„Vindecarea“ nu este întotdeauna exclusiv medicală

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îi salut în română ca să îi fac să se simtă acasă şi egali cu noi. Aşa mi-a spus azi dimineaţă în timp ce vorbeam cu el pe holul central al spitalului din Siena (Toscana).

- Buongiorno, dottore! - îl salută o asistentă din România care trecea pe lângă noi.

- Bună dimineaţa! - îi răspunde medicul italian în limba română şi mi-o prezintă.

El este doctorul Giuseppe Marcianò, un pionier şi un inovator în domeniul pneumologiei, în special al bronhoscopiei. Are un curriculum vitae impresionant şi este invitat la conferinţe medicale de specialitate în toată lumea. Cu cât este mai mare din punct de vedere profesional, cu atât creşte în smerenie şi în umanitate la nivel relaţional, cu oamenii de oriunde.

Mi-a spus ieri că „secretul“ lui este să fie pe „locul doi“ (low profile), să se aplece, să slujească, dar cu condiţia să fie aşa mereu, nu doar temporar şi cu gândul la locul întâi. Îl cunosc de ani buni şi chiar aşa este. 

Vorbeşte mereu de bine despre oameni şi îi îndrăgeşte. Vorbeşte mereu cu entuziasm despre români. Ba, mai mult, îi pune în valoare ori de câte ori are ocazia. A învăţat multe cuvinte şi fraze în limba română. Le foloseşte cu pacienţii români care capătă încredere când sunt întâmpinaţi cu atâta deschidere şi empatie.

Imagine indisponibilă

Săptămâna trecută a avut o pacientă din Republica Moldova, Tamara. A surprins-o vorbindu-i puţin în limba română. Mi-a spus mai apoi că este nevoie de atât de puţin, dar cu şi din inimă, pentru a-i face pe oameni să capete încredere şi să se deschidă. 

Vine zilnic la rugăciunea de dimineaţă din capela spitalului, înainte să înceapă ziua de muncă, unde sunt prezenţi câţiva medici şi asistenţi medicali. A refuzat o promovare profesională şi, implicit, un salariu mai mare pentru a rămâne şi a lucra cu echipa medicală care a devenit ca o familie pentru el.

Este profund religios, dar fără excese, dimpotrivă. Mi-a vorbit despre riscul pe care îl pot avea unii creştini laici când devin prea „clericizaţi”, moralizatori sau „talibani spirituali“: îi îndepărtează de Dumnezeu tocmai pe cei care ar avea mai mare nevoie de El. M-am gândit imediat la exemple din spaţiul nostru mioritic. Sigur aveţi în minte cazuri concrete din contact direct sau din online.

Este invitat la multe universităţi şi spitale din China ca profesor şi specialist de renume în domeniul pulmonar. Spitalul şi universitatea de medicină din Siena are foarte mulţi medici din China, care au venit aici pentru specializare. 

Ataşez o fotografie a doctorului Marcianò alături de o echipă de medici chinezi. Directoarea Comisiei Naţionale pentru Dezvoltarea şi Reforma Sistemului Sanitar din China, dr. Chen Ran, spunea despre el cu referire la această fotografie:

Adevărata nobleţe şi respectul vin din adâncul inimii. Doctorul pe jumătate îngenuncheat din fotografie este profesorul Giuseppe Marcianò de la Universitatea din Siena. El este inventatorul tehnologiei ROSE (Rapid On Site Evaluation). Această invenţie scurtează cu mult procesul de diagnosticare a bolii şi reduce riscul operaţiilor de bronhoscopie. De fiecare dată când văd această fotografie mă gândesc că dacă am avea atitudinea lui am putea să vedem cu alţi ochi întreaga lume.
Imagine indisponibilă

De ce am spus toate astea? Pentru ca multora dintre cei care citiţi aceste rânduri să vi se facă dor de o astfel de umanitate şi dragoste de oameni. „Vindecarea“ nu este întotdeauna exclusiv medicală. Este şi relaţională. Acum visez să ne facem bine ca ţară.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite