Izolarea şi carantina pun omul faţă în faţă cu el însuşi (la fel şi civilizaţia), arătându-i absurdul lumii şi al felului în care trăieşte, după cum semnalează acum filozofii şi alţi comentatori.

Toată situaţia asta („the Bonnie situation“, cum ar fi zis Tarantino) mi-a atras atenţia asupra unei teme literare şi cinematografice pe care o neglijasem, mai bine zis nu fusesem conştient de ea până acum. Nu, nu este vorba de cea, deja „fumată“, a epidemiilor/pandemiilor şi-a altor „vremuri de restrişte“, la care ne-am gândit de prima oară, de când a început nenorocirea, dar mai întâi s-o tratăm pe aceasta, la rândul ei consistentă.

Am văzut de atât de multe ori dat titlul cu „în vremea“ (coronavirusului, pandemiei, COVID-19 etc.), fără ca individul respectiv să ştie că face parafrază după Marquez („Dragostea în vremea holerei“), încât mi s-a acrit (eu l-am dat printre primii, dar a trebuit să renunţ, pentru că se îngroşa gluma). La fel şi „vremuri de“ pandemie, epidemie, carantină, criză etc. (Sadoveanu, „Vremuri de bejenie“).

Romane mari ale epidemiilor

Un material bun cu şase cărţi mari despre epidemii („illustrée en peinture par Raphaël, Rubens, Goya ou encore Géricault, l’épidémie inspira également de nombreux écrivains“) se află aici, dintre care cele mai importante mi se par „Ciuma“, de Albert Camus (ecranizare Luis Puenzo) – „La peste de Camus à explosé ses ventes en Italie. Le livre est devenu aussi introuvable qu’un masque pu un rouleau de pq.“ –, „Husarul pe acoperiş“, de Jean Giono (ecranizare J.-P. Rappeneau) – „Les descriptions de l’auteur sur les infectés par le choléra et sur les cadavres sont impressionnantes, à la limite de provoquer la nausée...“ –, „La quarantaine“, de Le Clézio (autor francez cu Nobel), şi „Nemesis“, de Philip Roth.

Lor le trebuie însă adăugat „Oedip rege“ / „Oedipus Rex“, de Sofocle (ecranizare P.P. Pasolini: „Edipo re“, 1967), menţionat în intro-ul articolului, precum şi, „spicuite“ de la comentarii, „Decameronul“ lui Boccaccio (ecranizare acelaşi Pasolini), bineînţeles, apoi „Jurnal din anul ciumei“ al lui Defoe un revival incredibil pentru această carte de secol XVIII, mult mai surprinzător decât cel al „Ciumei“ lui Camus, care era, oarecum, de aşteptat –, în fine „Logodnicii“ lui Manzoni, roman clasic italian, „Cartea de la San Michele“, de medicul Axel Munthe („il y a un beau chapitre sur le choléra à Naples“), „Moarte la Veneţia“, de Thomas Mann (ecranizare Visconti), „Narziss şi Goldmund“, de H. Hesse („gros chapitre sur la peste“), „Dragostea...“ lui Marquez (neselectat în text, ecranizare Mike Newell), „The Stand“ / „Le fléau“ / „Apocalipsa“, de Stephen King, piesa de teatru „Jeux de massacre“ / „Jocul de-a măcelul“, de Eugène Ionesco.

Foto dreapta: „Ce făcuşi, Edipe?“

Şi marele danez Lars von Trier pare să fi „prevăzut treaba“, din moment ce cel de-al doilea lungmetraj al său se cheamă... „Epidemic“ (1987). Nu mai vorbim de filmul „profetic“ „Contagion: Pericol nevăzut“ (2011) al lui Steven Soderbergh, pentru că deja a ajuns un clişeu referirea la el.



