Vreți cumva să revină serviciul militar obligatoriu?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În funcție de situație și de suita evenimentelor care se precipită foarte rapid în Ucraina și numai, discuția asta poate să revină, spre bucuria generalilor noștri de toate vârstele, cu școală sau fără, cu sau mai ales fără experiență pe câmpurile de luptă și care-și vor face neabătut cea mai scumpă dintre datorii, aceea de a trimite pe front un număr cât mai mare de tineri care să moară exemplar pentru patrie.

Picture1 png

Este, fără îndoială, cel mai prielnic moment pentru o asemenea mișcare în contextul neliniștilor care deja se află la punctul de fierbere și dau să se reverse dincolo de granițele Ucrainei prietene. Dar nu numai ai noștri ar putea gândi în acest mod eroic (cu condiția ca nici ei și nici familiile lor să nu fie implicați direct, Doamne ferește, în linia întâi) și, în acest sens, să vedem care este situația acum în lume, căci lucrurile evoluează rapid și revenirea la principiul recrutării obligatorii câștigă teren după ce, mult timp, poate vă amintiți, chiar se imaginase himera fericirii absolute a unei lume în care, oamenii fiind mai înțelepți, se îndepărta de spectrul războiului și ieșea de sub apăsarea gândirii primare și obtuze a militarilor profesioniști educați în spiritul confruntării din perioada Războiului Rece.

Dar românii ce zic de o asemenea perspectivă? Avem un răspuns foarte clar exprimat (aveți aici documentul publicat de IRES) din 44% dintre bărbații intervievați au afirmat că nu se vor înrola în armată în cazul unui conflict NATO-Rusia, dar vor rămâne în țară, dar avem și un procent de 9% spun că, în asemenea situație, vor pleca din țară. Plus un procent de 9% care nu știu să răspundă la întrebare.

Rezultatele, după părerea mea deloc surprinzătoare, ar trebui să impună decidenților noștri ca, înainte de luarea unei decizii definitive, sau aprobarea prin Ordonanță de Urgență  întoarcerea la sistemul stagiului militar obligatoriu, să fie organizat un referendum național pe această temă deosebit de complexă și care privește destinul unor generații.

Ar trebui făcut acest lucru de bun-simț politic deoarece vedem cum o țară după alta simt nevoia să impună vechile principii ale recrutării obligatorii, așa că în acest an, aceasta este situația în lume, cu detalii pentru fiecare țară pe care le puteți găsi deschizând aici o hartă interactivă.

Picture2 png

La nivel mondial, asta era situația duratei serviciului militar obligatoriu în diferite țări ale lumii:

Picture3 png

În ultimele săptămâni, schimbările în domeniu sunt spectaculoase și s-a ajuns ca, cu Norvegia și Danemarca, spre exemplu, extind perioada în care ar loc serviciul militar obligatoriu, asta după ce, recent, Letonia și Suedia votaseră revenirea la acest sistem. Acum, în lume, conform World Population Review avem 86 de țări în care există o formă de serviciu militar obligatoriu, găsiți lista completă în finalul acestui articol.

Picture4 png

Șefii militari, foști și actuali, transmit cele mai dure mesaje, punând o presiune vizibilă pe politicieni după ce au creat o stare de nervozitate (elegant spus) în rândul opiniei publice după ce, așa cum a făcut-o de curând generalul britanic Sir Patrick Sanders (foto) după ce a avertizat că forțele armate ale UK sunt „pre reduse” și că este nevoie să „mobilizeze” opinia publică dacă țara intră în război. Iar Carl-Oskar Bohlin, ministrul de externe suedez, spunea că țara sa „se confruntă cu perspective de securitate cu riscuri mari, acum mai mult decât oricând de la finele celui de-al Doilea Război Mondial”. O părere împărtășită și de Sir Alex Younger, fost șef al MI 6 care spune că Mare Britanie are acum cea mai mică forță armată din ultimii 300 de ani.

Picture5 png

Deocamdată, poate din motive strict electorale sau cine știe din ce alte cauze, dezbaterea asta nu este încă lansată în România. Poate e bine așa. Poate ar fi nor mal altfel și atunci liderii politici aflați acum în vânătoare de voturi ar putea să se exprime liber pe acest subiect. Oricum, în acest moment problema esențială este de a ști, dacă se va spune vreodată, care este nivelul angajamentului financiar luat de România în cadrul pachetului de 100 miliarde Euro pentru Ucraina. Apoi să vedem, dacă e voie, o estimare de risc financiar, cu costuri defalcate pentru ceea ce ar însemna adoptarea sistemului recrutării obligatorii, oricum mult mai scumpă decât armata de profesioniști.

După asta, să votăm dacă este fezabil și dacă asta este într-adevăr voința națiunii române.

Full list of countries with conscription practices

· Algeria — 12 months for males aged 19-30

· Angola — 24 months for males aged 20-45

· Argentina — De jure - Conscription suspended, but government is authorized to reinstate if necessary

· Armenia — 24 months for males aged 18-27

· Austria — 6-9 months for males aged 18-50

· Azerbaijan — 12-18 months for men aged 18-25

· Belarus — 12-36 months for men aged 18-27

· Belize — De jure - Conscription legal, but has never been needed

· Benin — 18 months selective compulsory for males and females aged 18-35

· Bhutan — Training required for males aged 20-25, but full enlistment is voluntary

· Bolivia — 12-24 months for males aged 18-22

· Brazil — 10-12 months for males aged 18-45, but only 5-10 percent are required to serve

· Cambodia — 18 months for males aged 18-30

· Cape Verde/Cabo Verde — 24 months selective compulsory for males and females aged 18-35

· Chad — 36 months for males age 20, 12 months for females age 21 (females can opt for civic service)

· Chile — 12-22 months selective compulsory service for males 18-45, but conscription is rarely needed

· China — De jure - Conscription of males aged 18-22 for 24 months service is legal but has never been needed

· Colombia — 18 months for males aged 18-24

· Congo (Democratic Republic of) — Conscription of citizens aged 18-45 is legal, but degree of usage is unclear

· Cuba — 24 months for males aged 17-28

· Cyprus — 14 months in National Guard for males aged 18-50

· Denmark — 4-12 months training for men at age 18, eligible for active conscription until age 50

· Egypt — 18-36 months plus 9 years reserve for males aged 18-30

· El Salvador — 11-12 months selective compulsory for males at age 18

· Equatorial Guinea — 24 months selective compulsory for citizens at age 18

· Eritrea — 18 months for males and females aged 18-40 - service obligation may be extended indefinitely

· Estonia — 8-11 months for males aged 18-27

· Ethiopia — De jure - No ongoing conscription, but military has authority to conduct compulsory draft if necessary

· Finland — 6-12 months for males at age 18, reserves until age 60

· Georgia — 12 months for males aged 18-27

· Greece — 9-12 months for males aged 19-45

· Guatemala — 12-24 months selective conscription service for males aged 17-21, though conscription is rare in practice

· Guinea-Bissau — 24 months selective compulsory for males and females aged 18-25

· Indonesia — De jure - Selective conscription of 18-24 months service for males at age 18 is authorized, but not currently utilized

· Iran — 18-24 months for males at age 18

· Israel — 24-48 months (9 years for pilots) for males and females at age 18

· Ivory Coast/Cote d'Ivoire — De jure - Selective conscription of males and females aged 18-25 is authorized, but not currently utilized

· Jordan — 12 months for unemployed males aged 25-29

· Kazakhstan — 12-24 months for males aged 18-27 - may be abolished soon

· Kuwait — 12 months for males aged 18-35

· Kyrgyzstan — 9-12 months for males aged 18-27

· Laos — 18 months for males at age 18

· Lithuania — 9 months for males aged 19-26

· Mali — 24 months selective compulsory for men and women at age 18

· Mexico — 12 months for lottery-selected males at age 18, eligible as reserves until 40

