Victime şi călăi

După ce în trecutul sezon teatral i s-a jucat cu notabil succes o adaptare după binecunoscutul său roman „Tihna“, Attila Bartiş revine la Compania „Tompa Miklós” a Naţionalului târgumureşean în dublă calitate.

Mai întâî, în aceea mai mult decât aşteptată de autor de literatură dramatică, fie şi numai pentru motivul că romancierul s-a mai exersat în scrisul pentru scenă, adaptându-şi pentru rigorile acesteia propriile scrieri în proză. Un bun exemplu în acest sens fiind chiar acela al Tihnei. O adaptare despre care am aflat că s-ar fi folosit într-o formă modificată chiar în spectacolul regizat de Radu Afrim amintit mai sus. În al doilea rând, în calitatea un pic mai surprinzătoare de regizor al propriei piese. Piesă intitulată Regie.

O scriere care foloseşte cu succes binecunoscuta formulă „mise en abyme”. Acţiunea se petrece într-un teatru care se află în faza repetiţiilor generale pentru o nouă premieră. Cu o piesă scrisă şi regizată de un maestru, consacrat ca atare nu doar pe scenă, ci şi în lumea pedagogiei teatrale. Piesa ce se repetă e ceea ce se cheamă o „dramă de familie”. Familie în care nimic nu mai e de multă vreme în regulă. Pentru simplul motiv că relaţiile dintre membrii ei au fost de la bun început alterate. Cauza alterării fiind timpurile în care familia în cauză s-a constituit. Timpuri defel favorabile normalităţii.

Olga (P. Béres Ildikó), odinioară studentă la actorie sau poate deja tânără actriţă, s-a îndrăgostit şi s-a măritat împotriva voinţei propriului tată, cu un tânăr cu aceeaşi profesie. Care, pe lângă ambiţia de a se afirma pe scenă, nutrea dorinţa de a o face în cel mai liber mod cu putinţă. Ştiind foarte bine că aspiră la o libertate interzisă, cenzurată, amendată, mutilată în Ungaria lui Kádar şi a comunismului de gulaş. O Ungarie la fel de intolerantă, precum suratele ei din lagărul comunist, la orice tendinţă contestatar-disidentă. Cel care nu doar că l-a urmărit, ci chiar l-a arestat pe tânărul contestatar a fost însuşi tatăl Olgăi, Sándor, ofiţer de securitate acum la pensie (Kilyen László). Care, asemenea celor ce au avut aceeaşi meserie, nu regretă nimic. Nimic în afară de comunism. Căsătoria dintre cei doi tineri de odinioară a început prost şi a continuat şi mai prost. De unde indiferenţa relativă a femeii în faţa morţii celui cu care a trăit şi a avut o fiică (Kádar Noémi).

Această conversaţie după deces şi după înmormântare, care constituie substanţa piesei scrisă şi regizată de János (Korpos András), e întreruptă de fapte, evenimente, întâmplări din specificul lumii teatrului. Întru conturarea căruia sunt convocate alte şi alte întâmplări, dar şi alte câteva personaje. O sufleură (Ferenczi-Tóth Katalin), un recuziter simpatic, cu umor, mereu util şi atoateştiutor (Galló Ernö), doi muncitori de scenă rugaţi să facă şi puţină figuraţie (Csiki Szabolcs şi Varga Balázs). Numai că nici această lume nu e nici foarte curată, şi nici tocmai fericită, fiind la rându-i contaminată de meandre şi un trecut care –cum altfel?- se răzbună. Un trecut întru conturarea căruia spectacolul mai convoacă alte două personaje. Pe Peter (Bartha László Zsolt) şi o Femeie fără nume (Kiss Bora).

În fapt, adevărata temă a piesei lui Bartis Attila nu e nici nefericirea unui cuplu, nici viaţa în teatru cu nefericirile aferente. Ci trecutul comunist, cu toate hidoşeniile, laşităţile, trădările, deformările, abdicările de la demnitate şi umanitate pe care le-a presupus el. Un trecut de care nu poţi scăpa nici scriind, nici făcând teatru, aşa cum încearcă János. Despre care aflăm, în ultimele secvenţe ale spectacolului, că el a fost cel ce l-a turnat şi nu oricum, ci în cel mai mârşav mod cu putinţă pe Palika, interpretul securistului de odinioară. Sperând că astfel va face carieră.

Meritul textului scris, dar şi al spectacolului regizat la cele mai stimabile cote de profesionalitate de Attila Bartiş, remarcabil jucat de actorii deja menţionaţi, constă în evitarea oricăror urme de tezism ori de demonstrativism. Dramaturgul şi regizorul maghiar născut în România în anul 1968, stabilit în Ungaria în 1984, după ce şi el, şi familia lui au avut de-a face cu Securitatea română, emigrarea nescutindu-i însă nicidecum de ingerinţele poliţiei politice, la fel de perfidă în oricare dintre ţările „socialismului real” nu deschide procese. Nu organizează vânători de vrăjitoare. Nu face dreptate.  Nu recurge la acute. Nu pronunţă condamnări. Nu arată cu degetul. Totul în spectacolul scris şi regizat de Attila Bartis se petrece sub însemnele unui calm, ale unor resemnări aparente.

De fapt, nu atât cuvintele au importanţă, nu vorbele dor şi ard în Regie. Ci tăcerile, pauzele, subînţelesurile. Ele acţionează asemenea unui cuţit nemilos întors în rană. În rana pe care o ascunde fiinţa oricărui spectator ce a avut neşansa de a trăi în „era ticăloşilor”. Ticăloşi ce le-au distribuit roluri. De victime sau de călăi.      

Teatrul Naţional din Târgu Mureş - REGIE de Attila Bartiş; Regia: Bartis Attila; Decoruri şi costume: Márton Erika; Cu: Korpos András, F. Béres Ildiko, Kádar Noémi, Kiss Bora, Kilyen László, Bartha László Zsolt, Galló Ernö, Csiki Szabolcs, Varga Balász, Ferenczi Tóth Katalin; Data reprezentaţiei: 11 martie 2016