Sărbătoarea Sfintei Maria, în Maramureş: mii de credincioşi, la una dintre cele mai mari sărbători din an

0
0
Mănăstirea Moisei    Foto: Primăria Moisei
Mănăstirea Moisei    Foto: Primăria Moisei

Sărbătoarea Sfintei Maria, care este prăznuită pe 15 august, este una dinte cele mai importante sărăbători din an. Credincioşii din Maramureş respectă cu sfinţenie tradiţiile şi obiceiurile acestei sărbători.

În Maramureş, sărbătoarea Sfintei Maria sau Adormirea Maicii Domnului are o mare însemnătate, iar tradiţiile şi obiceiurile se păstrează cu sfinţenie. Mănăstirile Rohia şi Moisei, care îşi prăznuiesc hramul, îşi deschid porţile pentru credincioşii care vin să participe la slujbe şi să cinstească acest praznic şi pe fecioara Maria.

La Mănăstirea Moisei participă mii de credincioşi, îmbrăcaţi în straie populare, care aduc un farmec aparte.

Mănăstirea Moisei are o legendă frumoasă şi se spune că a fost construită în urmă cu peste 400 de ani, după ce doi soţi, care credeau că fiul lor a murit, au auzut sunetul unui clopot venind din străfundul pământului. Aflându-se la muncă, în locul unde azi se află mănăstirea, au considerat că locul, de o frumuseţe rară, este cel mai potrivit pentru a ridica o mănăstire în memoria fiului lor.

Familia, înstărită de altfel, a dăruit pământul călugărilor şi astfel, mănăstirea a putut fi construită. Se mai spune că din bradul sub care au stat să se odihnească au folosit lemnul pentru picorul sfintei mese.

„Locul, biserica de lemn, biserica de zid, slujbele, mulţimea de credincioşi dar şi procesiunile specifice Mănăstirii Moisei sunt un fenomen aparte pentru Mănăstirea Moisei. Grupuri de tineri îmbrăcaţi în straie populare, cu prapori, intonând pricesne închinate Maicii Domnului, vin pe jos la mănăstire, înconjoară cele două biserici de trei ori, se închină la icoane şi apoi se aşează la loc de odihnă pentru a asculta cu evlavie slujbele hramului”. Grigore Tomoiagă, primarul comunei Moisei.

Programul a început încă de noaptea trecută, când a avut loc Liturghia în limba ucraineană de la ora 02.30.

La Mănăstirea Rohia, de asemenea, iau parte sute de credincioşi din toată ţara. Mulţi dintre ei urcă pe jos muntele - destul de dificil, de altfel – până la mănăstire, pentru a se închina la icoana despre care se spune că e făcătoare de minuni. 

De aproape un secol, credincioşii din Ardeal dar nu numai, cu două, trei zile înainte urcă Dealul Viei de la Rohia, pentru a se închina Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni. Obştea Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia s-a pregătit după cuviinţă pentru a o cinsti pe Maica Domnului şi aşteaptă preoţii din parohii împreună cu credincioşii lor să vină la Mănăstirea Rohia, ca adevăraţi fii ai Maicii Domnului”.

Mănăstirea Rohia   Foto: Facebook/Rohia

rohia foto facebook

Şi aici, programul a început încă de la ora 03.00, cu Praznicul Adormirii Maicii Domnului.

Toti credincioşi prezenţi la hramul Mănăstirii Rohia, vor primi o masa caldă din partea credincioşilor Parohiei Groşii Ţibleşului.

Şi Mănăstirea Rohia are o frumoas legendă. A fost construită de preotul din satul Rohia, Nicoale Gherman, în urmă cu aproape 100 de ani. Preotul, care era tatăl a 10 copii, a pierdut o fiică de numai 10 ani, ceea ce l-a îndurerat foarte tare. Legenda spune că el o visa pe fiica lui şi că acesta îi spunea în vis să construiască o „casă maicii Domnului” în memoria ei. În vis, fetiţa îi indica exact locul unde să o construiască. Preotul însă, temându-se să nu fie luat drept nebun, nu a spus nimănui despre aceste vise ale lui dar într-o zi, o bătrână din sat, l-a întrebat pe preot de ce nu ascultă glasul Domnului şi să facă ceea ce-i porunceşte Anuţa, adică fiica pe care a pierdut-o. Atunci a decis să construaiscă mănăstirea. Dar, fiindcă locul indicat în vis era foarte greu accesibil, a decis, împreună cu sătenii, să o aşeze într-un loc în care să sepoată ajunge mai uşor.

Conform obiceiului, s-a înfipt crucea în locul unde urma să se construiască biserica, însă peste noapte crucea dipărea şi era găsită pe locul unde se află, acum, mănăstirea. După ce s-a convins că e un semn divin, mănăstirea a fost constrută acolo unde i-a indicat, în vis, fiica pierdută a preotului.

Mănăstirea Rohia a fost construită între 1923 şi 1926 şi, potrivit stareţului, a fost prima mănăstire construită în Ardeal după 1918.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Război în Ucraina. Zelenski: Cu cât Ucraina e mai puternică, cu atât Rusia va fi mai slabă | Momentul în care o mină de război explodează pe o plajă

Top 10 cele mai sărace ţări ale UE. Pe ce loc se află România

 

Mai multe - Baia Mare

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite