You can make it! Or you can break it! Mesaj deschis Alianţei Colegiilor Centenare

Distinsă echipă ACC, aveţi două opţiuni: 1. Puneţi VOI umărul şi daţi de pământ, o dată pentru totdeauna, cu sistemul comunist-sindicalist în care subzistaţi, sau 2. Continuaţi să vă complaceţi, numărându-vă meschin mediile de 10 (tot respectul; aici, însă, vorbim despre cu totul altceva - despre deficitul acut de leadership real), cauţionând şi girând astfel, direct, sistemul. Acum, Sistemul sunteţi (şi) VOI. Tertium non datur. Ce alegeţi?

I. Mesajul

Întrucât cu mulţi dintre directorii ACC mă ştiu de ceva ani buni, am să deschid abrupt textul meu, fără curtoazii inutile.

Fraţilor, mi s-a cam făcut lehamite să tot aud tânguită la nesfârşit litania drobului de sare, scârţâită din instrumentele cam sparte şi cam prăfuite ale unei orchestre ACC cam ponosite şi cam meschin-ipocrite (mult prea – mult prea!...), care, în loc să cânte puternic-strălucit-scânteietor Oda Bucuriei şi să inspire intens comunitatea educaţională din România despre SCOATEREA ŞCOLII DIN PARADIGMA SA COMUNIST-SINDICALISTĂ, îngână laş-patetic lamentabilul marş cvasi-funebru: Şcoală-şcoală, tot pe loc / Te-am iubit cu dor şi foc, / Tot pe loc, pe loc, pe loc, / Dar n-am prea avut noroc!...

Nu vă e şi vouă la fel de lehamite ca şi nouă, tuturor celorlalţi, să vă tot văicăriţi de ani şi ani şi ani?!... Doar de atât sunteţi în stare? Doar atât puteţi?

Acesta vă este statutul real, distinsă Alianţă a Colegiilor Centenare? La doar atât sunteţi în stare să aspiraţi, pe bune, să vă număraţi mediile de 10 şi olimpicii internaţionali, sau doar mie mi se pare că, în realitate, aveţi o cu totul altă menire pe pământ AZI, ACUM? Anume, aceea de a vă lua soarta în mâini, conştienţi de valoarea voastră reală, şi a da de pământ cu un sistem otrăvit în care nu faceţi decât să supravieţuiţi, cam meschini şi cam ponosiţi, girându-l şi cauţionându-l inacceptabil cu o subtil-perversă ipocrizie fin otrăvită – drapată la vedere în rezultate multe dintre ele absolut respectabile, dar care eludează uriaşul elefant din încăpere, pe care îl ştiţi mult prea bine, mai bine decât mine: PARADIGMA COMUNIST-SINDICALISTĂ în care operaţi, profund anti-educaţional, acum.

Nu vă e clar că aranjamentul curricular actual nu mai are nimc de-a face cu binele copiilor, ci cu mediocritatea înstăpânită endemic şi cu normele şi salariile profesorilor - să fie bine / să nu fie rău? Nu vă e clar că aranjamentul formării iniţiale a aşa-numiţilor profesori produşi azi de universităţi nu are nimic de-a face cu profesia didactică şi cariera didactică de top, necesare timpului în care operăm? Nu vă e clar că aranjamentul instituţional fondat pe inspectorate şcolare aşa cum funcţionează ele acum este primul care atacă şi otrăveşte letal rădăcina curată a şcolilor voastre?

Chiar nu vă sunt clare toate astea – sau preferaţi mirarea ipocrit-ingenuă fugi, dom’le, că nu-i (chiar) aşa!... Nu zău!... Despre ce vorbim aici?!...

Vestea proastă pentru voi, distinsă echipă ACC; este că sunteţi condamnaţi să vă raportaţi la referenţiale de performanţă dar, mai ales, de CARACTER, din clasa HALEP-WIMBLEDON. Nu aveţi voie să vă comportaţi mai slab şi să visaţi mai jos. Atunci când ştiţi prea bine că plafonul vostru de zbor este de 15000 m, oricât de tare ar fi aerul acolo, complacerea în planarea călduţă la 3-4-5-6-7000 m, aşa cum faceţi acum, înseamnă lipsă de integritate dată în fapt, pe faţă. Simona a probat sâmbătă că numele standardului său real e WIMBLEDON. Pe bune!

Adică, mai pe româneşte, în cuvinte simple şi clare: în tenis există Wimbledon şi, la un loc, toate celelalte turnee. All due respect. La fel, în Educaţie există Harvard University şi, apoi, toate celelalte – scuzaţi-mi aroganţa (oricum, D.P. Funeriu e de departe, inegalabil vreodată, cel mai tare în materie). La fel, în România, în materia schimbării paradigmei EducaţIei, navă-amiral de proces AR TREBUI SĂ FIŢI VOI, Alianţa Colegiilor Centenare şi, apoi, laolaltă, flota tuturor celorlalte şcoli şi licee. Că doar de aia sunteţi atât de titrate, toate colegiile centenare laolaltă şi fiecare în parte!...

Cu părere de rău, NU E CAZUL, dragilor. Acum, aşa cum sunteţi şi subzistaţi, nu treceţi nici măcar cu indulgenţă testul de turnesol al standardelor de leadership Wimbledon-Harvard, care, vai!, vi se aplică. Păcat!

Am să fiu mai puţin diplomat şi corect politic şi vă spun direct, pe limba Generaţiei Z:

#getthefuckingthingdone !...

SCOATEŢI ŞCOALA DIN COMUNISM! Acum, o dată pentru totdeauna!

Adunaţi-vă laolaltă, puneţi-vă minţile şi, mai ales, caracterele la treabă şi faceţi ce aveţi de făcut. By the way, Legea Educaţiei Naţionale vă permite bine-mersi, la articolul 26, să deveniţi şcoli-pilot – ia uite-ia:

ART. 26. Ministerul Educaţiei […] poate stabili, prin hotărâre a Guvernului, funcţionarea în sistemul de învăţământ preuniversitar a unor unităţi-ăilot, experimentale şi de aplicaţie.

Ce mai aşteptaţi? E limpede ca lumina zilei! Ce vreţi mai mult? A, da: SĂ VREŢI CU ADEVĂRAT – nu să minţiţi meschin-ipocrit că vreţi, preferând în schimb status quo-ul mâlos al apelor tulburi de acum. Funcţii, meditaţii, deputăţii, bani gri, cârciocăreli, alea- alea – sau frică şi lehamite pe pâine!... Ziceţi că nu-i aşa!...

Puneţi mâna, dragilor, trageţi sfori de toate felurile – politice sau nu – că vă pricepeţi cu siguranţă, faceţi lobby la greu şi determinaţi prim-ministrul Guvernului, oricare va fi fiind el / ea, să semneze urgent hotărârea prin care deveniţi unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie pentru ARHITECTURI CURRICULARE necomuniste, PROFESII DIDACTICE necomuniste şi MANAGEMENT ŞCOLAR necomunist. De pildă acum, în febra remanierilor, poate fi un excelent moment pentru aşa ceva.

II. Mesagerul

Faţă cu mesajul de mai sus, anticipez (nu chiar în proporţie de 100%, dar câteva, scrâşnite-mârâite printre dinţi, mai pe faţă sau mai pe la colţuri, tot vor fi) reacţii de genul:

Cum îţi permiţi, mă, aşa blasfemie?!... Nu ţi-e ruşine?!... Cine eşti tu, să te iei de noi?!...

Nu, nu mi-e ruşine. Deloc nu mi-e.

Iată cine sunt eu.

Am absolvit, în 1980, Liceul ″Fraţii Buzeşti″ din Craiova, acum membru ACC. Am fost şeful promoţiei acelui an, împreună cu un bun coleg şi prieten. Media generală: peste 9,90. Bac: 10. Checked.

