Victor Ponta, un premier pe gustul meu - pentru o seară!

Victor Ponta la Eurovision, în Copenhaga

Prezenţa domnului Ponta la finala concursului Eurovision, în Copenhaga, a demonstrat că dânsul poate fi şi un om politic cu o poziţie fermă, care îndrăzneşte să îşi manifesteze poziţia vizavi de Rusia într-un mod inedit pentru un şef de guvern.

Susţinând acest eveniment artistic, care în contextul situaţiei actuale în Europa a devenit unul politic, dânsul a protestat alături de forţele liberale ale continentului împotriva politicii lui Vladimir Putin, şi-a cimentat poziţia social-liberală, precum şi locul său în rândul democraţilor europeani. Altă explicaţie nu găsesc pentru prezenţa sa acolo. Ar fi cam mult efort doar pentru o fotografie cu participanţi la concurs... Aşadar, felicitări!

Victor Ponta a demonstrat, în sfârşit, că deţine capacitatea de a lua poziţie în privinţa marilor teme care preocupă lumea în care trăim şi în care trăieşte şi dânsul - chiar dacă, de multe ori, în ultimii doi ani am fost tentat să cred că aceasta nu este una şi aceeaşi. Prezenţa domnului Ponta la finala concursului Eurovision, în Copenhaga, a demonstrat că dânsul este un om politic cu o poziţie fermă, un spirit fin, care a decis să îşi manifesteze poziţia vizavi de Rusia într-un mod inedit pentru un şef de guvern. Victor Ponta, susţinând acest eveniment artistic - care în contextul situaţiei actuale în Europa a devenit unul politic - a protestat, alături de forţele liberale ale continentului, împotriva politicii lui Vladimir Putin, şi-a cimentat poziţia social-liberală precum şi locul său în rândul democraţilor europeni. Asta deoarece era clar din start ce valenţe va avea ediţia acestui an a Eurovisionului. Ce altceva putea căuta un şef de guvern în tribunele (sau culisele) unui, în cele  din urmă, banal concurs de muzică? Că doar nu credea în mod serios că se va întoarce acasă însoţind căştigătorii acestei ediţii…

Sâmbătă seara, la Copenhaga, Rusia a fost huiduită, iar Eurovisionul s-a transformat el însuşi într-un referendum paneuropean cu opţiunile: femeia cu bărbă sau bărbatul cu baionetă, respectiv pro-Europa sau pro-Rusia. A învins Europa! Pro-europenii au votat pentru singurul candidat care reprezenta, simbolic, o atitudine evidentă anti-Rusia. La ediţia din acest an a Eurovisionului s-a pus la bătaie libertatea garantată de democraţiile europene versus una controlată de viziunea unui autocrat imperialist precum Vladimir Putin.

Votanţii de pe întreg continentul au vrut şi au reuşit să demonstreze ce înseamnă libertatea pentru care se luptă de multe decenii, ce înseamnă o Europă tolerantă, deschisă, paşnică.

Europa nu este o „femeie cu barbă”, aşa cum interpretează ruşii victoria Conchitei Wurst, dar nici un soldat cu mitralieră, aşa cum ne învaţă Moscova.

Europa este libertatea de a ne exprima cum simţim, de a există într-un cadru social şi politic care ne garantează această libertate pe toate planurile, inclusiv aceea de a putea fi chiar şi o „femeie cu bărbă”. Aşadar, din acest punct de vedere, Europa este şi o femeie cu bărbă, ca mod de exprimare, ca opţiune valabilă şi accesibilă oricărui cetăţean al unei democraţii. Este o opţiune pe care trebuie să o avem fiecare, indiferent dacă profităm de ea sau nu, ca artist sau ca om să poţi să îmbraci o rochie, să porţi o perucă şi o bărbă, să cânţi (dacă poţi), să te expui lumii pe stradă şi pe scenă fără a te expune totodată vreunei agresiuni psihice sau fizice. O „femeie cu bărbă”, care  - iar asta trebuie subliniat - nu dăunează nimănui! Ba dimpotrivă! Ne fascinează, ne amuză, ne încântă, ne provoacă, poate ne şi irită, dar nu ne face niciun fel de rău. Ea, „femeia cu barbă” ne aminteşte zilnic că suntem sau putem fi liberi, ocrotiţi de valorile democratice, de statul de drept, de toleranţa opiniei publice. Nu trebuie să o facem. Nimeni nu ne obligă sau ne îndeamnă să purtăm rochie şi bărbă. Putem trăi în continuare în umbra altarelor de biserică, acoprindu-ne capul cu năframă sau îmbrăcaţi în costume şi cravată. Important este să ştim că putem şi că ne este permis să o facem şi altfel. Şi că trebuie să respectăm şi să acceptăm că nu suntem toţi la fel, iar că diversitatea este o bogăţie naturală care trebuie protejată şi respectată ca pe un bun de care, mai devreme sau mai târziu, vom profita cu toţii într-o forma sau alta.

