Viaţa underground

Metroul în viaţa unui londonez este un capitol aparte, o temă de discuţie care-i ocupă o zecime din timpul „regulamentar“.

Trenul îşi găzduieşte pasagerii indiferent de cât de bun ai fost la serviciu, indiferent de rasa căreia aparţii, indiferent de ce porţi pe cap sau ce ai în cap. Îţi stă mereu la îndemână, este punctual şi ospitalier. Viteza cu care se ajunge în staţie denotă dorul pe care ţi-l poartă în timp ce fiecare-şi duce povara cotidiană.

Trenul pare a fi un hotel pe linii paralele, care-şi oferă odăile, pentru un drum în siguranţă. Niciodată nu ştii ce cămeruţă îţi oferă recepţionistul, până la urmă sunt mereu satisfăcut de anturaj.

Sunt câteva categorii de „furnici“ care mişună prin metrou:

„Cititorii“ - indivizii mereu în lumea lor, cu fruntea încreţită, ochelarii abia ţinându-se pe vârful nasului borcănos, dau impresia atotcunoscătorilor, a căror haină abia mai rasuflă de atâtea cunoştinţe.

„Telefoniştii“, aşa le spun eu celor care sunt preocupaţi mai mult de gadgeturile personale decât de aspectul lor fizic. Nespălaţi, puturoşi, neîngrijiţi, murdari şi, totuşi, cu Iphone 5, Blackberry sau Galaxy S III.

„Gălăgioşii“ sunt gură-spartă, dezinhibaţii extrovertiţi a căror limbă n-are oase. De obicei, urlă în adevăratul sens al cuvântului, zâmbesc, gesticulează, scuipă vorbind...Cel puţin mă amuză purtarea lor.

„Mâncăcioşii“ sunt o specie de oameni care pe drum spre staţie trag o fugă la ghereta fast-food şi-şi iau pachetul cu porcării. Totul e din cauza somnului, aceşti gurmanzi, preferă sa doarmă 30 de minute în plus, ca apoi să-şi ia micul „fast-jun“ în transport. Apropo, ruşinea nu se regăseşte cam pe nicăieri.

„Somnoroşii“ cred că vă daţi bine seama cine sunt. Tot felul de oameni obosiţi, chinuiţi de cărat propria cruce.

„Melomanii“ sunt tipii cu căştile în urechi, cărora nu le pasă de staţia ce urmează, doar de metalul din urechi, doar de vibraţiile fibrelor nervoase, doar de vocea lui Linkin Park pe coverul lui Adele.

Prin prisma irisului propriu, am creat un nou contingent de obsedaţi ai metroului. „Cercetătorii“, în persoana mea. Sunt absolut dezarmat în faţa tuturor, instrumentele de recepţie îmi sunt ochii şi urechile. Iubesc să studiez oamenii, ador să le urmăresc mişcările involuntare, nebănuite... îndrăgesc expresiile feţei la fiecare zvâcnire trăită, îmi plac poziţiile picioarelor, care trădează creierul. Divinizez ochii ce reflecta emoţia!

Undergroundul este construit de oameni pentru a studia oameni, este locul unde vezi feţe şterse, ochi fumurii, destine risipite şi în final, Palate Înalţate. Furnicarul, unde fiecare îşi are viteza programată pentru a ajunge la timp, unde poţi fi călcat, poţi fi trădat, dezamăgit, oropsit, plâns, pierdut şi, totuşi, fericit!

P.S. Până la urmă trenuleţul nostru este o simplă cale de acces, Calea de Acces spre sufletele oamenilor!

Pentru ce ai îndrăgit tu metroul?