Votul ca o aventură de o noapte

Cetăţeanul care a pus ştampila pe USL duminică 9 decembrie se simte acum ca după o aventură de o noapte pe care însă o văzuse ca începutul unei mari iubiri.  Până ajunsese în pat, cetăţeanul cu ştampila se simţise ca şi cum era cel mai frumos, cel mai deştept,  iar iubirea cu care va fi înconjurat va fi curată, pe bune.

Acum, priveşte în gol, în buzunar nu vor mai fi tichetele de masă, alea cu care se ducea la supermarket, unde îşi umplea coşul, iar la casă scotea bileţelele şi îşi plătea cumpărăturile cu sentimentul că parcă parcă cu tichetele e mai ieftin. 

Cetăţeanul ştampilator se uită în gol acum la ştiri şi nu înţelege cum de trădarea a venit aşa de repede. Parcă ar mai fi  vrut să fie minţit frumos încă o vreme, cel puţin cât mai ţin zăpezile astea, să i se mai spună basme despre cum Plagiatorul şi toată Uniunea se gândesc doar la binele lui, despre cum Băse va plăti pentru tot şi acum e momentul ca el, ştampilatorul, să primească tot ce i se promisese încă din vară când urla din toţi bojocii ”Jos Băse!”. Acum Băse e singur la Cotroceni, PDL–ul e cu botul pe labe, ah şi cât aşteptase el momentul acesta, şi el, ştampilatorul, nu a primit nimic, ba din contra, deja i s-a luat mult – tichetele de masă pe care le primea în plic cu sentimentul ce primeşte ceva în plus.

Cetăţeanul ştampilator e debusolat, vorbeşte deja cu alţi ştampilatori şi nu le miroase a bine – pai nici nu au trecut 2 zile de la victorie şi useliştii  deja vorbesc cu ungurii, parcă era vorba că nu se vor încurca cu ăştia, ah, de când vor ştampilatori să îi pună la punct pe udemerişti – acum părea că le vor da ăstora ce ar merita – opoziţie pe pâine. Nu e bine, nu e bine. În două zile, sentimentul că a fost înşelat, sedus şi abandonat, luat de fraier. Plăcerea aia, aproape ca o descărcare hormonală, atunci când a pus ştampila şi îşi spunea – ţi-am tras-o, Băse!, moment sublim, acum pare un fâs.

Se uită ştampilatorii unii în ochii celorlalţi, şi ce sentiment aveau ei că puterea e în mâna lor, şi văd şi simt că trădarea s-a insinuat deja şi va fi urât, şi cât de urât va fi!, deja se vede în ochii Plagiatorului că numa la combinaţii se gândeşte, şi nu la ei, ştampilatorii.    

Acum e doar un sentiment, o nuanţă, dar e deja ca atunci când ştii că nevasta te înşeală, dar nu eşti sigur, dar vezi în ochii ei cum îşi fereşte privirea de privirea ta. Ştampilatorul ştie,  a mai trecut prin asta şi şi-a spus, de fiecare dată, că pe el nu îl mai păcăleşte nimeni pentru că el e bine informat, că el se uită la Antene  şi nu se mai încurcă cu alţii pentru că acolo se vorbeşte pe limba ştampilatorilor – le-o tragem, le-o facem, acolo sunt toţi şmecherii care vor să i-o tragă lui Băse şi pentru asta trebuie ca banda Plagiatorului şi a şmecherului ăla mare, Felix, să aibă totul pe mână.

Dar acum în mintea lui, e un gând mic mic, atât de mic încât e foarte probabil să nu reuşească să fie transmis de-a lungul sinapselor şi să se piardă, dar e o speranţă, mică- mică, e probabil, posibil să treacă şi dacă trece, va trece cu viteza unei locomotive noi-nouţe prin halte la care nu va mai opri, va trece cu viteză şi va ajunge la destinaţie gândul că politica nu e doar o aventură de o noapte, ci va fi pentru el şi altceva decât ştampila ca o ejaculare, ci ştampila va fi o chestie din aia în care adevărul e undeva la mijloc, că nu poţi să dai totul doar unora, că atunci tu, ştampilatorul, nu mai primeşti nimic, dar nimic, şi mai rişti să rămâi şi fără ce ai avut, aşa cum ai rămas cu buzele umflate fără tichetele de masă.