1348: Marea Ciumă. 1918: Gripa spaniolă. 2020: COVID-19

Lucrări non-fiction menţionate de comentatori (neuitând aici capodopera de literatură de popularizare a istoriei care este „O oglindă îndepărtată“, de Barbara W. Tuchman, care pleacă tocmai de la această paralelă între secolul XX şi secolul „Morţii Negre“, ciuma din secolul XIV): „La Grande tueuse. Comment la grippe espagnole a changé le monde“, autor: Laura Spinney; „Victoria Hislop, L’île des oubliés. L’histoire d’une île de crête où l’on confine les malades de la lèpre“; „À l’ombre du diable, de Andrea H. Happy. La peste qui fait rage en 1348“.

Alte citate din comentarii: „On peut aussi rajouter le Decameron de Boccace, Messe pour la ville d’Arras de Sczyzpiorski, Les mouches de Sartre, L’amour au temps du Choléra de Garcia Marquez...!!! etc“; „Lettre d’une inconnue de Stefan Zweig, pendant l’épidémie de grippe espagnole qui s’est dispersée dans toute l’Europe au début du XXème siècle“; „La Peste Ecarlate, de Jack London. Les étapes d’une pandémie de 2013 dans le récit sont retracées dans une analepse, et en 2073, c’est un monde post-apocalyptique qui ressemble à l’âge de pierre.“ (roman SF tradus şi la noi cu titlul „Ciuma stacojie“). Evident, majoritatea lucrurilor acestea au epidemiile doar ca fundal pentru altceva, vezi, cel mai frapant, „Moartea la Veneţia“. (O epidemie complet „figurată“, de tip parabolă, menţionată tot într-un comentariu, este cea creată de portughezul J. Saramago în romanul „Eseu despre orbire“, ecranizare Fernando Meirelles.)

„Cu-o carantină toţi suntem datori“

Ca literatură strict „a carantinei“, aş menţiona o carte despre care-am aflat de-abia acuma, în aceste zile, aparţinând marelui povestitor danez Hans Christian Andersen: „Bazarul unui poet“ (1842, traducere de Grete Tartler şi Ana-Stanca Tăbăraşi-Hoffmann, în pregătire la editura Humanitas), un „memorial de călătorie“ cuprinzând pagini inclusiv despre carantina suferită de autor la Orşova, pe meleagurile noastre, „la graniţa Imperiului Otoman“.

„La drept vorbind, toţi ne aflăm în carantină pe-această lume, până ni se îngăduie să facem marea călătorie la cer.

Poeţii sunt născuţi poeţi, se spune; dar există cu siguranţă şi persoane născute să stea în carantină. Am cunoscut călători care zac în pat până la prânz; până se îmbracă, îşi pierd timpul şi se lălăie, s-a şi făcut după-masă. Apoi trebuie să scrie scrisori sau să noteze ce-au văzut la aceeaşi oră cu o zi înainte, când umblau prin galerii. Apoi au nevoie de-un an să vadă ceea ce alţii văd mai bine într-o lună; însă aşa ceva înseamnă să fii bine informat, nu să faci lucrurile pe jumătate, să cunoşti fiecare lucru în amănunt, etc., etc. Pe asemenea oameni îi numesc persoane de carantină.

Pückler-Muskau povesteşte despre sine că, în timp ce se afla în carantină la Malta, s-a rugat să fie lăsat acolo încă o zi pentru a isprăvi ce lucra.“

(traducere de Grete Tartler şi Ana-Stanca Tăbăraşi-Hoffmann, în pregătire la editura Humanitas; sursa: facebook).

„Carantina în Orşova“. Desen de H.C. Andersen (15 mai 1841)

Iar din literatura română, la tema „epidemiilor“, trebuie neapărat menţionat marele Ion Ghica, cu celebra sa „scrisoare“ intitulată chiar aşa, „Din vremea lui Caragea“ (reprodusă aici) – când a fost o mare ciumă, „ciuma lui Caragea“, după cum se ştie. Un aer de „rău“ şi de „sfârşit de lume“ pluteşte şi peste capodopera lui Mateiu I. Caragiale, „Craii de Curtea-Veche“.

