Vom închide oare și noi, definitiv, capitolul „Războiul din Irak”?

”Odată și pentru totdeauna, trebuie să lăsăm în urmă Războiul din Irak...și asta înseamnă că va trebui să retragem autorizarea legală care a permis începerea războiului” a anunțat Chuck Schummer, liderul majorității democrate din Senatul SUA.

Fără ca asta să fie o mare surpriză, liderul majorității republicane în Camera Reprezentanților, Kevin McCarty, a anunțat și el sprijinul pentru această inițiativă bi-partizană care, în principiu, ar trebui să semnaleze publicului american că aventura militară declanșată fără a avea acordul Consiliului de Securitate și doar pe baza unor informații dovedite trucate sau chiar complet false, acum se încheie formal.

• Important? Desigur, deoarece, până la retragerea oficială prin vot al ambelor Camere, a autorizațiilor de război, ele, chiar până în ziua de azi, au rămas active și, ca atare, permițând unui alt președinte să decidă la fel de unilateral declanșarea unei operațiuni militare în Irak. Tocmai asta au sublinia senatorul Tim Kaine (D) (co-autor, alături de Todd Young (R), al textului votat cu 13/8 în Comitetul pentru Relații Externe): „Congresul are o responsabilitate constituțională și morală de a retrage autorizațiile astfel încât viitorii președinți să nu le mai poată folosi ca pe un cec în alb pentru a trimite soldații să moară și să trimită acolo”.

A participat și România, așa cum consemnează foarte concis prezentarea din Wikipedia: După Invazia Irakului din 2003, România a participat de partea Forțelor Multinaționalela Războiul din Irak din 2003-2011 și la operațiunile de păstrare a păcii de după război. Participarea la operațiunile Antica Babilonia și Iraqi Freedom a reprezentat o provocare pentru Armata Română și un efort financiar considerabil din partea României”. Dat fiind că participarea României a fost aprobată în CSAT și de Parlament, asta tehnic, echivalează oare cu autorizațiile de care vorbesc acum parlamentarii americani? În opinia mea, da, însă dacă doriți o explicație cu mult mai largă a acestui domeniu de legislație militară, aveți aici o documentare făcută de specialiștii din serviciul de documentare al Congresului SUA.

Se poate face oare o asemenea echivalare? Dacă da, atunci deciziile de acum din Senatul și Congresul SUA ar trebui să fie și alor noștri parlamentari un ghid călăuzitor în activitate și, în general, să se ajungă la o poziție politică asumată de toate partidele politice prin care să se pună capăt și juridic implicării noastre în ceea ce a fost Războiul din Irak. Ei, americanii ce ne stau exemplu, vor să anuleze celebra autorizație114 din 2002 pentru folosirea forței militare împotriva Irakului” care-i dădea dreptul Președintelui Bush să folosească forțele armate ale țării sale „așa cum crede că este necesar și corespunzător”.

Tehnic, chiar dacă vi se pare acum că asta prezintă puțină importanță, anularea acelei autorizări de folosire a forței armate aduce cu sine o întrebare, cea mai dureroasă și cu consecințe majore: înseamnă asta recunoașterea directă, formală, definitivă, a unei realități consemnate deja de istorie dar niciodată recunoscute ca atare prin decizii politice reparatorii, a faptului că totul s-a bazat pe o uriașă și tragică minciună reluată la cel mai înalt nivel de toate guvernările care au susținut atunci demersul american? Poate vă mai amintiți momentul-cheie reprezentat de prestația cu adevărat memorabilă a lui Colin Powell, general care era atunci chiar Secretar de Stat, vorbind la ONU  și prezentând, fără ezitare, „fapte și concluzii care se bazează pe informații solide”  care arătau, fără urmă de îndoială, că Irakul nu respectase rezoluțiile ONU privind controlul armamentelor. Spunea cu patos Colin Powell: „a-l lăsa pe Saddam Hussein în posesia unor arme de distrugere în masă pentru încă câteva luni sau alți ani nu reprezintă o opțiune acceptabilă, nu în lumea de după 11 Septembrie”.

 Acestea sunt costuri războiului pentru SUA, plus altele pentru țările partenere:

Dacă americanii vor să încheie o dată pentru totdeauna capitolului, poate ar trebui să facem și noi la fel, poate într-o dezbatere serioasă în Parlament. Se va face? Cine să facă raportul final și cine ar trebui să spună ce s-a ales, în Irak, de toate promisiunile făcute și care vorbeau despre clădirea unei societăți democratice care să fie un exemplu pentru viitorul succes general al planului de construire a unui Nou Orient Apropiat?

Nu poți să ceri generalilor noștri să explice altceva decât scrie în ordinul de zi pe unitate. Atâta pot, atâta fac. Dar n-ar trebui să reacționeze politicienii, exact așa cum fac cei din SUA? Măcar atât, să copieze textul moțiunii bi-partizane și tot ar fi ceva. Nu este reparatoriu, dar este de bun-simț politic și așa va fi consemnat de istorie.

Asta în caz că ne pasă care au fost cheltuielile totale suportate de statul român, defalcat, pentru transport, hrană, echipamente militare și diurne, care au fost obiectivele propuse și care este analiza asupra îndepliniri misiunii. Adică, pe fond, ce a însemnat pentru noi participarea la Războiul din Irak.