biserica - ultimele știri
Un copil în vârstă de opt ani, care era imobilizat în scaun cu rotile, a murit marţi dimineaţă într-un incendiu izbucnit într-un bloc din municipiul Ploieşti. Potrivit primelor informaţii, el era singur acasă, tatăl său fiind plecat la biserică.
În Duminica Paştelui - Învierea Domnului, Papa Francisc prezidează la ora 10.00, în Piaţa San Pietro, Sfânta Liturghie a Duminicii Învierii. De la ora 12.00, transmite tradiţionalul mesaj pascal şi binecuvântarea apostolică "Urbi et Orbi" la balconul central al bazilicii Sfântul Petru.
Interesant cum se organizează, în modul frust specific gândirii militare, construcția manipulării ofensive pe timp de război.
Preotul Cătălin Dumitrean, înlăturat din Mitropolia Ardealului, este acuzat că producea „mir sfânt“ în subsolul bisericii și mințea enoriașii că le trimite pomelnicele la Athos, pe bani
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, care este și cleric, a declarat, miercuri, că a fost surpins să vadă că premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă sunt credincioși și că „respectă un sistem de valori moral, corect pentru societate şi pentru oameni”.
O anchetă de doi ani, a jurnaliștilor BBC, a scos la iveală dovezi zguduitoare de abuzuri și torturi la nivel înalt, în cadrul celei mai mari biserici creștine evanghelice din lume. În centrul acuzațiilor, care se întind pe o perioadă de două decenii, se află chiar fondatorul său, TB Joshua.
Biserica din Sârbi-Susani, una dintre cele mai vechi biserici în lemn din Maramureș, are specific un ornament aparte. Este vorba despre „funia” sculptată care o înconjoară. Etnografii spun că are virtuți apotropaice, adică protectoare, fiind destinată să îndepărteze răul sau influențele malefice.
O mamă şi fiica ei au fost ucise de un soldat israelian în complexul ce găzduieşte singura biserică catolică din oraşul Gaza, a transmis Patriarhia Latină a Ierusalimului
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, este din nou în vizorul DNA, fiind urmărit penal pentru cumpărare de influență.
Instituțiile în care românii au cea mai mare încredere sunt Armata și Biserica, fiind urmate de NATO și UE. Pe ultimele locuri se poziționează Guvernul și Parlamentul în topul instituțiilor de încredere pentru cetățenii din România, potrivit unui sondaj INSCOP.
Vigevano, o pitorească localitate din Italia, a fost zguduită de o tragedie ce a avut loc în biserica Madonna Pellegrina. Marinela Murati, o româncă în vârstă de 39 de ani și-a pierdut viața în timpul unei ceremonii funerare. Moartea sa ridică numeroase semne de întrebare.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române explică într-o postare pe Facebook ce înseamnă Halloween-ul pentru români și cum ar trebui să se poziționeze Biserica.
Un sat părăsit din Spania, care a fost ridicat în anii 1940, este scos la vânzare la prețul unei case. Mica așezare are bar, biserică și bazin de înot.
Un episod exclusiv, la comemorarea a 30 de ani de la moartea marelui duhovnic șI teolog român: Dumitru Stăniloae, un nume pentru credință, suferință, asceză șI viață intelectuală.
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe, Vasile Bănescu, a transmis un mesaj dur cu privire la o expoziție organizată în centrul Bucureștiului, despre care spune că ar batjocori credința. În replică, curatoarea expoziției susține că monștrii apar în artă și literatură, de-a lungul istoriei.
Cristian Tudor Popescu a fost atacat de un înalt slujitor al Bisericii în termeni care nu fac cinste hainei preoțești. Jurnalistul i-a răspuns.
O biserică din vestul țării are o denumire mai apare datorită culorii. Este vorba despre Biserica Evanghelică Luterană, aflată în centrul Aradului, numită Biserica Roșie.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, vorbește despre fake news-uri ca minciuni construite pervers.
Un tribunal regional din Germania a emis o hotărâre prin care Arhiepiscopia din Koln este obligată să plătească despăgubiri în valoare de 300.000 de euro către un bărbat. Inițial, acesta ceruse dublul sumei.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat pe pagina sa de socializare decizia CEDO prin care România trebuie să adopte o legislație prin care să recunoască inclusiv cuplurile de același sex și să le protejeze drepturile.
Un grup artistic de muzică barocă a interpretat secvența lirică Stabat Mater de Pergolesi, combinată cu numere de dans la bară. Preotul francez a primit amenințări cu moartea după ce în biserica sa a avut loc un spectacolul, despre care ziarul local spune că a fost "sexy".
