Asociaţia pentru Apărarea
Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) publică o analiză prin care
dă greutate, cu reputaţia organizaţiei, şantajului la care ne supune PSD: ori vă
umplem ţara cu criminali şi violatori, ori ne lăsaţi să scăpăm doar noi de
condamnări. Analiza porneşte însă de la o ipoteză discutabilă: Completele de 5 de la Înalta Curte sunt ilegale pentru că aşa a zis Curtea Constituţională.
Dacă despre Unirea de la 1918 se poate spune
fără greşeală că este „Mare“, a folosi formula de „Mica Unire“ pentru actul din
ianuarie 1859 nu este la deloc potrivit. Actul fondator al naţiunii este
cel din 1859, România apare ca stat pe harta Europei după unirea fostelor
Principate Dunărene.
Răspunsul ar trebui să fie nu unul conjunctural, ci să facă parte din
proiectul nostru de ţară, pe cât de des proclamat ca vital pentru
naţiune, de atâtea ori dovedit absolut imposibil datorită incapacităţii
clasei politice de la noi de a trece la un stadiu creativ şi, prin asta,
condamnându-ne la izolarea excentrică de azi. Asta este cauza pentru
care, la nivel naţional, nu ştim şi nici nu pare să vrem să ştim cu cine
să jucăm alături.
De ce e ţara în primejdie? Pentru că, tot mai intoxicată şi contaminată,
îşi pierde şi libertatea şi civilitatea. Şi şansa unui viitor ca stat
de drept modern şi eficient.
Şeful diplomaţiei de la Bucureşti a fost audiat ieri în comisia de
afaceri externe a Parlamentului European. Vizita n-a trezit prea mult interes:
din cei 71 de membri au fost prezenţi doar 18. Şase dintre aceştia erau români.
Cu Securitatea de modă veche sau mai nouă nu te joci. Azi îţi pune la
dispoziţie culoarele politico-mediatice, se încolonează în spatele tău,
te propulsează în funcţii cheie în stat, te ajută să câştigi lupte
politice interne, te sprijină să-ţi devorezi sau să-ţi elimini
adversarii politici, îţi creează ample campanii de imagine, manipulează,
minte, cumpără, dezinformează, influenţează sau şantajează pentru tine.
La ora când scriu aceste rânduri, am destule argumente să afirm - şi să susţin - că România nu este un stat de drept. Şi dacă stat de drept nu este, nici democraţie nu este.
Încă de la constituirea sa, construcţia Uniunii Europene s-a bazat pe
proiectul de integrare economică, în diferite grade de intensitate, de
la Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, până la Piaţa Unică,
Uniunea Economică şi Monetară.
Noua reglementare aplicabilă
asociaţiilor de proprietari, face trimitere şi la bugetul de venituri şi
cheltuieli. Cade în sarcina adunării generale adoptarea şi modificarea
bugetului, conform art.53 lit. d din Legea 196/2018.
Rar poţi vedea un fenomen de „sinucidere
politică colectivă”, cum se prefigurează a fi emiterea OUG privind contestarea în
anulare a sentinţelor definitive date de completurile de 5 judecători de la
ICCJ. Jurişti, experţi constituţionalişti, judecători, procurori explică de câteva
zile aberaţiile juridice şi constituţionale pe care le-ar conţine o astfel de
OUG, doar Toader, şi acum premierul Dăncilă, nu le înţeleg.
Cât de
interesantă, dar şi derutantă, dacă nu cumva chiar contradictorie poate fi
uneori viaţa teatrală româneascăI
A mers eutanasia prea departe?“,
se întreabă The Guardian. Articolul porneşte de la spusele unui doctor olandez
care, înainte de a deveni medic, a studiat filosofia; şi care crede că
eutanasia e un mare progres deoarece e un mod „uman“ de a te sinucide – în timp
ce eşti în mijlocul altora, în loc să te ascunzi cu pistolul în cămară.
„Coloana vertebrală“ a statului este roasă până la os de acest cancer care a fost folosit fără rezerve de toate partidele. De la director până la femeia de serviciu şi şofer, posturile în instituţiile publice sunt ocupate cu „recomandare“ de la partid. Acesta este adevăratul stat paralel.
La
începutul anilor ʼ90,
noua putere instalată la Bucureşti cu ajutorul Securităţii demara o importantă
operaţiune de infiltrare a partidelor istorice cu informatori şi ofiţeri sub
acoperire pentru a distruge şi compromite credibilitatea acestor formaţiuni.
Joi, 17 ianuarie, Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut o vizită de
stat cu toate onorurile la Belgrad, înainte de Boboteaza pe stil vechi,
celebrată odată de Rusia şi Serbia deopotrivă.
Scandalurile
începutului de an confirmă că multora din spaţiul public românesc ura le dă o
raţiune de a trăi. Spaţiul politic rămâne o culme a abjecţiilor, iar lumea
jurnalistică îi ţine trena. Până şi sfera literară ajunge să fie bântuită de
miasmele scandalului. Dintre toate, însă, atacarea premierului Viorica Dăncilă
pentru adopţia fiului său va rămâne un pisc al mizeriei, egalat doar de acuzarea,
în 2014, a d-lui Iohannis că nu are copii.