Izolaţi şi auto-izolaţi

Voiam să vorbesc însă despre tema (auto)izolării, claustrării, recluziunii, „confinării“, care mi s-a revelat cu această ocazie. La multe ficţiuni care au fost menţionate în aceste „vremuri“ nici nu mă gândisem vreodată în acest sens. Aici trebuie însă de la bun început delimitat între izolarea voluntară, „autoizolarea“ (am dat deja, acum câteva zile, exemplul filmului „Simon din deşert“ – foto jos – al lui Buñuel, aş mai adăuga „Walden“ al lui Thoreau, aş băga aici şi „Thalassa“ lui Macedonski; literatura lui Sadoveanu cred că-i plină de astfel de „autoizolaţi“; şi Rubliov al lui Tarkovski poate fi considerat un mare autoizolat, în propria muţenie), „autoizolare“ din motive de sfinţenie sau de contemplare a naturii, de trai în armonie cu ea etc. (tot un astfel de mare autoizolat îl consider şi pe Oblomov, personajul creat de Goncearov, ecranizare de Nikita Mihalkov), şi izolarea involuntară, forţată, determinată de un eveniment neaşteptat – chiar dacă aparent în urma unei decizii proprii, luată însă sub o presiune exterioară (aş băga, de exemplu, aici şi „La religieuse“ / „Călugăriţa“ lui Diderot şi Rivette).

LE: Mi-a scăpat, la redactare, cea mai mare carte a „autoizolării“ din toate timpurile: „Ispitirea Sfântului Anton“, de Gustave Flaubert (a se adăuga numeroasele tablouri pe această temă, dintre care unul, atribuit la acea vreme „tânărului“ Bruegel, este cel care, în adolescenţă, l-a marcat şi l-a inspirat pentru mai târziu pe viitorul scriitor), carte pe care Gide, dacă nu mă înşel, o ţinea mai târziu „sub pernă“.

Din această ultimă categorie (a izolării forţate), avem două filme foarte importante pentru subiectul urmărit: „Un condamnat la moarte a evadat“ / „Un condamné à mort s’est échappé ou Le vent souffle où il veut“ / „A Man Escaped“ (1956), de Robert Bresson, filmul care introduce practic poetica bressoniană. iar de la noi „Zidul“ (1975), cu Gabriel Oseciuc, regizat, hélas, de Const. Vaeni, nomina odiosa. Un mare închis şi izolat (până la urmă, la nivelul unei insule întregi) – aşadar, avem şi subtema „închisorii“ – mi se pare şi „Papillon“ (carte şi film, cu Steve McQueen). S-a spus deja „Shining“, de Stephen King (ecranizare Kubrick, foto dreapta sus), este povestea unei autoizolări, împreună cu familia, care se desfăşoară şi termină prost.

Fără nici o glumă, m-aş hazarda să menţionez aici şi filmul „Marea crăpelniţă“ / „La grande bouffe“ (1973), de Marco Ferreri, povestea a patru prieteni – trecuţi cu toţii de prima tinereţe – care aleg o recluziune voluntară, pigmentată cu mâncare, sex şi... moarte (dac-o dăm pe astfel de „psihanalizării“, şi camera celor doi protagonişti din „Ultimul tango...“ – foto dreapta – al lui Bertolucci poate fi considerată o recluziune în doi, la fel şi „Portarul de noapte“ al Lilianei Cavani). La polul opus, capodopera literară „Foamea“ a norvegianului Knut Hamsun (ecranizare Henning Carlsen, 1966) este povestea unei autoizolări, provocată de foametea care-a bântuit Scandinavia cândva, în era modernă, şi a halucinaţiilor provocate de aceasta.

Defoe, Verne, Chiriţă. Care-i legătura?

O subsecţiune importantă aici este dată de tema naufragiului (e.g. „Lord of the flies“ / „Împăratul muştelor“ a lui Golding, chiar dacă miza-i cu totul alta), care ne duce foarte uşor, bineînţeles, la cea a supravieţuirii, eventual a „eroului civilizator“ de tip Crusoe (pentru că pot fi şi variante mai dark, de tip „Pluta Meduzei“ – foto jos –, tabloul lui Géricault, nu le mai menţionez acum). Aici, cap de serie este, bineînţeles, tot Defoe, cu „Robinson Crusoe“ (şi toată pleiada lui de imitaţii, gen „Familia Robinson elveţiană“, „Robinsonii spaţiului“ etc.), iar Jules Verne este maestru în acest gen, al „supravieţuirii“: „Insula misterioasă“, „Doi ani de vacanţă“, splendida şi uitata „Şcoala robinsonilor“ (chiar dacă izolarea se dovedeşte aici a fi una pseudo-, o „înscenare“, travaliul eroilor pentru supravieţuire este la fel de real).



