În mod normal, povestea columbianului traficant de droguri Pablo Escobar n-ar fi trebuit să intereseze prea mult, nefiind vorba de un erou real (aşa cum scenariul, scris tot de regizorul León de Aranoa, încearcă, în unele locuri, să mitizeze personajul, să-l glorifice, în orice caz să ni-l facă simpatic), ci doar de un psihopat sângeros, fără vreo ideologie de care să fie conştient, care-a beneficiat de conjunctura unui stat putred până-n măduva oaselor, de fapt inexistent. De altfel, filmul a fost întâmpinat, de la premiera de la Festivalul de la Veneţia de anul trecut, cu un succes rezervat, nefiind chiar ceea ce se cheamă o „lovitură“ (s-a speculat şi că asta se datorează nefericitei idei de-a spune o poveste-atât de „spaniolă“ în limba engleză, considerată mai de succes internaţional).

Haos cât două Franţe

Tocmai această conjunctură de care vorbeam, însă, mai devreme face ca filmul să fie extraordinar de potrivit în zilele pe care le trăieşte-acum România. Tot timpul proiecţiei te gândeşti: deci aşa arată un „stat mafiot“ („disoluţia autorităţii statului“, sună un alt termen), cel în care ţara mea se va transforma dacă vor mai asculta mulţi „cântecele de sirenă“ ale partidului aflat la putere, un stat în care un infractor notoriu poate ajunge deputat ales cu acte-n regulă, iar atunci când acceptă (da, acceptă!) să se predea, după ce-a dezlănţuit o imensă baie de sânge, este închis într-o închisoare-„colivie de aur“, de unde poate să-şi continue „afacerile“ nestingherit (ne-amintim, la noi, cazul unui Gigi Becali, care juca table cu directorul puşcăriei), plus multe, multe altele.

Escobar nu-i, în ultimă instanţă, decât un „băiat de băiat“, dar unul de la ţară, de la el din junglă

Columbia – un imens stat sud-american, de două ori mai mare ca Franţa, cu ieşire-atât la Pacific, cât şi la Atlantic – este sfâşiată de multă vreme de „isprăvile“ cartelului de la Medellin, iar jumătate din ţară (cea mai mare parte, junglă) este încă controlată de gherilele marxiste FARC. Este un tărâm pe care-l ştim bine din literatură, pentru c-a reuşit să dea un scriitor de importanţă universală, Gabriel García Márquez, dar Aranoa, care povesteşte totul corect, dar straight, este, desigur, departe de astfel de performanţe artistice. Pentru a înţelege începuturile cartelului de la Medellin, filmul acesta ar trebui conexat cu cel de anul trecut, „American Made“ (regia Doug Liman, cu Tom Cruise) – ba chiar, dacă vrem să mergem şi mai în urmă, şi cu „Blow“ (2001, regia Ted Demme, cu Johnny Depp), despre felul în care-a fost introdusă cocaina în America, în ambele filme-apărând şi Pablo Escobar (iar pentru a vedea varianta mexicană a situaţiei cu filme recente ca „Sicario“ sau „Heli“).

Virginia + Pablo = Love&Hate

Aşa cum spuneam, însă, nu aceste detalii interesează la povestea lui Pablo Escobar, ci faptul că un singur om (care nu excela prin inteligenţă, ci doar prin cruzime şi lipsă de scrupule) a declarat război unui întreg aparat administrativ, statal, dezlănţuind, timp de câţiva ani, momente de violenţă inimaginabile. Aranoa nu are, însă, „vâna“ unui Scorsese, pentru a realiza un film-frescă sau pentru a spune o poveste de tip rise & fall; „eroul“ său nu are nimic eroic, nu este nici un candidat la mântuire, precum în filmele americanului, este doar un psihopat pur şi simplu, care-şi însoţeşte crimele cu un surâs larg şi cu discursuri ipocrite despre soarta săracilor.

Shepard (Peter Sarsgaard), agentul american mereu aflat pe urmele infractorului

Scenariul scris de Aranoa se bazează pe cartea cu acelaşi titlu a vedetei TV columbiene Virginia Vallejo, la un moment dat „iubita oficială“ a traficantului, dar povestea celor doi nu este una de dragoste, mai degrabă a doi oameni care, la început, profită unul de celălalt, pentru a-şi transforma mai apoi relaţia într-una de veritabilă ură. Este posibil ca regizorul să fi mizat pe chimia din viaţa reală dintre Bardem şi Cruz, dar aceasta nu se transmite pe ecran, amândoi fiind, de cele mai multe ori, de un cabotinism insuportabil. Ca toţi indivizii de teapa lui, Escobar are un (singur) punct sensibil: familia, prin urmare aici va fi lovit, iar Aranoa – care ţine cu orice preţ să-şi facă eroul digerabil, dacă nu să-l glorifice, în loc să procedeze la un real „studiu de caracter“ – transformă totul într-o melodramă finală de prost-gust.

Info

Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar / Loving Pablo (Spania, 2017)
Regia: Fernando León de Aranoa
Cu: Javier Bardem, Penélope Cruz, Peter Sarsgaard

3 stele

PORTRET DE ACTRIŢĂ

Penélope Cruz – sânge latin „fierbinte“ la Hollywood



Recenta premieră cu „Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar“ o aduce din nou pe marile noastre ecrane pe îndrăgita actriţă de origine spaniolă Penélope Cruz, interpreta jurnalistei columbiene Virginia Vallejo, a cărei carte de memorii stă la baza scenariului filmului. Până acum, actriţa a apărut pe genericele a 70 de filme (iar altele se află încă în stadiul de proiect), dar cele mai recente apariţii ale ei în cinematografele noastre, pe lângă acest rol din filmul despre Escobar, sunt cea din „Crima din Orient Expres“ (regia Kenneth Branagh), anul trecut, sau cea, mai demult, din filmul „de artă” „ma ma” (regia Julio Medem), acum doi ani.

Este creaţia lui Pedro Almodovar

Între cele două, în 2017, spectatorii români au putut-o vedea şi-n „Fraţii Grimsby“, cel mai recent film cu comicul Sacha Baron Cohen, de data aceasta în rolul personajului negativ, malefica Rhonda George, care vrea să reducă populaţia Pământului prin exterminarea fizică a săracilor. Aşadar, lansată spre celebritatea internaţională de filmul lui Pedro Almodovar din 1999, „Totul despre mama mea“, spanioloaica – născută pe 28 aprilie 1974, într-un cartier al Madridului – a trecut repede Oceanul, reuşind performanţa să joace-acum în astfel de filme, cu buget şi încasări pe măsură.

Într-adevăr, celebrul regizor spaniol este cel de care va rămâne mereu asociat numele celei supranumite „Madona din Madrid“ sau „Pe“: apăruse deja-n „Carne trémula“ (1997), iar după marele succes cu „Totul despre mama...“ (în rolul Hermanei Rosa), o capodoperă, Almodovar îi va oferi, mai târziu, un rol central în „Volver“ (2006). Cruz nu era însă chiar o necunoscută în Spania, unde-apăruse în filme importante, culminând cu rolul principal din extraordinarul thriller al lui Alejandro Amenabar „Deschide ochii“ (1997), pe care-l va relua în remake-ul american „Vanilla Sky“ (2001, regia Cameron Crowe), alături de Tom Cruise. Este căsătorită din 2010 cu Javier Bardem, alături de care jucase-n şarmantul „Vicky Cristina Barcelona“ (2008) al lui Woody Allen, şi are doi copii cu el.

Top 5 filme importante

1. Totul despre mama mea (Spania, 1999, regia Pedro Almodovar)
2. Volver (Spania, 2006, regia Pedro Almodovar)
3. Deschide ochii (Spania, 1997, regia Alejandro Amenabar)
4. Vicky Cristina Barcelona (Spania-SUA, 2008, regia Woody Allen)
5. Vanilla Sky (SUA, 2001, regia Cameron Crowe)