Cei mai mari actori români, vernisaţi în „TOUCHing”, prima expoziţie de fotografie de teatru virtuală din România

Cei mai mari actori români, vernisaţi în „TOUCHing”, prima expoziţie de fotografie de teatru virtuală din România

„Touching”, expoziţia de fotografie de teatru care se va vernisa online pe 6 mai

Pe 6 mai, de la ora 19:11, va avea loc vernisajul live al expoziţiei de fotografie de teatru „Touching”, cu imagini realizate de Florin Ghioca, fotograful oficial al Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întrucât perioada pe care o traversăm impune restricţii de circulaţie şi de mişcare în spaţii publice, vernisajul va avea loc într-o galerie de artă virtuală 3D găzduită la Berlin, care va putea fi vizitată la fel ca orice altă galerie, doar că de acasă, din faţa calculatorului, de pe tabletă sau chiar de pe telefon.
 
În vreme de pandemie COVID-19, contactele directe dintre oameni sunt tot mai rare, chiar de evitat. Distanţarea socială este impusă, iar izolarea face imposibilă apropierea firească dintre noi. Ne lipsesc îmbrăţişările prietenilor, mângâierile părinţilor sau ale bunicilor, un sărut sau chiar şi o strângere de mână fără griji.
 
„TOUCHing” este titlul expoziţiei de fotografie de teatru care îşi propune să readucă aceste gesturi la normal. Publicul este invitat să păşească în lumea unei galerii de artă din izolarea de acasă, să simtă căldura unui gest de afecţiune, pe care actorii Teatrului Naţional din Bucureşti îl redau atât de firesc şi de natural.
 
„Am selecţionat aproape 40 de fotografii din peste 20 de spectacole ale celui mai mare teatru din România pentru a le readuce aminte oamenilor cât de importante sunt aceste gesturi pe care uneori le trecem mult prea uşor cu vederea. Şi pentru că şi mie îmi este dor de ele, aşa cum îmi e dor şi de teatru”, precizează fotograful şi jurnalistul Florin Ghioca.
 
În fotografiile expoziţiei „TOUCHing” se regăsesc asemenea gesturi, unele de afecţiune tandră, altele de adevărată pasiune, sau chiar de tensiune intensă între personaje. Actori consacraţi, precum Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Ion Caramitru, Marius Manole, Mihai Călin, Maia Morgenstern, Oana Pellea, Mircea Rusu, Răzvan Vasilescu, Tania Popa, Virginia Mirea, Istvan Teglas, Natalia Călin, Gavril Pătru, Marius Rizea, Richard Bovnoczki, Vitalie Bichir sau coregraful Gigi Căciuleanu, se regăsesc printre mai tinerii lor colegi, Lari Giorgescu, Eduard Adam, Raluca Aprodu, Alexandra Sălceanu, Vlad Logigan, Florentina Ţilea, George Piştereanu, Diana Sar, Ana Covalciuc, Ionuţ Toader şi mulţi alţii.
 
„Sunt actori foarte expresivi, iar gesturile lor de apropiere, într-o perioadă a distanţării, vin în contrapunct cu ceea ce ni se impune acum. Este şi un strigăt virtual dacă vreţi, o chemare la o viitoare apropiere între noi. Eu sper ca această expoziţie să îi „atingă” pe cei care o vor vizita”, a mai adăugat fotograful Florin Ghioca.
 
Până pe 23 mai vor putea fi văzute în spaţiul expoziţional virtual imagini din spectacole impresionante, printre care „Furtuna”, „No Man’s Land” şi „Neguţătorul din Veneţia” (toate în regia lui Alexander Morfov), „Romeo şi Julieta” (regia Yuri Kordonsky), „Pădurea spânzuraţilor” (regia Radu Afrim), „Livada de vişini” (regia David Doiashvili), „Butoiul cu pulbere”, „Class” şi „Revizorul” (în regia lui Felix Alexa) şi multe altele.
 
Vernisajul expoziţiei va avea loc iniţial într-o transmisiune live pe pagina de Facebook a fotografului Florin Ghioca, miercuri, 6 mai, de la ora 19.11. Expoziţia va rămâne deschisă până pe 23 mai. „Intrarea” este gratuită.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: