi activitatea în această vară.

„La concertul din 14 iulie, la intrarea în scenă a interpreţilor şi la sfârşitul momentului lor muzical, ropote de apluze şi urale înregistrate se auzeau din off, timp în care artiştii se înclinau în faţa unui public invizibil“

După o bulversare quasi-totală, Parisul avansează pe un teren necunoscut, nu se poate vorbi nicidecum de o revenire la ceea ce a fost, iar pentru mulţi organizatori de evenimente măsurile sanitare impuse contrazic însăşi noţiunea de spectacol, preferând să aştepte o reluare normală a activităţii.

Iată, în această perioadă, festivităţile legate de celebrarea Zilei naţionale a Franţei adunau, pe 14 iulie, milioane de oameni care asistau entuziaşti la tradiţionala parada militară de pe Champs-Elysées şi la concertul şi focurile de artificii din faţa turnului Eiffel. Anul acesta, totul s-a reinventat şi adaptat noilor circumstanţe: o ceremonie militără în piaţa Concorde, cu invitaţi din societatea civilă şi interzisă publicului. Marele concert susţinut de Orchestra naţională a Franţei, corul Radio France şi de numeroşi solişti internaţionali s-a desfăşurat, în acelaşi loc ca şi în anii trecuţi, în aer liber, pe Champs de Mars, în faţa turnului Eiffel, dar „cu uşile închise“, adică fără public, căruia i s-a interzis circulaţia în zonă. Concertul a putut fi urmărit doar le televizor. În acelaşi mod au fost admirate şi focurile de artificii de la turnul Eiffel. Mărturisesc că am urmărit concertul cu un sentiment bizar care m-a dus cu gândul la piesa lui Ionesco, „Scaunele“. Scenografia spectacolului şi designul scenei erau concepute pentru un spectacol cu public: două ecrane gigantice, de o parte şi de alta a scenei, arătau ierbii de pe Champs de Mars prim-planuri cu ce se întâmpla pe scenă; prezenţa lor, în absenţa publicului, era pur decorativă. La acest concert din 14 iulie, la intrarea în scenă a interpreţilor şi la sfârşitul momentului lor muzical, ropote de apluze şi urale înregistrate se auzeau din off, timp în care artiştii se înclinau în faţa unui public invizibil. Culmea, la sfârşitul concertului, „publicul“ a fost invitat să se ridice în picioare ! eram adică invitată să mă ridic de pe canapea. Dincolo de orice – „Concert de Paris“ a fost un eveniment remarcabil –, acest concert stă mărturie că nu totul se poate reinventa, că prezenţa şi reacţiile publicului sunt un element-cheie printre celelalte elemente specifice spectacolelor cu publicul.

„La Paris, în lipsa valurilor de vizitatori străini, până şi Gioconda poate fi contemplată acum în linişte şi cu tot răgazul dorit“

Altfel, din ce în ce mai multe muzee şi-au deschis porţile : Centrul Pompidou şi Grand Palais încă de la 1 iulie, majoritatea muzeelor mici, unele galerii de expoziţie. Acum câteva zile s-a redeschis parţial şi Muzeul Luvru ; în lipsa valurilor de vizitatori străini, până şi Gioconda poate fi contemplată acum în linişte şi cu tot răgazul dorit. Toate muzeele afişează desigur noi condiţii de vizitare, cum ar fi cumpărarea biletului de intrare online, rezervarea unei ore de vizitare online şi toate măsurile sanitare impuse în spaţiile închise. 

Opera Naţională rămâne închisă pentru lucrări de renovare, iar majoritatea teatrelor nu îşi reiau programul până în septembrie, noiembrie sau anul viitor, deşi au fost autorizate să deschidă încă din luna iunie.

O.Ş.P.: Cum a parcurs Doina Marian perioada martie - iunie 2020, în care, sincron cu întreaga lume artistică europeană şi americană, Franţa a introdus numeroase restricţiil generate de efectele indirecte ale pandemiei, blocând şi aici evenimentele publice, ca peste tot?

