Ziua Limbii Române - o sărbătoare în frac

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
În centrul Crişinăului, de la Ziua Independenţei/ Imagine cu rol ilustrativ   FOTO: Arhiva Adevărul
În centrul Crişinăului, de la Ziua Independenţei/ Imagine cu rol ilustrativ   FOTO: Arhiva Adevărul

Limba română este sărbătorită în Basarabia de aproape un sfert de secol, în fiecare an la 31 August. Pentru românii basarabeni, această sărbătoare culturală e o Zi Naţională. E firesc: timp de peste 200 de ani, ei au tot luptat să menţină în viaţă limba maternă, să o salveze, în faţa unei limbi ruse tot mai agresivă, tot mai cotropitoare.

Noi, cei din dreapta Prutului, ne-am trezit cu limba română în curte, apărată de propriile garduri. Nu am avut de luptat cu nimeni în această privinţă, Basarabia fiind un scut pentru România şi din acest punct de vedere.

Cu toate acestea, Bucureştiul a hotărât în anul 2013 să legifereze această sărbătoare la aceeaşi dată, cu gândul la Reîntregirea definitivă ce va să vină, aşteptată aproape tot de vreo două secole.

...Ne aflăm în Parcul Titan din Bucureşti, care poate fi comparat cu oricare alcătuire occidentală având aceeaşi destinaţie. Spaţiul rezervat evenimentului devine treptat neîncăpător. Suntem câteva mii de oameni care participăm la „Ziua Limbii Române”, ediţia a II-a, cu precizarea că printre protagonişti apar nume de excepţie: renumitul compozitor Eugen Doga, Orchestra Simfonică Bucureşti, formaţia „Zdob şi Zdub” ş.a.

Începutul manifestării este marcat de un moment dedicat de către acad. Răzvan Teodorescu  unor personalităţi care au dus faima spiritului românesc în întreaga lume: Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir, concomitent cu desfăşurarea unui tricolor lung de 150 de metri, de care nu e străin ziaristul patriot Lulea M.D.

Suntem nişte norocoşi. Ne aflăm pe malul unui lac, printre arbori exotici, avem un cer senin, pe care lunecă pescăruşi grăbiţi, un soare discret, o temperatură normală, un aer ozonat. Dar şi un public de toate vârstele, printre care copii aşezaţi după ceafa taţilor, femei frumoase şi elegante din România şi Republica Moldova, care aşteaptă valsurile şi tangourile maestrului Doga, iubite în toată Europa.

Începe muzica! În următoarele clipe se produce ceva surprinzător, senzaţional. Câteva perechi de tineri, apoi mai multe, se desprind din public şi dansează în spaţiile rămase libere, oameni buni! Ce se observă? Că trupurile tinerelor femei se înfăşoară uneori pe trunchiul de arbore al bărbaţilor ca nişte ramuri de salcie, fie ea şi plângătoare. Se dansează cu pasiune, cu frenezie, iar unora dintre noi ni se face „pielea de găină” mai ales la tangourile în stil argentinian.

Se trăiesc momente de-a dreptul înălţătoare cu prilejul acestei slăvi aduse limbii române, printr-o muzică de o frumuseţe excepţională, dar şi prin dans. După câteva interpretări pe scenă, inclusiv compozitorul, un bărbat aflat la vârsta senectuţii, invită la un vals o tânără româncă, iar aplauzele nu mai contenesc.

Totul se petrece într-o notă de eleganţă fără seamăn, care te duce cu gândul la o „înaltă societate” desprinsă dintr-un basm..., al cărui început amintesc de versurile poetului Grigore Vieru: „Sărut vatra şi-al ei nume/Care veşnic ne adună/Vatra ce-a născut pe lume/Limba noastră cea română”.

Rememorez întregul spectacol. După o discuţie cu Eugen Doga, plec având în cap un gând greu ca plumbul: o Românie unită, inclusiv prin limbă, cu un asemenea suflet, nu va putea muri niciodată. Suntem mai civilizaţi şi mai puternici decât ne ştim noi înşine. Poate un singur lucru ar mai trebui: să ne redescoperim, să fim conştienţi de adevărata noastră valoare. Este în puterea noastră.   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite