Ziua cea mai lungă a Greciei continuă

Continuă deoarece, din nefericire pentru toată lumea, nimic nu s-a rezolvat la capătul primei zilei de joc, ieri, când, cel puţin în principiu, ar fi trebuit să existe un răspuns final. Nu a fost să fie aşa deoarece – în spaţiul a 12 ore – s-au întâlnit în teren două echipe cu abordări diferite.

Prima, cea a tehnicienilor, miniştrii de finanţe din ţările euro plus reprezentanţii instituţiilor financiare, cu viziunea lor strict tehnică, de economişti şi gardieni, pe cât se mai poate, a unui ban public pe care nu l-ar mai vrea aruncat iarăşi în dezastrul economiei greceşti cu al său deficit al datoriei externe de 180% din PIB.

A doua este cea a politicienilor, şefii de state şi guverne din ţările zonei Euro, cu preocupările lor specifice, legate mai ales de o presiune oarecare a opiniei publice din ţările respective, mai mult sau mai puţin indiferentă la soarta Greciei, dar foarte îngrijoraţi de perspectivele pe care o asemenea mişcare le poate deschide pentru un viitor nesigur, asimilat de unii cu primul semnal concret al posibilităţii dezintegrării construcţiei europene.

Speranţele de luni dimineaţă erau atât de mari în rezolvarea crizei încât, după mult timp, bursele au reacţionat rapid: Euro Stoxx 50 creştea cu 4,23%, cele din Paris şi Frankfurt aveau şi ele un plus de 3,81% iar cea din Atena, după pierderi de până la 6% în ultimele zle, urca voios cu 9%!

Baza speranţei: cele 21 de puncte cu care Prim-Ministrul grec a venit la Bruxelles ca soluţie pe care a prezentat-o ca fiind cheia deblocării definitive a situaţiei. Politicienii europeni au zis imediat că este un pas înainte, mai ales că guvernul de la Atena a făcut într-adevăr ceva concesii pe hărtie, aşa cum ar fi, spre exemplu, posibilitatea eliminării privilegiilor fiscale de care beneficiază insulele din Marea Egee, apare pentru prima dată promisiunea de a începe limitarea procesului de pensionare anticipată, precum şi ideea de plafonare a cheltuielilor în domeniul apărării. Măsuri a căror aplicare ar putea aduce, după unele surse greceşti de presă, un plus de aproximativ 2 miliarde de euro.

Dar toate acestea nu sunt nici pe departe soluţia pentru ieşirea din criza imediată, enormă, cea care trebuie rezolvată până maximum pe 30 iunie: garantarea plăţii tranşelor enormei, incredibilei datorii a Greciei, 325 de miliarde de Euro în total, din care 193,8 miliarde către ţările din zona Euro, 48,8 miliarde către deţinătorii de obligaţiuni, 32,3 miliarde către FMI, 20 miliarde către Banca Central Europeană, 10,5 miliarde către alţi creditori  şi 10,9 miliarde către propriile sale bănci.

Ce se poate face, logic, credibil, într-un timp atât de scurt pentru ca Grecia să poată totuşi primi la timp, iar acum fiecare oră contează, suma de 7,2 miliarde de euro, ultima tranşă de la FMI din cel de-al doilea plan de salvare pe care Tsipras, după ce l-a considerat ruşinos, umilitor şi nedrept, îl vrea acum extins pentru încă câteva luni?

Existau nişte posibilităţi care au fost evocate în negocierile care au premers ziua de ieri:

1. O decizie politică excepţională privind un al treilea plan de ajutor pentru Grecia, se vorbea de o sumă cuprinsă între 50-100 de miliarde, idee respinsă de absolut toată lumea, în primul rând de Hollande şi Merkel, cei care au afirmat foarte clar că negocierile trebuie duse în cadrul actual, cu nimic în plus.

Drept care, ieri, guvernul grec a anunţat că este de acord cu ideea prelungirii actualului plan de salvare, pesemne, spun surse concordante, pe o durată de încă 9 luni. Aceasta va permite două lucruri esenţiale. Pe de o parte, continuarea relaţiei cu FMI, pe de alta - cea cu Banca Centrală Europeană care, astfel, va putea oferi în continuare sprijin pentru lichidităţi în urgenţă către băncile greceşti, acum foarte aproape de a intra în colaps,

2. Grecia a sperat până în ultimul minut (credinţă împărtăşită de mulţi jucători la bursă) că se va accepta propunerea sa majoră, de restructurare a datoriei, dar ideea a fost refuzată ieri, din nou, ca absolut neviabilă deoarece deja europenii şi instituţiile financiare internaţioinale au făcut Greciei concesii deosebit de mari cum ar fi reducerea nivelului dobânzilor, prelungirea până la 30 de ani a termenului de rambursare a unora dintre dobânzi, acceptarea unui moratoriu asupra perioadei de returnare a împrumumuturiulor etc. 

Tehnicienii economici ai aceste negocieri au spus ieri că au nevoie de timp pentru a evalua impactul propunerilor gereceşti, aşa că, practic, au obligat şefii de state şi guverne să le dea dreptate şi să nu cuteze să ia o decizie strict politică ce ar fi putut oricând să fie contestată de opinia publică drept fiind insuficient argumentată. Aşa se face că miniştrii de finanţe se vor mai întâlni din nou miercuri seara într-o nouă reuniune extraordinară şi decizia finală va fi luată, pesemne, la Summitul de joi şi vineri de la Bruxelles. Idee interesantă deoarece trimite la o decizie europeană comună, luată la nivelul celor 28 de şefi de state şi guverne şi nu asumată doar de cei 19 din zona euro.

Până atunci, experţii trebuie să decidă dacă, într-adevăr, cele 21 de propuneri greceşti pot asigura un minimum de bază de revigorare economică sau dacă, aşa cum acuză criticii, sunt doar concesii superficiale deoarece, aşa cum a afirmat însuşi Primul Ministru grec, “nici nu se pune problema să acceptăm un deficit bugetar excesiv, punerea sub semnul întrebării a salariilor şi pensiilor sau un nivel iraţional de TVA la energia electrică”. În concluzie, Grecia ar putea face concesia majoră de a a mări TVA-ul în turism de la 6,5% la 13% dar nu doreşte să se atingă de nivelul de TV de 13% pentru electricitate, chiar dacă poate reduce excepţia de TVA de care beneficiau insulele din Marea Egee (-30% în raport cu cel existent pe continent). 

Trebuie găsită o soluţi şi suntem pe drumul cel bun – aşa pot fi sintetizate cam toate mesaje, rămase însă foarte prudent, ale decidenţilor europeni după reuniunea politică de ieri. Prudentă deoarece au în spatele lor o opinie publică ce se poate inflama foarte uşor dacă, în caz de nereuşită, îşi va aminti că datoria grecească reprezintă un cost semnificativ la nivel de contribuabil european: per cetăţean, 708 euro în Olanda, 700 în Germania, 687 în Finlanda, 683 în Austria, 646 în Belgia, 642 în Franţa, 623 în Italia, 531 în Spania, 278 în Slovacia, 105 în Portugalia.

Care vor fi aceste soluţii şi cât de departe vor merge liderii europeni cu compromisurile? Cât de departe se poate, la maximum fără să se încalce prevederile minimale care asigură funcţionarea zonei euro, cu mesajul „aceasta este o soluţie excepţională pentru un caz excepţional, nu o vom mai repeta pentru nimeni”. Bine zis, numai că trebuie să mai şi creadă cineva. Numai că, de cealaltă parte, rămâne singura variantă a falimentului de ţară şi de primejduire a construcţiei europene.

Deloc uşor, aşa că să aşteptăm finalul acestei spătmâni când, poate, se va fi terminat un alt episod al unui foileton incredibil.