· Moldova — 12 months for males aged 18-27 - may be abolished soon

· Mongolia — 12-24 months for males aged 18-27, eligible as reserves until 45

· Morocco — 12 months for males and females at age 19

· Mozambique — 24 months selective compulsory for males and females aged 18-35

· Myanmar(Burma) — De jure - Law reauthorizing conscription passed in 2010, but hasn't gone into effect

· Niger — 24 months selective compulsory for unmarried males and females at age 18

· North Korea — 10 years for males and 5 years for females at age 17

· Norway — 19 months (12 months plus 4-5 refreshers) for males and females aged 19-35. However, more than 80% are released from service.

· Paraguay — 12-24 months for males at age 18

· Poland — De jure - Compulsory service has not been used since 2009, but is still legally possible. Adult males must still undergo "military qualification", in which they are assessed and placed in the military reserves.

· Portugal — De jure - Conscription is legally authorized, but not currently utilized

· Qatar — 4-12 months for males aged 18-35

· Russia — 12 months for males aged 18-27, reserves to age 50. May end conscription in near future.

· San Marino — De jure - No organized conscription, but military can draft citizens aged 16-60 to serve if need arises

· Sao Tome and Principe — (Limited information) De jure - Conscription authorized for citizens at age 18, but is apparently unenforced

· Senegal — 24 months selective compulsory service for males and possibly females at age 20

· Singapore — 24 months for males aged 18-21, reserves to age 40 (enlisted) or 50 (officers)

· Slovakia — De jure - Conscription in peacetime suspended in 2004, but could be reinstated in event of war

· Somalia — De jure - Conscription of males aged 18-40 and females aged 18-30 is authorized, but not currently utilized

· South Korea — 21-24 months for males aged 18-28 (scheduled to decrease to 18-22 months sometime in 2022)

· South Sudan — 12-24 months at age 18

· Spain — De jure - Conscription abolished in 2001, but government can draft citizens aged 19-25 in case of national emergency

· Sudan — 12-24 months for males and females aged 18-33

· Sweden — 7.5-15 months for males and females at age 18, eligible as reserves until age 47; however, only a portion of those who register are selected for service

· Switzerland — 245 days (18 weeks training + six 19-day recalls) for males aged 18-30

· Syria — 18 months for males aged 18-42

· Taiwan — 4 months for males aged 18-36 plus up to four 20-day training recalls

· Tajikistan — 24 months for males aged 18-27, an exemption can be purchased.

· Tanzania — (Limited information) No military conscription, but selective conscription for 24 months public service is authorized. Current enforcement levels are unclear.

· Thailand — 24 months for lottery-chosen males at age 21

· Timor Leste — (Limited information) Conscription authorized for males and females aged 18-30 for 18 months of service, but current level of implementation is unclear

· Tunisia — 12 months for ages 20-35

· Turkey — 6-12 months for males at age 20, an exemption can be purchased after 1 month of training

· Turkmenistan — 24-30 months for males aged 18-30

· Ukraine — 12-24 months for ages 20-27 - may be abolished soon

· United Arab Emirates — 16-24 months for males aged 18-30

· United States — De jure - The United States military has been all-volunteer since 1973. But an act of Congress could still reinstate the draft in case of a national emergency.

· Uruguay — De jure - Conscription currently inactive, but government is authorized to activate conscription in case of national emergency

· Uzbekistan — 12 months for males aged 18-27, shortened (1-month) term can be purchased, though purchaser will remain as reserve until age 27

· Venezuela — Forcible recruitment forbidden, but citizens aged 18-50 must register for possible 12 months military training and service. Those who cannot demonstrate compliance forfeit significant government benefits

· Vietnam — 24-36 months for males aged 18-27 (females eligible, but are not drafted)

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite