consum de droguri - ultimele știri
Statutul de imigrant al Prințului Harry în SUA a fost pus sub semnul întrebării după ce acesta a recunoscut că a consumat droguri în trecut în cartea sa de memorii Spare, potrivit express.co.uk
În București consumul de droguri este asemănător cu cel din marile orașe europene. O arată o analiză a apelor reziduale care se realizează anual de către Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie în peste 100 de orașe europene.
Două eleve de la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu au fost audiate, săptămâna trecută, de polițiștii gorjeni cu privire la anumite suspiciuni privind consumul de droguri.
Când vine vorba despre consumul de droguri, situaţia înregistrată la nivel naţional este un gravă. Astfel, susţin medicii, etnobotanicele reprezentă o mare parte a acestei probleme
Extrem de ieftin, dar și de nociv, drogul Cristal – care a fost consumat inclusiv de tinerele din Uricani care s-au sinucis aruncându-se împreună de la 20 de metri înălțime – dă un ridicat grad de dependență chiar de la prima doză.
Mai mulți artiști sud-coreeni, printre care se numără și regizorul Bong Joon-ho, cer demararea unei anchete cu privire la împrejurările care au dus la moartea actorului Lee Sun-kyun.
Ne confruntăm cu o scădere dramatică a vârstei consumatorilor de droguri, atrage atenția Radu Țincu, medic de Terapie Intensivă şi Toxicologie la Spitalul Floreasca din Capitală.
În marile oraşe, prevalenţa privind consumul de droguri este, în prezent, de 30%, iar experții susțin că s-a ajuns aici pentru că piața stupefiantelor a scăpat de sub control.
Trei reputați experți antidrog atrag atenția că România aplică politici antidrog care costă anual statul zeci de milioane de euro și sunt total ineficiente, instrumente la care Vestul a renunțat de mult în favoarea unor abordări care au în centru sănătatea publică.
Pliculețele sunt de tip zip-lock, conţineau un praf alb, pulverulent, susceptibil de a avea efect psihoactiv, și au fost înaintate către Brigada de Combatere a Criminalității Organizate pentru a se stabili cu exactitate compoziția acestora.
Doi tineri vâlceni au fost surprinși din întâmplare prizând droguri pe o bancă, în fața unui bloc din Râmnicu Vâlcea, de un echipaj de jandarmi. Combinația de substanțe folosită i-a uimit pe oamenii legii
Rechizitoriul prin care sunt trimiși în judecată Vlad Pascu, tânărul șofer drogat care a provocat tragedia de la 2 Mai, și familia sa, scoate la iveală noi amănunte tulburătoare.
În Hunedoara, fenomenul consumului de droguri în rândul elevilor era cunoscut de peste un an, ca fiind la cote îngrijorătoare, însă acțiunile polițiștilor au devenit vizibile doar după tragedia de la 2 Mai
Miruna Pascu, mama șoferului drogat care a omorât cu mașina doi tineri în localitatea 2 Mai, a rămas în arest preventiv până la 14 octombrie 2023. Judecătorii au refuzat să o plaseze în arest la domiciliu.
Preotul Constantin Necula, preşedintele asociaţiei „Crucea Albastră", avertizează că fenomenul consumului de droguri în România poate fi combătut numai dacă autorităţile, ONG-urile şi populaţia se unesc într-un efort comun de educaţie, prevenţie şi ajutorare a consumatorilor.
Conform unui raport pe anul 2022 al Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie (EMCDDA), situația consumului de droguri în România este una din ce în ce mai problematică și pare una chiar mai gravă decât cea care reiese din raportările instituțiilor naționale cu atribuții în domeniu.
Lucian Bode, fost ministru de Interne, susține că România nu se află în prezent nici într-o situație „unică”, nici „excepțională”, privind drogurile, fiind un caz similar precum al țărilor occidentale, cerând să nu fie căutați vinovații, ci să fie găsite soluții.
Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat, luni, că va pune consumul de droguri pe agenda viitorului Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), fiind de părere că reprezintă o problemă atât de siguranță individuală, dar și națională.
Peste 600 de permise reținute în ultimele 24 de ore: 43 pentru alcool și 12 pentru consum de droguri
MAI anunță că au fost reținute, de către polițiștii de la rutieră, 605 de permise de conducere, dintre care 43 pentru consum de alcool şi 12 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise, în ultimele 24 de ore. De asemenea, au fost retrase 321 de certificate de înmatriculare.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că au fost reținute de către polițiști, joi, 24 August, 670 de permise de conducere, dintre care 67 pentru consum de alcool și 19 pentru consum de droguri.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a informat, miercuri, că în cursul anului trecut au existat peste 1.700 de urgenţe medicale pe fondul consumului de droguri, majoritatea pacienţilor fiind persoane tinere.
