Victor Farfuridi, Klaus Brânzovenescu şi Năpasta jurnalistică

A fost una dintre cele mai bune piese de teatru la care nu am plătit bilet, dintre cele la care am asistat pănă acum. Dar, în acelaşi timp şi în retrospectivă, a fost şi dintre acele reprezentaţii al cărei spectator nu mi-aş fi dorit să fiu, nici plătit.

Acel simulacru de întâlnire între doi oameni cu aspiraţii la funcţii publice a părut mai degrabă o suprapunere regizorală a două monologuri, fiecare clădit pe personalitatea fiecăruia.

Fiecare replică a fost presărată cu ticuri verbale (a se citi "unelte de marketing") de tipul "domnule Victor Ponta" la începutul fiecărei replici - chit că întrebarea nu venea dinspre receptorul ales în mod voit - sau "Ştiţi? Nu ştiţi. Vă spun eu." urmat de o pleiadă de numere, sume şi valută care doar au dovedit că emiţătorul, pus faţă în faţă cu nişte hârtii dintr-un "jurnal personal" (până la urmă, informaţiile de acolo reflectau faptele anterioare ale emiţătorului, nu informaţii noi pe care nu avusese timp să le filtreze şi memoreze), a absolvit cu certitudine clasele primare.

Ce a fost aseară, a fost un exerciţiu util de audienţă media şi atât. În locul celor doi, ar fi putut fi aproape orice alte două persoane publice, neafiliate politic şi care şi-ar fi dorit să candideze la poziţia de preşedinte, iar rezultatul ar fi fost acelaşi - poate chiar mai amuzant pentru marea masă a oamenilor, dacă se lăsa cu păruieli, înjurături sau alte bălăcăreli TV autohtone. Nimeni nu a câştigat nimic, nimeni nu a pierdut nimic, în afară de timp.

Klaus Iohannis a anunţat în mod spontan că va lăsa "orgoliile" de o parte şi se va prezenta la întâlnirea cu Victor Ponta. Ori a fost sfătuit să iasă la iveală şi să se ia la trântă cu Ponta, ori a făcut-o ca urmare a episodului cu găinile (în paranteză fie spus, strategie vecină cu guerilla marketing, dar contextul a făcut-o să pară ceva abject). Dacă e din cauza celui de-al doilea motiv, unde e renunţarea la orgoliu?

Dacă aşa a fost sfătuit, ce a primit nu a fost un sfat. Un sfat la nivel de campanie electorală este dublat de argumente, de informaţii utilizabile în contextul unei confruntări, de ceva de care candidatul să se poată folosi. Dacă cineva a vrut să i le dea şi el nu a vrut să le accepte, ar trebui cineva să-i reamintească ce zi e şi în ce poziţie e momentan. Dacă a fost sfătuit, dar ori i s-au dat informaţii sforăitoare, ori informaţii contradictorii despre nimic, atunci omul nu a avut cu ce lucra. Ceea ce nu scuză faptul că un om în poziţia sa nu îşi găseşte 30 minute zilnic să citească presa, din care ar fi de aşteptat ca până acum să-şi fi stabilit nişte surse echidistante şi cât de cât credibile, pe care să le utilizeze în timpul băilor de mulţime. Nu era nevoie de un om politic versat pentru a-i face faţă lui Ponta aseară - era nevoie doar de un om informat LA MINIMUM. Chiar dacă exced funcţiei de preşedinte, aşa cum poate ar percepe-o Iohannis (şi cum, probabil, ar trebui şi noi să învăţăm să o percepem, constituţional), informaţiile transmise de Ponta aseară trebuiau cunoscute la un nivel care să-i permită lui Iohannis să le contracareze uşor. Comparaţia este injustă şi îl pune într-o lumină prea favorabilă pe Iohannis, însă e ca şi cum un olimpic la matematică nu s-ar strădui să ia 5-ul la limba română, chiar dacă nu-i place materia şi ştie că nu va face nimic cu ea. E un rău necesar. 

Nu este de blamat Victor Ponta pentru că a venit cu "fiţuicile" după el. E ca şi cum mi-aş cere mie să ştiu pe dinafară, în virtutea profesiei, toate informaţiile juridice peste care am dat de-a lungul timpului. Ce este, în schimb, de-a dreptul patetic este să nu înţelegi care e diferenţa între funcţia de prim-ministru şi cea de preşedinte. Cvasi-totalitatea informaţiile pe care Ponta a părut că le stăpâneşte aseară i-au fost servite din poziţia pe care o are, o poziţie din interior. Spun "a părut" pentru că, repet, informaţiile date de el se regăsesc în marea lor majoritate în informaţiile de care aflăm şi noi, ca simpli cetăţeni. Lăsând la o parte că Ponta a uitat să fie om - nedobândind nişte elementare metode de purtare a unui dialog, pe care nu le capeţi din exercitarea niciunei funcţii, ci dintr-o verticalitate dată de bună-creştere -, a servit nişte informaţii care au legătură cu funcţia pe care o deţine acum, şi nu cu cea pentru care candidează. Păi, un preşedinte-jucător, implicat în orice excede activitatea sa din punct de vedere regulamentar, am mai avut.

Însă, motivul principal pentru care exerciţiul de aseară a fost orice, mai puţin o dezbatere, a fost metoda de organizare. Reguli ştiute doar de cei din spate, imparţialitate aproape inexistentă a moderatorului şi celorlalţi jurnalişti, lipsă de ordine şi de disciplină (pe care Iohannis a încercat să le înţeleagă şi să impună, dar era dintr-un alt film). În mod optim, trebuiau invitaţi o duzină de jurnalişti reputaţi, atât coloraţi, cât şi necoloraţi politic, din toate formele de media (radio, TV, Internet), puşi chiar şi într-un cort sau oriunde cu adevărat neutru, cu staff-urile de campanie în spate, cu semnal preluat de toate televiziunile importante şi în special de televiziunea publică. Jurnalismul de dragul audienţei bănoase şi sub aparenţa profesionalismului, în acest context considerat atât de important, e prostituţie.

Comedie cu accente de dramă. Caragiale pur. Mai bun decât ce a scris Caragiale, de fapt. Şi, dacă încă mai crede cineva că măcar vreuna din cele 3+1 puteri în stat acţionează cu un minim interes în folosul cetăţeanului de rând...e şi asta o formă de fericire.

PS: Diseară, e runda doi. Hai, fuguţa, să ne informăm puţin şi o să fie decent. E atât de simplu. Putem fi civilizaţi, şi incisivi, şi bine-crescuţi, şi să nu ne cheme Victor Ponta.