„Primul măsură pe care am luat-o a fost să închidem institutul pentru cursurile de limba română pentru adulţi şi pentru Scoala de duminică“

D.M. Pornisem anul 2020 foarte alert, cu aproape două evenimente pe săptămână, cu perspectiva unor parteneriate cu instituţii culturale franceze foarte importante (Sezonul România-Franţa 2019 a lăsat excelente amprente, nu aveam decât de profitat în acest an). Ultimul eveniment pe care l-am organizat cu public (la sala de teatru a Ambasadei României la Paris) a fost un spectacol, împreună cu Wanda Mihuleac, în cadrul „Printemps des poètes“ – o manifestare francofonă dedicată poeziei care se derulează anual în Franţa. Era 6 martie şi nu ne imaginam încă anvergura catastrofei care se apropia, făceam chiar planuri să mergem următoarea săptămână la Metz, unde Centrul Pompidou ar fi vernisat expoziţia „Folklor“, cu o participare românească excepţională, cu opere de Brâncuşi, Mihai Olos şi Mircea Cantor. Nu s-a mai întâmplat nimic, căci mulţi am fost imediat doborâţi de boala pandemiei ; obiceiul tipic franţuzesc de îmbrăţişare ca formă de salut şi socializare – „la bise“ – ne-a fost, iată, nefast de această dată.

Primul măsură pe care am luat-o a fost să închidem institutul pentru cursurile de limba română pentru adulţi şi pentru Scoala de duminică (şcoală în limba română pentru copii), cu câteva zile înainte ca Franţa să fie pusă sub clopot (17 martie). Apoi să anulăm evenimentele planificate. Apoi, intraţi în carantină şi lucrând la distanţă, să imaginăm formule care să ne permită să păstrăm contactul cu publicul nostru. Nu este nici un mister, am trecut în online. Primul gând a fost un proiect mai amplu care să valorifice şi să promoveze experienţa actuală a artiştilor români tineri care trăiesc şi lucrează în Franţa. Sunt, mulţi dintre ei, nume recunoscute în peisajul cultural francez, experienţa lor în perioada de criză şi planurile pe care le imaginează post-carantină pentru sectorul cultural în care lucrează ni se par important a fi cunoscute de cei peste 32 000 de abonaţi ai paginii noastre facebook şi ei peste 1 600 abonaţi ai contului nostru instagram. Pe de altă parte, am vrut să avem micul nostru gest de solidaritate cu aceşti 20 de artişti care primesc un onorariu pentru interviurile pe care ni le acordă.

„Am trecut, fără preaviz, de la o zonă de confort la o zonă de panică, pandemia a schimbat comportamente, proiectele au fost răsturnate şi noi criterii stau la baza modului de a construi evenimente“

O.Ş.P. Pe ce repere se sprijină Doina Marian în acest moment, dar managerul de Institut Cultural Român?

D.M. Am trecut, fără preaviz, de la o zonă de confort la o zonă de panică, pandemia a schimbat comportamente, proiectele au fost răsturnate şi noi criterii stau la baza modului de a construi evenimente şi a le comunica. Cu toate acestea, evenimentele pe care le organizăm continuă să aibă aceeaşi orientare : promovarea culturii române pentru un public francez, privilegierea creaţiei contemporane, ţintirea unui public tânăr, încurajarea schimburilor artistice,

Parteneriatele cu operatori culturali francezi şi instituţii de cultură din Franţa, care s-au dovedit atât de benefice în timpul Sezonului România-Franţa, mi se par cele mai importante în structurarea programului nostru, esenţiale pentru o vizibilitate sporită a creatorilor români, pentru o mai bună integrare a evenimentelor noastre în peisajul cultural francez şi pentru diversificarea publicului nostru. 

Construirea evenimentelor în „tandem“ franco-român este iarăşi de luat în seamă în continuare, este o formulă care a îmbogăţit întotdeauna calitatea evenimentelor şi a publicului. O temă românească expusă de un cercetător francez, un compozitor român interpretat de muzicieni români şi francezi, un autor român citit de un actor francez, o piesă de teatru românească regizată de un regizor francez etc. – tot atâtea schimburi şi cooperări culturale româno-franceze.    

Mi se pare clar acum că, mai mult ca niciodată, cultura va asculta de politici economice, sanitare, sociale, naţionale şi  internaţionale şi va trebui să ţină cont de criterii de mobilitate, criterii ecologice sau sanitare.

„Parisul a devenit din 15 iunie zonă verde, 22 iunie fiind ziua redeschiderii spaţiilor culturale“

O.Ş.P. Ne aflăm la mijlocul lunii iulie, cum se pot desfăşura evenimente culturale în Franţa şi în ce condiţii – care a fost calendarul redeschiderilor, în ceea ce priveşte muzeele, expoziţiile, conferinţele, dar şi viaţa de spectacol. Care este situaţia în mod real? Este previzibil un calendar al redeschiderilor complete pentru toamnă măcar la nivelul intenţiilor?

D.M. : Parisul a devenit din 15 iunie zonă verde, 22 iunie fiind ziua redeschiderii spaţiilor culturale. Însă această ieşire din izolare a culturii a fost  şi este vagă, lipsită de curaj, marcată de lipsa spectacolelor. Apoi, nu toate sălile şi-au deschis porţile, unele teatre, de exemplu, preferând să rămână închise decât să piardă bani cu spectacole desfăşurate după noile rigori sanitare impuse (unul din două scaune ocupate, mască obligatorie etc.). Alte săli au redeschis porţile cu succes, cum ar fi Sunside, care a deschis cu un excelent concert al pianistei românce de jazz Ramona Horvath.

În acest moment, regulile corona-compatibile impuse mediului cultural împiedică multe săli de teatru sau concerte să îşi reia programarea, deşi, în principiu, ele pot fi deschise. Asta pentru că spectacolele programate înainte de izolare nu mai sunt compatibile cu regulile sanitare impuse – distanţare pe scenă, între membrii unui cor sau ai unei orchestre etc. Există de asemenea temerea unor producători de spectacole că actorii nu vor vrea să joace în faţa unui public mascat şi dispersat. Sunt mai multe motive pentru care teatrele pregătesc noi forme de creaţie, spectacole concepute pentru a trăi cu prezenţa acestui virus, spectacole în care actorii să joace la distanţă, să nu fie prea mulţi pe scenă şi în acelaşi timp să facă aceste constrângeri sanitare invizibile publicului, să păstreze senzaţia de convivialitate.   

Au apărut primele anchete şi statistici privind mărimea dezastrului lăsat de această criză : cultura este unul dintre sectoarele economiei franceze cel mai grav atins. Si mai îngrijorător : redresarea culturii va fi lentă şi incertă, cu consecinţe pe mulţi ani de aici înainte.

„Pentru majoritatea teatrelor şi sălilor de spectacol, nu se poate „relua“ programarea, ci ea trebuie reinventată după noile reguli.“

Reluarea activităţii se face diferit, în funcţie de sector : dacă librăriile, muzeele sau cinematografele au putut relua activitatea după ieşirea din izolare, spectacolele şi festivalurile sunt încă anulate, în aşteptarea unor condiţii sanitare convenabile cel puţin din punct de vedere economic.

Festivalurile sau evenimentele cu mai mult de 5000 de persoane sunt interzise până în septembrie. Practic însă, vechile programări nu se pot relua de pe o zi pe alta, mobilitatea artiştilor, dar şi a spectatorilor este restrânsă, este greu de prevăzut reluarea evenimentelor de anvergură la toamnă. De exemplu, concertele compozitorului Vladimir Cosma, adorat de francezi, care trebuiau să aibă loc în aprilie la Grand Rex, o sală de 2800 de locuri, au fost amânate pentru septembrie şi, de curând, au fost din nou amânate până la sfârşitul lui martie 2021. În condiţiile în care toate biletele au fost vândute de la începutul anului, pentru toate cele trei concerte, iar pe scenă ar trebui să stea unii lângă alţii aproape 200 de muzicieni – orchestră şi cor, îmi imaginez că organizatorii de la Grand Rex nu au găsit o soluţie convenabilă reconfigurării sălii pentru acest spectacol. Acesta este unul dintre foarte multele cazuri care confirmă că, pentru majoritatea teatrelor şi sălilor de spectacol, nu se poate „relua“ programarea, ci ea trebuie reinventată după noile reguli.

Festivalul de la Avignon, considerat cel mai important festival de teatru şi spectacol contemporan din lume, care trebuia să aibă loc în iulie, a fost anulat. Festivalul de film de la Cannes nu a mai avut loc în mai, salonul de carte Livre Paris a fost anulat. În general, anularea festivalurilor este aproape o regulă în această perioadă, tocmai pentru că dimensiunea acestui tip de eveniment nu se pretează distanţării fizice, festivalul dând loc, prin definiţie, reunirii multor persoane, efuziunii sociale în jurul actului artistic. 

„Problema derulării festivalurilor post-criză depăşeşte cu mult subiectul organizării lor, ajungând în zona modului de producere şi consum cultural sustenabil“

In acelaşi timp, problema derulării festivalurilor post-criză depăşeşte cu mult subiectul organizării lor, ajungând în zona modului de producere şi consum cultural sustenabil. S-au înmulţit vocile care vor sfârşitul marilor târguri şi saloane artistice şi literare, considerate acum „mari întâlniri poluante şi prea legate de economia de piaţă“.

O.Ş.P. Din perspectiva învăţământului, cum a procedat Franţa cu reluarea cursurilor altfel decât online şi cum intenţionează să continue din toamnă, atât din punctul de vedere al şcolilor, cât şi al universităţilor?

„La începutul lunii mai, întoarcerea la şcoală s-a făcut pe bază de voluntariat, pentru ca din 22 iunie reluarea cursurilor să fie obligatorie pentru toate şcolile şi liceele.“

D.M. Scolile, colegiile şi liceele s-au închis de la mijlocul lunii martie. Apoi, la începutul lunii mai, întoarcerea la şcoală s-a făcut pe bază de voluntariat, pentru ca din 22 iunie reluarea cursurilor să fie obligatorie pentru toate şcolile şi liceele.

Franţa este una dintre puţinele ţări care a eliminat examenele de bacalaureat în acest an, înlocuindu-le cu o formă de „control continuu“, adică cu media notelor obţinute în toţi anii de liceu, în baza căreia elevii au putut obţine diploma de bacalaureat.

„Începând cu 1 septembrie, toate şcolile şi liceele vor relua cursurile, cu respectarea gesturilor barieră şi purtarea măştii pentru adulţi şi elevii mai mari de 11 ani“ 

Începând cu 1 septembrie, toate şcolile şi liceele vor relua cursurile, cu respectarea gesturilor barieră şi purtarea măştii pentru adulţi şi elevii mai mari de 11 ani ; de asemenea, ministerul educaţiei prevede testarea cunoştinţeelor elevilor la început de an şcolar. Pe de altă parte, tot ministerul educaţiei a declarat necesitatea dezvoltării unei adevărate strategii informatice în domeniul învăţământului, care să stea în centrul formulei de învăţământ pe viitor.  

În schimb universităţile, atât publice cât şi cele private, au continuat cursurile online şi rămân cu porţile închise până în septembrie.

„Sectorul cultural este o parte importantă în economia franceză, reprezintă peste 2% din PIB, de şapte ori mai mult decât industria automobilistică.“

O.Ş.P. Ultimele luni au afectat major artiştii din domeniul artelor spectacolului în întreaga lume şi în Franţa la fel. Este un domeniu care face parte dintre primele închise şi ultimele deschise… Un domeniu care funcţionează în Franţa şi din subvenţie publică şi pe baze private. Cum au fost susţinuţi artiştii din acest domeniu de statul francez?

D.M. Sectorul cultural este o parte importantă în economia franceză, reprezintă peste 2% din PIB, de şapte ori mai mult decât industria automobilistică. Potrivit unui studiu al Ministerului culturii, impactul acestei crize se traduce pentru sectorul cultural printr-o scădere a cifrei de afaceri de 25% în 2020, faţă de 2019 (22,3 miliarde euro). Efectul va fi mult mai resimţit în domeniul artelor spectacolului (-72%), patrimoniului (-36%), artelor vizuale (-31%) şi arhitecturii (-28%).Deşi situaţia este mai bună pentru industria cărţii, se estimează că impactul real al crizei va fi vizibil cam peste un an. Apoi, saloanele de carte, generatoare de venituri importante, au fost anulate sau amânate.

Statul francez a pus în practică mai multe măsuri specifice : în primul rând, o măsura excepţională care permite intermitenţilor de spectacol să fie plătiţi până la sfârşitul lui august 2021, indiferent de activitatea pe care o vor avea sau nu. Important de amintit că acest regim de „intermitent“ este unic cel puţin în Europa, permiţând artiştilor sau tehnicienilor să alterneze perioade de contracte determinate cu perioade de şomaj, păstrându-şi însă permanent alocaţiile sociale. Această măsură va fi finanţată cu 950 milioane euro.

„Încă din martie, guvernul francez au mobilizat peste 5 miliarde de euro pentru cultură, cu alocaţii diferite pentru diverse sectoare“

Încă din martie, guvernul francez au mobilizat peste 5 miliarde de euro pentru cultură, cu alocaţii diferite pentru diverse sectoare : 706 milioane euro au fost prevăzuţi pentru susţinerea spectacolelor cu public, 391 milioane pentru artele vizuale, 525 milioane pentru patrimoniu şi arhitectură, 217 milioane pentru industria cărţii şi 320 milioane pentru industria cinematografică. De asemenea, 985 milioane pentru media şi 666 milioane pentru presă.

Primăria Parisului a prevăzut ajutoare directe pentru a favoriza creaţia muzicală, spectacolele cu public, artele vizuale şi va organiza, pentru aceasta, un „august cultural“, lună pe parcursul căreia comenzile artistice făcute de primărie vor fi prezentate publicului.

În aceeaşi ordine de idei, guvernul francez lansează un mare program de comenzi publice, destinat în special tinerilor creatori.

O.Ş.P. Vedeţi vreo similitudine între Franţa şi România din punctul de vedere al abordării domeniului cultural în această perioadă de criză?

D.M.  Desigur, atât România, cât şi Franţa, au pus în practică un set de practici de supravieţuire culturală în timpul izolării, care s-a tradus, ca de altfel peste tot, în practici de comunicare online. A avut loc aceeaşi deturnare a spectacolului „vivant“ - cu public -  spre promovarea conţinuturilor digitale. Muzeele şi-au valorificat importante resurse în mediul online, muzicienii au interpretat din izolare pentru publicul virtual, actori şi autori au citit de acasă texte pentru toate vârstele.

„Susţinerea artiştilor înseamnă întărirea bogăţiei şi diversităţii culturale, care au făcut din Paris capitala mondială a artelor şi culturii“

O.Ş.P. O percepţie subiectivă. După cum vedeţi dvs. din perspectiva franceză şi mai exact a capitalei franceze, ce importanţă au acum artiştii într-o lume paralizată de frică? Pe cine mai interesează arta?

D.M. Criza a revelat locul pe care îl ocupă cultura în toate domeniile care ţin de activitatea publică. Arta şi artiştii au un puternic rol şi impact în atractivitatea unui teritoriu, a unei regiuni, în economia locală. Cât despre Paris, politica culturală a oraşului este una dintre priorităţile municipalităţii, susţinerea artiştilor înseamnă întărirea bogăţiei şi diversităţii culturale, care au făcut din Paris capitala mondială a artelor şi culturii. Am văzut interesul major al francezilor pentru activitatea artistică în timpul izolării – consumul cultural virtual a avut o creştere simţitoare. Am fost, de altfel, amuzată să citesc în timpul carantinei un articol despre „cum să-ţi reuşească izolarea“ – evenimentele culturale online erau un must ! şi francezii chiar au dat curs acestui îndemn motivational.

Interesul pentru artă şi evenimente culturale nu dispare, această criză poate accentua însă o fractură între cei care vor să continue în consumul artistic digital şi gratuit şi cei care vor să regăsească obiceiurile dinainte, viaţa socială, o calitate a vieţii pentru care participarea la viaţa culturală este obligatorie.

O.Ş.P. Ce impact are asupra activităţii ICR Paris a avut această anulare sau amânare a tuturor proiectelor în curs, pentru a ne referi deocamdată la prezent?

D.M.  Anularea, de pe o zi pe alta, a activităţilor şi programelor pe care le aveam a fost, pe de o parte, o ocazie de a ne reinventa, de a vedea ce oportunităţi pot decurge dintr-o catastrofă. Pe de altă parte, am pierdut evenimente majore din programarea noastră, parteneriate cu instituţii culturale importante din Franţa care şi-au anulat, la rândul lor, evenimentele. Atât pentru expoziţia „Folklor“ organizată la Centrul Pompidou Metz, cât şi pentru expoziţia monografică consacrată lui Victor Brauner de Muzeul naţional de artă modernă de la Paris, prevăzusem, împreună cu organizatorii, evenimente adiacente cu invitaţi din România, care ar fi trebuit să aibă loc pe parcursul acestor expoziţii. Totul este încă într-o completă incertitudine.

Ediţia din acest an a salonului de carte de la Paris, Livre Paris, care ar fi trebuit să aibă loc în martie, a fost anulată. România avea o poziţie privilegiată, cu Timişoara şi Bucureşti oraşe invitate de onoare şi cu o repoziţionare centrală a standului. Avem asigurarea organizatorilor că ediţia 2021 va păstra Timişoara şi Bucureştiul invitaţi de onoare, este un lucru excelent. Deşi îmi este foarte greu să îmi închipui în momentul de faţă o viitoare ediţie „normală“ a salonului, sper ca în martie anul viitor să avem cu toţii surpriza şi bucuria de a vedea autori şi editori venind la Paris din peste 50 de ţări şi un public de peste 150.000 de vizitatori, aşa cum salonul de carte de la Paris ne-a obişnuit.

„Vom ieşi prima dată, în 25 iulie, din spaţiul virtual în cel fizic cu expoziţia colectivă de fotografie „Visage(s) d’Europe“

O.Ş.P. Ce proiecte online aţi realizat sau aveţi în plan la ICR Paris?

D.M.  Programul cel mai mare până acum este „Bien ensemble“ - „Împreună cu creatorii români din Franţa în timpul şi după coronavirus“, lansat în mai şi care se va termina în octombrie. Ne-am propus să menţinem legătura cu artiştii români sau de origine română din Franţa în timpul şi după perioada izolării, publicând săptămânal, pe paginile noastre facebook şi instagram, un interviu video care ne lasă să descoperim viaţa şi proiectele a 20 de tineri artişti din Franţa. O premieră pentru noi este că acest program se derulează în tandem şi în România, printr-un parteneriat cu platforma Adevărul online – mulţumesc şi pe această cale lui Sebastian Zachmann  –, care publică săptămânal transcrierea în română a acestor interviuri, o bună ocazie să facem cunoscute ideile, personalitatea, experienţa  şi activitatea acestor artişti şi publicului din România. Iată câteva nume care figurează în acest program : scriitoarea Irina Teodorescu, regizorul Eugen Jebeleanu, pianista Axia Marinescu, coregraful Daniel Pop, dramaturgul Alexandra Badea, tenorul Antonel Boldan, actriţa Mădălina Constantin, pictoriţa Petra Marian, scriitoarea Tatiana Tîbuleac sau violoncelistul Andrei Kivu…   

Am ţinut să marcăm, pe 9 mai, 125 de ani de la naşterea lui Lucian Blaga printr-un interviu cu Jean Poncet, cel care din 1995 şi-a legat activitatea de traducerea întregii opere a lui Blaga în franceză. Eseist şi poet la rândul lui, Jean Poncet a devenit în acest an cetăţean de onoare al oraşului Sebeş (din care comuna Lancrăm face parte), ca recunoaştere a efortului de difuzare a operei lui Blaga în spaţiul francofon.  

