Zgomotul şi furia

O secvenţă aproape insuportabilă: mamă (Anne Dorval) şi fiu (Antoine-Olivier Pilon)

INTENS O poveste de dragoste neobişnuită, între un adolescent cu probleme psihice şi nefericita sa mamă, ne istoriseşte într-un mod sfâşietor tânărul regizor canadian Xavier Dolan în cel mai recent film al său, „Mami“ / „Mommy“.

Este prima întâlnire a spectatorilor de cinema români, prin această peliculă distribuită de Independenţa Film, cu opera celui care poate fi socotit, în momentul de faţă, „copilul teribil“ al cinematografului universal, tânărul regizor canadian Xavier Dolan (de fapt, provenind din Québec-ul de expresie franceză). La doar 25 de ani (e născut în 1989), cineastul se află deja la al cincilea lungmetraj în calitate de regizor, toate fiind extrem de apreciate de public şi de critica internaţională, şi în plus are o activitate intensă şi ca actor, nu numai în propriile filme.

Trei actori minunaţi

Primul film l-a făcut la 20 de ani, în 2009, şi a fost deja un mare succes: „J’ai tué ma mère“ / „I Killed My Mother“ / „Am omorât-o pe mama“, cu o puternică încărcătură autobiografică, la fel ca şi în cazul lui „Mommy“, la rândul său copleşit de elogii (Premiul Juriului la Festivalul de la Cannes din 2014, printre altele). I-au urmat: „Les amours imaginaires“ / „Heartbeats“ / „Iubiri imaginare“ (2010), „Laurence Anyways“ / „Laurence până la capăt“ (2012) şi „Tom à la ferme“ / „Tom at the Farm“ / „Tom la fermă“ (2013). Niciunul însă nu a fost distribuit oficial la noi, astfel încât această primă întâlnire cu semnătura lui Xavier Dolan nu trebuie ratată.

Filmografia canadianului este completată de scurtmetrajul „College Boy: Indochine“ (2013), de doar 6 minute însă foarte intense, avându-l în rolul principal pe acelaşi Antoine-Olivier Pilon, actualul interpret al fiului cu tulburări de personalitate din „Mommy“. De altfel, toţi cei trei excepţionali actori canadieni din acest film, unul mai minunat ca altul – Anne Dorval (mama, Diane „Die“ Després), Antoine-Olivier Pilon (fiul, Steve O’Connor Després), Suzanne Clément (vecina, Kyla) – sunt interpreţi favoriţi ai lui Dolan, ei migrând în mai multe dintre filmele sale. Primul său lungmetraj autobiografic, „Am omorât-o pe mama“, o distribuia pe aceeaşi Anne Dorval în rolul mamei, iar Dolan însuşi întruchipa personajul tânărului homosexual, aflat la cuţite cu cea care i-a dat viaţă.

O viziune a sentimentelor

Xavier Dolan este în mod afişat, declarat homosexual, iar cel puţin două dintre partiturile pe care le-a interpretat, în filmul de debut şi în „Tom la fermă“, sunt cele ale ale unui homosexual. În „Mommy“ însă, unde Dolan nu apare aproape deloc (doar episodic şi necreditat, ca Steve în viziunea mamei despre viitorul acestuia), deşi la rândul său semiautobiografic, accentul nu mai este pus pe homosexualitate, aceasta nefiind nici măcar sugerată. Steve este un adolescent violent, deşi de o mare sensibilitate, care-şi poate face rău sie însuşi şi celor din jur, iar subiectul este relaţia de dragoste dintre el şi mama sa (tatăl a murit în urmă cu câţiva ani), dar şi cu minunata vecină Kyle, care aduce o rază de speranţă în existenţa celor doi. Nu este explicitată sexualitatea lui Steve, client frecvent al spitalelor de psihiatrie, aceasta aparent lipseşte.

Toate filmele lui Dolan sunt pline de emoţie şi de o mare intensitate a sentimentelor, şi este o întrebare de unde a dobândit tânărul regizor, şi scenarist la toate cele şase pelicule, o atât de profundă cunoaştere a naturii umane (poate din propria experienţă torsionată?). Stilul cinematografic este însă cel care contează, iar acesta este de o uimitoare prospeţime şi maturitate. Prin „Mommy“, de fapt, Xavier Dolan recuperează la cote maxime genul filmelor dedicate marginalilor, aşa-numiţilor „dezmoşteniţi ai soartei“, gen de filme care au făcut fala cinemaului independent american în anii ’70 şi mai încoace. Autenticitatea în redarea relaţiilor interumane aminteşte de legendarele filme ale americanului John Cassavetes, de mult practic nu am mai văzut ceva atât de adevărat şi intens. Putem spune că „Mommy“ e un film care are de toate: subiect interesant, poveste atractivă, actori magnifici, regie sigură, o superbă coloană sonoră etc. (o pată de culoare este şi limba vorbită în film, un amestec de franceză cu accent şi cuvinte englezeşti, de fapt „frangleza“ vorbită în Québec, dialect aflat destul de departe de limba-mamă).

Mutter Courage, secolul XXI

O mamă ca cea din filmul lui Dolan, atât de dedicată fiului său, rar s-a mai văzut în cinema, de la „Mama“ lui Pudovkin încoace. Die este dispusă la orice sacrificiu pentru a-i oferi un viitor autodistructivului Steve, chiar dacă de multe ori spectrul eşecului şi oboseala o fac să ajungă în pragul clacării, este o „Mutter Courage“ în haine moderne, postmoderne de fapt, pentru că „Mommy“ este plasat într-o fictivă Canadă a anului 2015. Atunci când toate ideologiile şi „marile scenarii“ (Lyotard) – care dădeau sens vieţii, unul mizer (Popper, „Mizeria istoricismului“), dar totuşi sens – s-au prăbuşit, viaţa coboară în carne, iar sentimentele apar în întreaga lor splendoare sfâşietoare; fiinţa umană este dez-golită şi nu se mai poate apăra de acţiunea lor intensă şi devastatoare, aşa cum anticipaseră mai demult filmele unui alt „québecois“ genial, Denys Arcand – trilogia, să-i zicem, compusă din „Declinul imperiului american“, „Isus din Montreal“ şi „Invaziile barbare“. „Dumnezeu a murit“, au murit şi poveştile moderne care se străduiseră să-l înlocuiască, şi de-abia acum omul este singur şi expus în faţa Răului din sine însuşi, cu alte cuvinte a vidului.

Info

Mami / Mommy (Canada, 2014)
Regia: Xavier Dolan
Cu: Anne Dorval, Antoine-Olivier Pilon, Suzanne Clément

5 stele