Diversitatea și orientarea sexuală prevăzute în proiectul de lege a Educației stârnesc noi controverse: principalele Biserici cer eliminarea prevederilor, în timp ce minoritățile sexuale și reprezentanții elevilor şi studenților se opun.
Refugiații sunt primiți cu brațele deschise de comunitatea parohială a ucrainenilor din București. Slujbele se țin la o bisericuță din lemn, care nu aparține însă comunității.
Primarul din comuna Mogoşeşti-Siret, care a recunoscut că a întreținut relații intime cu minore, își continuă activitatea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mai mult, preoții din comună sunt alături de el la toate acțiunile notabile.
Ultimul barometru al securității, realizat de Academia Română și LARICS, în parteneriat cu Ambasada SUA în România, arată că un procent mare de români are încă încredere în instituțiile statului și în alianțele externe, dar aceasta se erodează în contextul crizelor existente.
Ambasada Rusiei în Elveția a trimis o notă de protest către Ministerul de Externe pentru actul de vandalism împotriva Bisericii Ortodoxe. Acest lucru a fost anunțat vineri de serviciul de presă al ambasadei pe site - ul oficial.
Ies la iveală fapte din trecut, care prezintă adevărul cărămizilor istoriei și credinței. În comuna ieșeană Tăutești, biserica veche şi orfelinatul au fost distruse în urma luptelor care s-au purtat timp de patru luni, în 1944.
Sărbătoarea Sfintei Maria, care este prăznuită pe 15 august, este una dinte cele mai importante sărăbători din an. Credincioşii din Maramureş respectă cu sfinţenie tradiţiile şi obiceiurile acestei sărbători.
Sâmbătă seara, Pomohaci a intrat spectaculos pe scena din Sibiu, cu mâinile larg deschise ca un profet zâmbind. Cum e posibil ca TVR să gireze, să promoveze un infractor judecat pentru fapte de o gravitate extremă precum act sexual cu minori şi corup...
Clopotul bisericii s-ar putea să aibă unele efecte mult mai profunde decât ne-am aştepta. Chiar dacă în oraşe nu mai are aceeaşi însemnătate, la sate, oamenii încă sunt anunţaţi atunci când există un pericol, când moare cineva ori când e vremea să me...
Deşi a acumulat o avere considerabilă, pe lângă cea moştenită, după moartea sa, toată a ajuns în posesia Bisericii Greco-Catolice. Fiica lui, singura moştenitoare, nu a avut urmaşi.
Două femei care se întorceau de la slujba de duminică au fost spulberate de o maşină în judeţul Vaslui, pe raza localităţii Moara Domnească. Conducătorul auto ar fi adormit la volan, iar maşina scăpată de sub control le-a lovit în plin pe cele două f...
A fost panică, luni, printre localnicii din satul Haleş, judeţul Buzău, din cauza unui urs care rămăsese înţepenit lângă gardul bisericii. Animalul îşi prinsese piciorul într-un laţ şi, în încercarea sa disperată de a escalada gardul ca să fugă, sârm...
Patriarhia Română a transmis vineri un apel la rugăciune pentru încetarea secetei. Eparhiile afectate de secetă sunt îndemnate „să oficieze rugăciunile care se rostesc la vreme de secetă”.
Un şofer de TIR a pierdut controlul mastodontului şi a intrat cu el direct în capela unei biserici. Şoferul s-a ales cu răni uşoare şi a fost transportat la spital, însă pagubele sunt destul de mari. O cameră de supraveghere a surprins momentul.
Un incendiu a izbucnit la Biserica Sf. Vasile cel Mare, din satul Pargolovo, districtul Sankt Petersburg, din Rusia, într-o dimineaţă, la sfârşitul lui iunie. Tristeţea localnicilor s-a transformat rapid în furie când au aflat cine era responsabil pe...
Noua casă pentru cei trei copilaşi şi pentru tatăl lor se află în satul Toflea, comuna Brăhăşeşti, din judeţul Galaţi. A fost ridicată din bani donaţi de săteni şi de biserică, în doar câteva luni, fiind complet mobilată şi dotată pentru a fi de folo...
25 de persoane nevoiaşe primesc zilnic o masă caldă într-o casă din centrul Piteştiului. unde a locuit timp de peste şase decenii preotul Marin Drăguşin, decedat în 2014. Dorinţa preotului a fost ca după moartea sa casa să fie transformată în centru ...