Tot online a fost şi 1 iunie : am invitat-o pe scriitoarea Simona Ferrante, care a publicat la editura l’Harmattan un frumos volum de poveşti de inspiraţie folclorică românească, să citească o poveste publicului nostru tânăr. De asemenea, în parteneriat cu l’Harmattan, am organizat un concurs de creaţie pornind de la un început de text propus de Simona Ferrante. Câştigătorii au primit cartea Simonei publicată de l’Harmattan, Sânzienele ou les fées de l’amour.

Continuăm să participăm la programele FICEP şi EUNIC, propuse tuturor institutelor culturale străine de la Paris. Pentru prima oară de la crearea sa, acum opt ani, „Noaptea literaturii“ a avut o dimensiune total virtuală, cu intervenţii video ale scriitorilor participanţi ; noi l-am prezentat pe Petrika Ionesco, regizor şi producător, care a debutat de curând ca scriitor cu romanul Le Chant du cygne mécanique, tradus şi în limba română la editura RAO (Cântecul lebedei mecanice).

Vom ieşi prima dată, în 25 iulie, din spaţiul virtual în cel fizic cu expoziţia colectivă de fotografie „Visage(s) d’Europe“, organizată de EUNIC Paris în parteneriat cu primăria capitalei franceze pe gardul Turnului Saint-Jacques din centrul Parisului. 13 fotografi europeni îşi propun să ofere viziunea lor pentru un nou portret al unei Europe multiple, prin prisma scenei artistice a fiecărei ţări. Este aşadar o expoziţie de portrete, la care România este reprezentată de Felicia Simion, cu fotografii din seria Etnografii.

Cursurile de română au loc online din aprilie, însă începând cu luna septembrie am oferit viitorilor cursanţi două opţiuni, online şi cursuri la institut, în măsura în care condiţiile sanitare o vor permite.

De altfel, trebuie să amintesc că noi eram déjà prezenţi în mediul virtual, ca toţi colegii mei de altfel, cu o activitate remarcabilă care ne-a făcut să ajungem pe primul loc ca număr de abonaţi la pagina noastră facebook, cu o diversitate de publicaţii care împlineau misiunea noastră de promovare a culturii române în Franţa, însă această activitate era complementară evenimentelor cu public, era o comunicare echilibrată de o alta care se petrecea în lumea fizică şi sensibilă.

Cum dematerializarea evenimentelor mi se pare un pariu improbabil, încercăm deci ca, pe lângă programele online care vor continua, să inventăm formule de evenimente care să pună aproape mai mulţi intervenienţi în faţa unui public restrâns, o formulă de întâlnire fizică a unor artişti care va putea fi transmisă şi live în acelaşi timp. Un astfel de program este cel pe care îl dezvoltăm împreună cu Compagnie des Ogres, fondată de Yann Verburgh şi Eugen Jebeleanu, pentru luna octombrie, un Focus pe dramaturgia românească contemporană : patru lecturi făcute de tineri actori francezi ale unor texte semnate de dramaturgi români, traduse de curând în franceză, dar nepuse încă în scenă în Franţa. Cie des Ogres face selecţia textelor şi regizorilor pentru lecturile care vor avea loc în premieră la ICR Paris – subiecte şi stiluri dramatice diverse pentru un public tânăr. Vom putea prezenta „Uitasem“ de Gabriel Sandu (traducerea lui Nicolas Cavailles), „Dispariţii“ de Elise Wilk (traducere Mirella Patureau), „Vânători-culegători“ de Maria Manolescu (traducere Laure Hinckel) sau „Antidot“ de Nicoleta Esinencu (traducere Alexandra Lazarescou).

