Zbor deasupra unei săli fremătătoare
0O întâmplare stranie și cu posibilă încărcătură simbolică a colorat seara scandinavă de la Festivalul George Enescu, găzduită pe 9 septembrie de Sala Palatului.
Spre finalul primei mișcări a grandiosului Concert pentru pian nr. 5 în Mi bemol major, Op. 73 „Imperialul” de Beethoven, în timpul unui pasaj mai estompat sonor, dinspre plafon s-a auzit destul de clar un fâlfâit. Spectatorii din primele rânduri ale sectorului central care s-au putut desprinde câteva secunde de vraja muzicii și-au ridicat capetele și au putut vedea scuturându-și aripile un porumbel cenușiu, așezat pe schela metalică pe care erau fixate în stânga scenei reflectoarele. Cum de pătrunsese zburătoarea în sală nu se știe. Dar a fost ca și când spiritul beethovenian s-a întrupat ca să împărtășească bucuria muzicienilor și a publicului deopotrivă.
Spre lauda sa, Orchestra Simfonică din Göteborg, cu o foarte consistentă componentă feminină, și-a continuat imperturbabilă interpretarea curată, ca și pianistul norvegian Leif Ove Andsnes, un specialist în „Imperialul”, pe care în acest sezon îl prezintă inclusiv alături de Filarmonica din New York, Simfonia New World și Orchestra Simfonică din Londra. La pupitru, dirijorul finlandez Santtu-Matias Rouvali gesticula cu grația unui balerin, imprimând când fluiditate, când energie vibrantă ansamblului. Abia spre finalul părții secunde, reflexive, înaripata din înalt și-a făcut iar simțită prezența, traversând în zbor spațiul de deasupra scenei, pentru a se refugia apoi între drapajele de pe plafonul central. Iar pe traseu, a lăsat și o dâră de fulgi care au prins a cădea lin peste pianistul uimit.
Celor care critică, chiar și pe pagina oficială a festivalului, starea în care se prezintă una dintre sălile-cheie ale Bucureștiului, întâmplarea le va da apă la moară. Cum este posibil ca, la un concert de asemenea nivel, să apară astfel de incidente? Pe rețelele sociale sunt multe voci care se plâng de aspectul învechit al Sălii Palatului, de acustica sa mediocră, iar alții acuză faptul că aerul condiționat nu face față, iar pe la mijlocul concertului, doamnele din public se salvează doar cu evantaie. Poate și din acest motiv, pe lângă cele organizatorice, sala nu s-a umplut, zile la rând, așa cum au relatat, cu regret, și cronicarii evenimentelor muzicale.
În seara scandinavă însă, având ca atracție principală „Imperialul”, atât de popular, melomanii s-au prezentat în număr foarte mare și s-au putut bucura și de alte două lucrări speciale: D’un matin de printemps, de Lili Boulanger, și Suita Petrușka, de Stravinski. Prima – de o luminozitate și jovialitate incredibile pentru momentul în care a fost scrisă (cu două luni înainte ca fragila sa autoare să se stingă din viață, la numai 24 de ani), iar cea de-a doua – debordând de culoare și ritm, firesc pentru o compoziție creată în varianta inițială pentru balet. Încheierea cu Stravinski a fost, de fapt, o răsplată pentru cei care n-au plecat la pauză mulțumiți doar cu clocotitorul Beethoven. Căci au fost destui și din aceștia.
Cu totul altfel au stat lucrurile la Gala de operă din ziua următoare, de la Ateneu. Sala realmente gemea de lume, se puseseră și scaune suplimentare în capetele de rând, iar publicul a savurat fiece secundă petrecută în compania Orchestrei Filarmonice Würth și mai ales a fermecătoarei soprane Aida Garifullina. Succesul galei a fost garantat de combinația dintre disciplina teutonă a ansamblului, entuziasmul dirijorului italian Claudio Vandelli și expresivitatea unei artiste deja celebre și în afara universului operei, grație conexiunilor cu lumea sportului – a cântat în deschiderea Cupei Mondiale a FIFA din 2018, alături de solistul pop britanic Robbie Williams, dar a și avut o relație cu fostul număr 1 mondial ATP Marat Safin, de origine tătară, ca și ea. Cu o prezență strălucitoare și o voce bogată în nuanțe, Aida Garifullina a cucerit rapid audiența și a fost ovaționată îndelung, mai ales după aproape-șlagărul Je Veux Vivre din opera Romeo și Julieta de Gounod (pentru care a și realizat un videoclip modern, cu peste 1,6 milioane de vizualizări pe YouTube) și după ariile verdiene din Traviata. Și chiar dacă tocmai venea de la Belgrad, unde apăruse în Boema, la București, Aida Garifullina a delectat spectatorii cu alte fragmente de Puccini, dar și cu un tango îndrăgit, Por una Cabeza (de Carlos Gardel), devenit și mai cunoscut grație scenei de dans din filmul „Parfum de femeie”, rol pentru care Al Pacino a primit premiul Oscar.
Iar dacă la Sala Palatului, în principal acustica ridică probleme, la Ateneu, dincolo de capacitatea mai redusă, unul dintre marile neajunsuri îl constituie… scârțâitul scaunelor, foarte deranjant și cvasiimposibil de evitat prin nemișcare. Dar iată că publicul iubitor de „hituri” ale muzicii clasice, privite oarecum cu condescendență de segmentul elitist, pare destul de indulgent cu asemenea detalii. Este, parafrazând tema festivalului, o „Generozitate pentru muzică”, nu doar prin muzică.
Se încarcă comentariile...