Am absolvit trei instituţii de învăţământ superior: Academia Tehnică Militară; Universitatea din Bucureşti; Universitatea Harvard din S.U.A. Din prima instituţie am ieşit inginer de calculatoare, ca şef al promoţiei specialităţii mele. Tot aici am primit titlul de doctor inginer, în fiabilitate software. De la a doua instituţie am obţinut o licenţă în matematică-informatică. În fine, de la cea de-a treia instituţie am primit titlul de Master in Public Administration, cu specializare în management strategic şi leadership. În România, am predat  şi/sau predau cursuri la Academia Tehnică Militară, Colegiul Naţional de Apărare, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea din Bucureşti. În S.U.A., din 2000 predau cursuri de matematici aplicate în politici publice în programul de vară de la John F. Kennedy School of Government, Universitatea Harvard (aceasta este a optsprezecea mea vară de teaching aici) . Tot Universitatea Harvard mi-a acordat, în 1999, o diplomă de excelenţă pe care scrie Teaching Award (am predat un curs de matematică la Harvard College, ca Teaching Fellow, în semestrul I al anului academic 1998-1999), pe baza evaluărilor finale ale studenţilor mei de atunci. Procentul celor care primesc în fiecare semestru această recunoaştere este de 3-5% din numărul total al celor care desfăşoară activităţi de predare. Am publicat articole. Am publicat, am îngrijit şi am prefaţat cărţi.

De şaptesprezece ani coordonez un program educaţional extracurricular, ce oferă elevilor de şcoală generală şi liceu oportunitatea de a-şi forma aptitudini şi atitudini de lideri, practicând comunicarea şi lucrul în echipă, negocierea pentru soluţionarea conflictelor, dezvoltarea personală armonioasă. Programul, pe numele său ″Liderii Mileniului Trei″, a devenit în timp o Şcoală de Valori şi Caractere şi este, pentru liceenii care au împlinit 16 ani, o Şcoală de Joburi şi Networking, oferindu-le acestora oportunitatea de a practica meseria de trainer. De cincisprezce ani ţin cursuri practice de formare de leadership cu profesori, directori, inspectori şi lideri sindicali din învăţământul preuniversitar, în cadrul cărora studiile de caz sunt, de fapt, proiecte de transformare a Şcolii ca sistem. În fine, din 2004, prin intervenţii în presă – articole şi interviuri în ziare, la radio sau diverse televiziuni – am pus în discuţia publică o viziune a transformării sistemului educaţional, sub numele de ″Şcoala pe bune″. În cuvinte serioase (necruţător de serioase!) Şcoala pe bune înseamnă, în fond, o Şcoală AUTENTICĂ, adică o Şcoală care, înainte de orice, CULTIVĂ VALORI, iar apoi FOLOSEŞTE şi PLACE.

Valorile la care mă raportez eu sunt: curajul; integritatea; patriotismul.

Şi îmi pasă de Şcoală cum nu vă puteţi închipui. Pe bune.

Şi încă una aici, cu dedicaţie de suflet, pentru voi, distinsă echipă ACC.

For the record, cred că sunt singura (mă rog, probably – aşa, ca în reclama la binecunoscuta bere daneză!...) persoană publică interesată de educaţie, care a scris din secunda întâi, constant şi apăsat, despre potenţialul fabulos al Alianţei Colegiilor Centenare. Ca să vă aduceţi aminte, recitiţi acesta, din 2014. Şi pe acesta, tot din 2014. Mai aveţi luări de poziţie publice comparabile, privind valoarea voastră potenţială excepţională în materia transformării de sistem a Educaţiei? M-aş bucura să le citesc. Acum, însă, am sentimentul trist al unui cec în alb, neonorat de voi în măsura în care sunteţi obligaţi moral să o faceţi. Păcat!

III. Repetitio mater studiorum

Acum fixăm cunoştinţele.

Bref:

#getthefuckingthingdone !...

Dacă nu ACUM, CÂND?!...

Dacă nu VOI, CINE?!...

La naiba!...

Hai că puteţi!

Fiţi demni de statutul vostru excepţional, ca să îl meritaţi pe bune. De-aia v-am aşezat sigla între Harvard şi Wimbledon. N-am găsit alte rime!... :-)

Spor maxim – ţinem aproape!

Salutări de la Harvard şi gând bun tuturor, cu preţuire – chipintaci!

Marian Staş
Harvard Kennedy School
15 iulie 2019