Sala de expoziţie a institutului va găzdui în noiembrie expoziţia „Vatra Luminoasă, modelul oraşelor-grădină în Bucureşti“, pregătită de arhitectul francez Jérémy Vercken de Vreuschmen, strănepotul arhitectului Ion Hanciu, cel care a proiectat cartierul Vatra Luminoasă din Bucureşti. Cu această expoziţie, Jérémy Vercken demonstrează valoarea unuia din multele cartiere din oraşele româneşti care se constituie în ansambluri cu valoare arhitectural-istorică, cu o componentă memorială semnificativă. Expoziţia va fi itinerată de la noi în cursul anului 2021 la Ecole Nationale Supérieure d'architecture de Paris-Val-de-Seine, apoi în România la Universitatea de arhitectură Ion Mincu şi la Uniunea arhitectilor de la Bucureşti. Pentru producţia panourilor avem ca parteneri Musée d'histoire urbaine et sociale din Suresnes şi Association régionale des cités-jardins d'île-de France.

O.Ş.P. Credeţi că o trecere majoritar în online este plauzibilă din punctul de vedere al culturii, sau lumea va reveni în săli atunci când va fi posibil?

D.M. : La început, închiderea spaţiilor culturale şi anulările evenimentelor care au decurs de aici au plonjat operatorii culturali şi artiştii într-o stare de sideraţie.

Apoi, lumea culturală a decis să existe orice-ar fi, iar utilizarea reţelelor sociale a devenit normă chiar şi pentru spaţiile care se definesc prin venirea fizică a vizitatorilor.

Eu cred că prezenţa fizică a spectatorilor şi artiştilor într-o sală de spectacol nu poate fi înlocuită de nici un program online; şi unii şi alţii au nevoie de această relaţie, care face parte din ADN-ul nostru. Tehnologia nu poate înlocui căldura umană, efuziunea socială,  apropierea fizică, o poate doar simula. Deci da, cred că lumea aşteaptă cu nerăbdare să revină în săli, rămâne de văzut cum va evolua configuraţia spectacolelor în funcţie de măsurile sanitare, însă aceste spectacole cu public în săli nu trebuie să întârzie să se întâmple, publicul nu trebuie lăsat să uite cum este să trăieşti mergând la teatru sau la concerte, este ca orice gust care se uită…

O.Ş.P. Am pus de mai multe ori această întrebare, dar o reiau. In cazul acestui tip de debut prudent, cu scaune şi rânduri goale între spectatori, în sală sau în aer liber, cu un număr mic, care va creşte doar dacă nu vor fi probleme, cu cât credeţi că sunt mai periculoase spectacolele în actuala situaţie, decât circulatul în transportul în comun, cu avionul, sau cu trenul?

D.M. Cred că a te aşeza acum într-o sală de spectacol, la un scaun distanţă de alt spectator, nu este cu nimic mai periculos decât a te aşeza într-un tren sau avion.

Pe de altă parte, este poate vorba şi despre priorităţi, ceea ce este considerat indispensabil şi de ceea ce ne putem dispensa. Cultura ar trebui să intre în rândul priorităţilor, spaţiile culturale tratate ca locuri necesare sănătăţii şi legăturilor sociale.

Putem să punem întrebarea de ce librăriile nu ar fi putut fi considerate de primă necesitate în timpul izolării? Ar fi putut fi deschise în aceleaşi condiţii sanitare ca şi micile magazine alimentare.

O.Ş.P. Să încheiem într-o notă optimistă. Care ar fi mesajul managerului cultural Doina Marian pentru artiştii din întreaga lume în acest moment?

D.M. Optimismul este o formă de curaj, iată o virtute cu care majoritatea artiştilor sunt înzestraţi şi care ne poate da o bună abordare în această perioadă. Să ne reamintim că această pandemie  a pus în evidenţă necesitatea culturii pentru toate comunităţile. Atunci când miliarde de persoane au fost separate fizic unele de celelalte, cultura a fost cea care ne-a apropiat, a creat legături care au făcut ca distanţa care ne separa să pară mai mică. In Franţa, în timpul izolării, consumul cultural a fost pe primul loc în rândul activităţilor considerate indispensabile – 89% dintre internauţii francezi au navigat cu un scop cultural. Felul de a comunica şi consuma cultura va fi probabil hibrid, oscilând între fizic şi digital, însă lecţiile pe care trebuie să le tragem din această criză pot aduce tot atâtea oportunităţi pentru toţi „actorii” din domeniul cultural.