Rusia ne explică, în ultimul an, că Europa este un bărbat cu bărbă care poartă o mitralieră, o baionetă, unul care se încruntă şi îşi strânge pumnul în semn de atac împortriva acelora care nu se supun propriei viziuni asupra lumii şi vieţii. Atitudinea Rusiei vizavi de Ucraina este un exemplu, iar mai recent este şi cea vizavi de un ambiţionat artist austriac, Tom Neuwirth, alias Conchita Wurst, care câştigă un nevinovat concurs de şlagăre. Politicieni ruşi se pierd cu firea şi îşi dau arama pe faţă, pretinzând, de altfel, a fi democraţi. Unul dintre ei, deputat şi şef de partid în fostul Imperiu, spune în acest context că Austria trebuia să rămână sub ocupaţia trupelor ruseşti după cel de-Al Doilea Război Mondial. Ruşine lui! Şi teamă nouă, care vedem cum Rusia a lui Putin destrămă cu forţa o ţara vecină.

Rusia a criticat din capul locului participarea artistului Tom Neuwirth, alias Conchita Wurst, la Eurovision, acuzând-o drept imorală. Dar să nu uităm că Rusia nu este nicidecum mama moralităţii şi cu atât mai puţin cea a democraţiei. Rusia nu ştie nici măcar ce înseamnă o alegere după criterii democratice a unui reprezentant, fie acesta îndreptăţit să reprezinte ţara la un concurs de şlagăre, fie poporul în fruntea statului. Europa, în general, o ştie sau o învaţă. Iar chiar dacă Rusiei nu îi convine astăzi că Europa a încoronat ca „regină a şlagărului european” (deci teoretic şi a Rusiei) un travestit, chiar dacă ar avea dreptate criticând că votul pentru “femeia cu barbă” a fost unul politic şi anti-rus, ea trebuie să priceapă şi să respecte că acesta a fost exprimat într-un proces democratic, în care lumea a avut dreptul să decidă liber. Trebuie să aleagă dacă vrea să trăiasca într-o lume în care opozanţii, fie ei artişti sau politicieni, sunt trimişi după gratii, o lume în care libertatea personală este supusă unei forme de moralitate inventată de mintea unui conducător depăşit de timp şi realitate sau într-una în care un artist îşi are locul pe scena celui mai mare concurs de muzică din lume sau un politician în publicul acestuia, o lume în care rolul unui stat este să ocrotească libertăţile şi demnitatea fiecărui cetăţean, indiferent de orientările sale politice, religioase sau sexuale şi nu să le „corecteze” sau să le suprime.

Iar Victor Ponta a susţinut această demonstraţie de forţă pro-democratică! Chiar dacă, poate, nu aceasta i-a fost intenţia (bănuiala e la îndemână). Deşi de atâta naivitate nu-l pot suspecta, să fi mers doar de "dragul" electoratului cu speranţa la o poză bună de Facebook… Şi, oricum, pentru rezultat: (ceva) Respect! 

De altfel, sunt curios cum i-ar explica dânsul lui Vladimir Putin prezenţa sa la finala acestui spectacol devenit politic la Copenhaga, când doar cu trei luni în urmă se aşeza la masa acestuia la Soci, iar acum, simbolic, la aceeaşi cu „femeia cu bărbă” - simbolul cert al antiputinismului care domină astăzi în Europa. Desigur, lui Victor Ponta i-a trebuit un alibi, cărând după dânsul nişte copilaşi din România, care nu au înţeles probabil nimic din acest eveniment, justificându-şi prezenţa  la Copenhaga ca fiind un act social sau patriotic, ca susţinâtor al României, decât unul politic. Dar asta nu contează, pentru că dânsul ştia că prezenţa sa la Copenhaga este un mod subtil, dar cert, de a-şi exprimă solidaritatea cu Ucraina, dezaprobarea pentru politicile de restricţie şi expansioniste ale lui Vladimir Putin, de a jura în văzul lumii pe valorile europene. Bravo, domnule Ponta! Astăzi sunt mândru de Dumneavoastră! Şi poate aş fi şi mâine, dacă aţi posta pe Facebook o fotografie alături de Conchita Wurst. După cum puteţi vedea, aţi trezit în mine (şi nu numai) mari aşteptări.