Medicii legiști din Neamț care au efectuat autopsia adolescentei de 16 ani găsită moartă după ce a consumat un drog de tip cristal spun că intoxicaţia cu acest stupefiant a condus la decesul acesteia.
În ultimul deceniu, consumul mondial de stupefiante a crescut puternic, arată ultimele rapoarte ale Organizației Națiunilor Unite, iar acest trend este respectat și de România. Practic, în numai câțiva ani, comportamentul de consum frecvent s-a dublat.
Specialiștii au opinii contradictorii legat de recenta propunere REPER, partid care a depus în Parlament un proiect prin care să se dezincrimineze posesia de cannabis, în limita a trei grame, iar consumatorii să fie sancționați doar cu amendă
articol publicitar
Traficul de droguri în școli a devenit o problemă tot mai prezentă în ultimele luni.
Alianța Internațională Antidrog a inițiat în premieră o campania de conștientizare și prevenire a substanțelor interzise pentru copii între cinci și 18 ani. Personajele din desene animate au un rol important.
Cel puţin unul din zece români, cu vârste cuprinse între 15 și 64 ani, a consumat un tip de drog ilicit de-a lungul vieţii (consum experimental), în timp ce 6% dintre ei au consumat şi în ultimul an (consum recent).
Poliţiştii brăileni au început o anchetă, în contextul în care unor tineri li s-a făcut rău în zona Bac-ului de la Brăila, cel mai probabil din cauza consumului de droguri.
Procurorii DIICOT au trimis în judecată 14 persoane, din care 12 în stare de arest preventiv, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de mare risc - heroină şi cocaină, în formă continuată.
Procurorii DIICOT au reţinut, sâmbătă, un bărbat din judeţul Giurgiu, în locuinţa căruia, în urma unor percheziţii, au fost găsite cantităţi importante de ecstasy, amfetamină şi canabis.
DIICOT a transmis că, în urma evenimentelor derulate în cadrul Festivalului de muzică SAGA, au fost înregistrate, până în prezent, 74 cauze penale, dintre care 70, joi, 9 iunie. Potrivit procurorilor, cauzele vizează comiterea infracţiunii de deţiner...
Nu este nevoie să apelăm la statistici exacte, la rapoarte privind starea de sănătate juvenilă. .Zilnic sunt surprins de numărul tot mai mare de copii cu probleme mari, inclusiv mintale, pe care îi întâlnesc pe străzile Capitalei sau în alte zone din...
Un nou concept numit „justiţie terapeutică” a fost aplicat pentru câteva mii de consumatori de droguri cercetaţi de DIICOT, informează, marţi, Agenţia Naţională Antidrog (ANA).
Un programator din Cluj a ajuns să fie condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru consum ilicit de droguri după ce locuinţa i-a fost perchziţionată într-un dosar de tentativă de distrugere a sediului PSD Cluj.
Cei patru, cu vârste cuprinse între 31 şi 34 de ani, au fost condamnaţi de Tribunalul Galaţi la pedepse privative de libertate pentru consum de droguri de mare risc....
Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii s-au întâlnit cu elevii din municipiul Călăraşi pentru a discuta despre situaţiile de risc legate de traficul de persoane şi consumul de droguri, având în vedere riscul crescut aso...
O nouă biografie a rapperului Eminem (47 de ani), intitulată „Not Afraid: The Evolution of Eminem“, dezvăluie cum artistul a învins dependenţa de droguri cu ajutorul cântăreţului Elton John (72 de ani).
Rezultatele bune la examenele naţionale ale elevilor bucureşteni sunt umbrite de o creştere tot mai mare a violenţei în şcoli şi de relaţii tensionate între profesori şi elevi. Concluziile aparţin chiar Inspectoratului Şcolar Municipal care a făcut p...
Justin Biber a povestit luni, într-o lungă postare pe Instagram, despre cât de dificilă a devenit viaţa sa după ce a cunoscut faima la o vârstă fragedă şi cum toată lumea sa s-a răsturnat, ca totul să culmineze cu abuzuri asupra femeilor şi consumul ...
Agenţia Antidrog (ANA) Constanţa desfăşoară o acţiune de informare a tinerilor de pe litoral despre riscurile consumului de substanţe interzise, fiind instruiţi şi patronii de cluburi din Mamaia şi Vama Veche în privinţa acordării primului ajutor con...