Doi iezuiţi au fost asasinaţi în biserica lor, luni, în nordul Mexicului, anunţă Ordinul Iezuit, o crimă atribuită de către preşedintele mecican Andres Manuel Lopez Obrador „crimei organizate”, relatează AFP.
Veche de peste două secole, Biserica Banu are în grijă două muzee cu icoane rare, cărţi liturgice şi bisericeşti – cea mai importantă colecţie de carte veche din judeţul Galaţi –, toate protejate de un zid de incintă care stă mărturie a rezistenţei î...
Două persoane au fost ucise, joi, într-un atac armat, la o întâlnire a unui mic grup la o biserică dintr-o suburbie fin Birmingham, Alabama, a anunţat Poliţia, potrivit CNN.
Judecătoria Constanţa a decis joi, 16 iunie, suspendarea provizorie a executării silite în cazul demolării bisericii Izvorul Tămăduirii din municipiul Constanţa.
Comercializarea şi politizarea credinţei sunt boli ale slujitorilor Bisericii. Astfel s-a ajuns să avem de 50 de ori mai multe biserici, mănăstiri şi case de rugăciune decât spitale şi de 4 ori mai multe decât şcoli.
Secretarul de stat Victor Opaschi, din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte, a anunţat că instituţia pe care o reprezintă va media conflictul dintre Arhiepiscopia Tomisului si Primăria Constanţa pe tema bisericii ilegale din Constanţa care tre...
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului susţine că primarul oraşului Constanţa, Vergil Chiţac, şi city-managerul Felicia Ovanesian au pus la cale o „schemă anti-biserică”. Declaraţiile sunt făcute pe fondul scandalului iscat de decizia insta...
O decizie definitivă de demolare a unul locaş de cult a stârnit un întreg scandal la Constanţa. Oamenii din oraş sunt împărţiţi: unii vor ca legea şi deciziile instanţei să fie puse în executare, alţii doresc ca buldozerele să nu se atingă de o biser...
Vineri, 10 iunie 2022, de la ora 7.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sf. Liturghie la biserica „Izvorul Tămăduirii” din zona Macul Roşu, locaş de cult care trebuie demolat, aşa cum au decis magistraţii.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, i-a adresat o scrisoare deschisă primarului Vergil Chiţac, subiectul fiind biserica de pe trotuar care trebuie demolată.
Un grup de bărbaţi înarmaţi au comis un atac, duminică, la o biserică catolică din statul Ondo, din sud-vestul Nigeriei. În atac au murit numeroşi credincioşi, au anunţat autorităţile, informează AFP.
O biserică de lemn a unei renumite mănăstiri ortodoxe din estul Ucrainei a fost distrusă în urma unui nou bombardament rusesc, a declarat, sâmbătă, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.
Doi bărbaţi s-au electrocutat în curtea unei biserici din comuna argeşeană Merişani. Unul dintre ei a fost găsit conştient, iar celălalt, în stare de inconştienţă.
O persoană a murit şi alte patru au fost rănite grav, duminică, într-un atac la o biserică din Laguna Woods, din California, relatează AP.
Bărbatul din Pânceşti, judeţul Bacău, care şi-a ucis doi copii a fost găsit de pompieri în zona unde i-a înecat pe micuţi. După o ceartă cu soţia, acesta şi-a luat băiatul de patru ani şi fetiţa de cinci luni şi i-a aruncat în râul Siret....
Familia a decis să-i îngroape împreună pe cei trei, mama sinucigaşă şi copiii omorîţi, într-un singur sicriu. Asta îi pune în dificultate pe preoţi, care deşi nu pot oficial o slujbă normală pentru un sinucigaş, sunt nevoiţi să o facă pentru micuţi.
Durere mare printre locuitorii satului Negoşina, comuna buzoiană Căneşti. Un incendiu violent, izbucnit miercuri dimineaţă, a distrus complet biserica din sat, construită din contribuţia enoriaşilor şi a Primăriei Căneşti. Un localnic a fost cel care...
În judeţul Sibiu, în timpul pandemiei, a demarat un proiect de amenajare a unui târg cu produse tradiţionale proaspete ale producătorilor locali în curtea bisericilor, ca alternativă la magazinele de profil şi soluţie pentru un stil de viaţă sănătos.
După întreaga perioadă aspră a Postului Mare, satul românesc prindea viaţă şi sărbătorea, la unison, Învierea Domnului. Angela Paveliuc-Olariu povesteşte cu drag şi dor despre însemnătatea Paştelui de odinioară, când oamenii se primeneau şi se bucura...