De ce să nu menţionăm şi „izolarea“ cruntă a eroilor în cabana din „Aripi de zăpadă“, ex-„Teroarea albă“, cel mai bun volum al ciclului „Cireşarii“? Rămânând puţin la le grand Jules Verne, înseşi ficţiunile lui cu eroi „nebuni“, care-şi asigură un microcosm suficient sie însuşi, dând astfel un exemplu de supravieţuire – mă gândesc la căpitanul Nemo în „20.000...“, cu submarinul „Nautilus“, şi la inginerul Robur în „Robur Cuceritorul“, cu un fel de „proto-elicopter“ (povestitorul fiecărei cărţi este răpit de aceşti „excentrici“ şi dus într-un periplu planetar, fie el subacvatic sau aerian) –, pot fi considerate modele de (nu altceva decât) „autoizolare“!

Exemplul maxim de „naufragiu“ şi de izolare la Jules Verne este dat de „Hector Servadac“, în care eroii sunt „răpiţi“ de o cometă de pe suprafaţa Pământului (evident, de-abia la un moment dat, la „sfârşitul primei părţi“, aceştia îşi dau seama că se află chiar pe cometă!), pentru a fi readuşi înapoi după încă un an, la următoarea trecere a cometei pe lângă Pământ! Să nu uităm nici filmul „Omul Vineri“ / „Man Friday“ (1975), cu Peter O’Toole şi Richard Roundtree, care întoarce „pe dos“, în mod ironic, relaţia dintre cei doi protagonişti. Evident, „placa tombală“ a acestui „mit“ creat de Defoe („Foe“, de fapt, cum e titlul unei cărţi „la subiect“ a sud-africanului Coetzee), a tuturor acestor ficţiuni de tip Robinson („robinsonade“, cum li se mai zice), a fost pusă tot de un francez, Michel Tournier, prin romanul său postmodern şi ironic „Vineri sau limburile Pacificului“, apărut în 1967 (şi varianta sa „pentru copii şi tineret“, „Vineri sau viaţa sălbatică“, 1971). (O mare carte a supravieţuirii, inclusiv în condiţii de claustrare, este şi romanul clasic „Wolf Larsen“ / „Lupul de mare“, de Jack London.)

Mari texte „ale izolării“

Reproduc în continuare comentariul francez care mi-a dat ideea acestui material, care cuprinde o listă substanţială (aparţinând scriitorului Daniel Pennac) de ficţiuni „ale izolării“: „Et pour la lecture de confinement, j’emprunte à Daniel Pennac, sa littérature de l’enfermement : La montée de Mont Carmel de Jean de La Croix, Asiles de Erving Goffman, Le Mur de JP Sartre, À rebours de Huysmans, Le château, La montagne magique, La femme des sables, Robinson Crusoë, Le journal d’un fou, Le joueur d’échecs, etc, ... et Robert Antelme, Primo Levi, etc...“.

Cărţile importante care pot fi „spicuite“ de-aici sunt: „Urcarea muntelui Carmel“, de San Juan de la Cruz / Sf. Ioan al Crucii (marele poet mistic spaniol, călugăr carmelit, dacă nu mă înşel); „Zidul“, de Jean-Paul Sartre; „À rebours“ / „În răspăr“, de J.-K. Huysmans (operă esenţială a „decadentismului“ literar, avându-l ca protagonist pe marele „autoizolat“ Des Esseintes); „Castelul“, de Fr. Kafka; „Muntele vrăjit“, de Thomas Mann (pacienţi de tuberculoză internaţi la un sanatoriu în Davos-ul elveţian, discutând politică şi filozofie, în preajma primului război mondial – şi-aici am putea deschide marea temă literară „a sanatoriului“, dar aceasta-i altă discuţie); „Femeia nisipurilor“, de Kobo Abe (ecranizare splendidă, o adevărată capodoperă, de Hiroshi Teshigahara, 1964 – autoizolare şi izolare forţată, în doi); „Jurnalul unui nebun“ / „Însemnările unui nebun“, de Gogol (ne putem gândi şi la „Însemnări din subterană“ / „Omul din subterană“, de Dostoievski – „auto-izolare“ în propria minte); „Jucătorul de şah“, de Stefan Zweig.

(Din literatura română, un mare „autoizolat“ este personajul-narator-(pseudo)autor din romanul „Solenoid“ al lui Mircea Cărtărescu, erou a cărui sănătate mentală este discutabilă, neputându-se spune în mod precis dacă manuscrisul respectiv este opera unui „nebun“ sau nu; însuşi Cărtărescu realizează undeva în roman o listă de mari cărţi ale autoizolării şi „ale singurătăţii“, care poate fi citită aici.)

Scriitorii Robert Antelme şi Primo Levi fac parte din „literatura lagărelor de concentrare“ naziste, ceea ce deschide un întreg alt (mare) subiect de discuţie (la fel ca şi bogata literatură a Gulagului comunist, de la noi şi din alte ţări, literatura „de detenţie“ sau „a universului concentraţionar“, descrisă foarte bine de scriitoarea Ruxandra Cesereanu într-o consistentă monografie: „Gulagul în conştiinţa românească. Memorialistica şi literatura închisorilor şi lagărelor comuniste“, Iaşi, Editura Polirom, 2005; prima variantă: „Călătorie spre centrul infernului (Gulagul în conştiinţa românească)“, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1998).

Într-adevăr, însă, izolarea supremă este cea din piesa de teatru „Cu uşile închise“ / „Huis clos“ / „No Exit“, de Jean-Paul Sartre, pentru că cele trei personaje îşi dau seama că se găsesc în... Infern (epigon: Eugen Barbu, cu piesa „Labirintul“).

Alte câteva postări „la temă“:

„Mari autoizolaţi: Flaubert, Emily Dickinson, Melville, Whitman, Kafka (şi-un mare bolnav), Greta Garbo, Howard Hughes, Maria Callas, Henry Darger, Salinger, Pynchon. La noi: Jeni Acterian, Alice Voinescu, M. Blecher (şi-un mare bolnav), C. Fîntîneru, Odobleja, V. Lovinescu, I.D. Sîrbu, Steinhardt (la Rohia), Geo Dumitrescu. Mari izolaţi de civilizaţie: Gauguin (în Tahiti), Stevenson (în Polinezia/Mările Sudului), London (în Mările Sudului şi-n „Casa Lupului“), E. Presley (în Graceland), M. Jackson (în Neverland).

PS: Nu vorbim aici şi de mari „nebuni“, internaţi, uneori timp de decenii, în azile psihiatrice, ca Nietzsche, Eminescu, Camille Claudel, Nijinski sau Aureliu Manea, ori îngrijiţi de o familie generoasă, precum Hölderlin.“ (30.03.2020)

„“Apostoli” ai autoizolării şi retragerii în natură: Emerson, Thoreau („Walden or Life in the Woods“), Gandhi.“ (31.03.2020)

„Împărtăşesc fascinaţia pentru Mările Sudului cu Conrad, Gauguin, Stevenson, Melville, London ş.a. Iar din cinema, Murnau şi Flaherty („Moana“).“ (20.06.2017)

Citeşte şi:

Le confinement, idéal pour se confronter à l’absurdité de nos existences

L’épidémie en littérature, à travers 6 grands romans

CTP, umanitatea şi „arderea de tot“ – despre filmul „Melancholia“ al lui Lars von Trier

„Melancolia“ cărtăresciană sau despre insuportabila singurătate a fiinţei

Evanghelia după Sonmi. O ficţiune mai actuală decât oricând, în epoca Coronavirusului

Despre Darwin şi alţi demoni. Lecturi necesare în vremuri de carantină

Et in Solenoid ego

Povestea secretă a autorului lui Robinson, dezvăluită de un scriitor laureat cu Nobel