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, doctorul Raed Arafat, spune că datele statistice privind consumul de droguri în Uniunea Europeană arată că acesta este în creştere.
Poliţiştii acordă o atenţie deosebită adolescenţilor, întrucât modificările care apar în comportamentul lor îi pot face vulnerabili în faţa celor care comit fapte antisociale sau îi pot determina să comită infracţiuni.
Debutul vârstei de consum a substanţelor psihoactive în rândul tinerilor este de 13 ani, anunţă Agenţia Naţională Antidrog (ANA), precizând că în 2016, peste 300 de copii au beneficiat de tratament ca urmare a consumului de droguri.
„Necenzurat“, un alt proiect de prevenire a consumului de droguri, derulat de ANA în rândul elevilor
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), continuă, şi în acest an şcolar, implementarea cu succes, la nivel naţional, a proiectului „Necenzurat”, pentru prevenirea consumului de droguri în şcoli, desti...
Drogurile continuă să fie o ameninţare pentru europeni, în condiţiile în care piaţa drogurilor este din ce în ce mai dinamică. Tot mai multe substanţe ilegale se vând pe internet şi pe darknet, arată specialiştii de la Agenţia Naţională Antidrog, car...
Bucureştiul şi centrele universitare sunt pieţele cele mai mari pentru traficul şi consumul de droguri, arată raportul DIICOT 2017. Instituţiile din Cluj cu atribuţii în domeniu au declarat, la finalul săptămânii, „război” traficanţilor, două dintre ...
După Malta, România are cel mai scăzut nivel al prevalenţei consumului de canabis din Uniunea Europeană. Aşa arată cel mai recent raport privind consumul de droguri, dat publicităţii de autorităţile române.
Agenţia Naţională Antidrog lansează ediţia a XV–a a concursului naţional „Mesajul meu antidrog”, adresat elevilor de gimnaziu şi liceu din întreaga ţară, având ca temă “#Potaltfel!”.
Bucureştiul e plin de seringi abandonate de consumatorii de droguri. Am primit nenumărate mesaje şi fotografii de la cetăţeni şi este nevoie să găsim o soluţie. Iată cum a rezolvat Elveţia această problemă.
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Teleorman, structură teritorială a Agenţiei Naţionale Antidrog, a demarat marţi, 5 septembrie, Campania naţionala de prevenire a consumului de canabis #POTALTFEL.
În perioada 04-06 iulie 2017, Penitenciarul Galaţi a desfăşurat, în colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog, o activitate de informare şi prevenire a consumului de droguri, adresată persoanelor condamnate....
Mai există loc în atenţia publicului? Subiectul consumatorilor de droguri care ajung în puşcării în una dintre puţinele ţări europene care mai pedepseşte cu închisoarea posesia pentru consumul propriu are vreo şansă să mai însemne ceva pentru societa...
Un gălăţean, membru al unei grupări infracţionale specializate în trafic cu marijuana, a fost arestat la domiciliu după ce a încălcat inexplicabil condiţiile controlului judiciar sub care se afla, deşi iniţial fusese condamnat la o pedeapsă cu suspen...
Canabisul rămâne cel mai consumat drog din România, arată cel mai recent raport european privind stupefiantele, care analizează date colectate în 2015 şi 2016. Ţara noastră se află mult sub media europeană din punct de vedere al mortalităţii asociate...
Interceptări telefonice, investigatori şi colaboratori sub acoperire sunt detaliile inedite din ancheta în care a fost implicat cântăreţul de hip-hop Cătălin Ştefan Ion, alias Cheloo, de la „Paraziţii”. Procurorii DIICOT au cercetat, în acest caz, ze...
Mulţi dintre noi fumează, se droghează sau au alte vicii, deşi sunt conştienţi că le va aduce multă suferinţă. Pentru alţii, e suficient să spună stop, ca să renunţe la un viciu....
Semnal de alarmă tras de organizaţiile neguvernamentale care activează în domeniul dependenţei de droguri: epidemia de HIV, hepatită C şi tuberculoză s-ar putea extinde. Asta pentru că fondurile publice alocate pentru prevenirea şi combaterea efectel...
În 90% dintre liceele bucureştene există consumatori de droguri, potrivit Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului. Cu toate acestea, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti susţine că nu au fost sesizate cazuri.
Peste jumătate din adolescenţii români de 16 ani consumă tutun în timp ce 78% din aceştia beau alcool. Datele, care îi îngrijorează pe specialişti, se desprind din cel mai recent studiu ESPAD, prezentat de Agenţia Naţională Antidrog. Consumul de cana...