Vara castorului de pe Nipru
0Un film de șase secunde arată un castor rătăcind prin portul petrolier din Herson, la câteva ore după ce aruncarea în aer a barajului de la Nova Kahovka și revărsarea apelor i-au distrus adăpostul și l-au silit să ia calea orașului.
Care, probabil, și el va fi inundat în orele următoare.
Un alt film, mai neclar, pare să arate distrugerile provocate de apă în grădina zoologică din Nova Kahovka.
Comentariul afirmă că toate animalele au pierit în urma dezastrului și punctează asupra dezastrului ecologic care urmează.
Niște oameni din dreapta fluviului îi acuză pe cei care ocupă malul stâng că ar fi provocat explozia barajului.
Aceștia din urmă spun că, dimpotrivă, rachetele celorlalți sunt de vină.
***
Până una alta, trebuie remarcat că războiul barajelor a intrat în faza play – off.
S-a terminat cu distrugerile de nivel mic, iazuri pe lângă localități, inundații controlate pentru rațiuni tactice, eventual strategice – cum a fost în primăvara anului 2022, la nord de Kiev -, acum suntem în liga mare, dacă e prăpăd, prăpăd să fie.
Merită și războiul acesta o accelerație, că prea intrase în stagnare.
Cum pe front, lucrurile se mișcă și nu prea, rămân și alte direcții în care capacitatea de distrugere se poate exersa.
Varianta modernă a tacticii pământului pârjolit este aplicată și în acest conflict, cu o singură diferență față de cea de acum câteva secole: nimeni nu și-o asumă, cele două părți dând vina una pe cealaltă pentru situație.
Există, însă, un element comun: toate distrugerile au loc pe teritoriul Ucrainei.
Și bombardamentele rușilor, și loviturile punctuale ale ucrainenilor transformă în moloz doar infrastructură ucraineană.
Tot ce s-a construit în 70 de ani de comunism și 30 de ani de capitalism este făcut una cu pământul.
Uneori, focul și exploziile mai devorează și câte o clădire de patrimoniu, câte un monument istoric, desigur și unic, din perioadele anterioare, că nici războiul nu e o știință exactă, se întâmplă și erori.
***
Un institut ucrainean, nu din cele de opoziție, ba chiar catalogat că fiind printre zonele din influență din jurul președintelui Zelenski – cel puțin așa scria într-un raport occidental realizat pe la începutul mandatului prezidențial -, deci Institutul pentru Studierea Viitorului afirmă că perspectiva economică și demografică a țării este la fel de sumbră ca și războiul în curs:
- în curând nu va mai fi nimeni care să creeze PIB, știți acronimul, produsul intern brut, în Ucraina;
- 8,6 milioane ucraineni au părăsit țara la începutul invaziei (din care 3 milioane în direcția Rusia) și nu s-au mai întors;
- în luna mai 2023, conform unor estimări, populația Ucrainei este de 29 milioane de locuitori (față de 52 de milioane în anul 1990);
- doar 9,1 – 9,5 milioane de ucraineni lucrează, dar, fără bugetari, rămân 6 – 7 milioane care trebuie să producă pentru restul de 22 – 23 de milioane;
- rata fertilității a scăzut sub 1 (1 naștere la 1 femeie), în timp ce pentru ca populația să crească, este nevoie ca acest nivel să fie 2;
- dacă nu se schimbă nimic, în câțiva ani vor fi de două ori mai mulți pensionari decât populația activă;
- problema e în atenția președintelui.
Institutul face și o radiografie economică, la fel de sumbră, a perioadei care a trecut de la începutul războiului.
Este de remarcat, totuși, că procesul de declin economic nu a debutat în ultimii ani, el este un fenomen aproape neîntrerupt de câteva decenii – cu singură excepție, perioada 2000 – 2008 -, pe care, desigur, conflictul l-a acutizat și dus la cifre neverosimile.
Doar anul 2022, singur, a înregistrat o scădere a PIB-ului cu 30%.
Institutul, ca toate formele implementate din afară, are și soluții și prezentări PowerPoint pentru rezolvarea situației.
***
Cu o nouă politică economică totul poate da cu plus.
Trebuie doar să privim departe, în viitor, spre anul 2027, de exemplu, să sperăm că ritmul de creștere economică va fi cel prognozat de institut, 7-10%, nu cel inerțial, fără nicio intervenție, care ar putea să fie doar de 3,5%, și, uite-așa, peste vreo cinci ani, Ucraina va ajunge la nivelul PIB-ului de azi al României.
Viitorul sună bine, prezentul ne cam încurcă.
Banca Națională a Ucrainei a prognozat o creștere de doar 2% și ne putem gândi că și scopul unei astfel de estimări este de crea un început de sentiment de încredere, de optimism în refacerea țării.
Deci, în termeni reali, această estimare ar putea, la fel de bine, să fie și ea un pic, doar un pic, exagerată.
Pentru că mai sunt și alte cifre: producția industrială a scăzut cu 36,9%, 80% din tot ce se obține din taxe și alte venituri la buget se duce pe nevoile de război, deficitul este de 8%, îndatorarea internațională, numai pentru anul 2022, a crescut cu 32,1 miliarde de dolari, 20% din infrastructura agricolă a fost distrusă, toate porturile la Marea Neagră sunt blocate sau ocupate.
***
Într-un articol publicat în Foreign Affairs, analistul Samuel Charap, fost consilier în Departamentul de Stat pe timpul Administrației Obama, actual colaborator al RAND Corporation, face și el o radiografie pesimistă războiului din Ucraina.
Începând cu titlul ”An Unwinnable War” / ”Un război ce nu poate fi câștigat” și continuând cu o extensivă argumentație despre faptul că actualul conflict nu se poate încheia cu victoria niciuneia dintre părți, iar o prelungire a lui nu ar aduce decât alte dezastre și suferințe.
Articolul nu e singular în ultima perioadă, el reflectă o tranziție în lumea celor care analizează acest conflict, de la abordarea ”Ucraina trebuie și poate câștiga” la cea în care ”războiul din Ucraina nu are învingători”, de aceea o soluție negociată de încheiere a lui trebuie căutată cât mai rapid.
Ideea principală este că această confruntare pare a fi o remiză pe termen lung, care nu se poate obține decât cu consemnarea acestui fapt.
Orice prelungire, cum spuneam, nu înseamnă decât mai multe distrugeri, mai mulți morți, mai multă suferință.
Samuel Charap oferă și câteva motive pentru care cele două părți, desigur și SUA, ca principal susținător al Ucrainei, le-ar avea ca să ia în calcul o negociere:
- ambele armate au ajuns la un prag în care pot provoca imense distrugeri una alteia. Altfel spus, fiecare va reprezenta o amenințare pentru cealaltă parte pentru mulți ani de acum încolo;
- niciuna nu poate obține victoria, chiar dacă pot exista câștiguri teritoriale de o parte sau de alta;
- actualele solicitări ale părților nu pot fi atinse, războiul, așa cum arată la acest moment, nu oferă nici Moscovei, nici Kievului, variante pentru realizarea lor;
- conflictul din estul Europei face parte din acele confruntări care pot depăși un deceniu, ceea ce îl face ”problematic pentru SUA și NATO” din multe rațiuni, nu numai militare, dar și economice;
- singura soluție, cea mai plauzibilă, cum spune autorul, este un armistițiu, un acord care nu rezolvă problemele dar încheie luptele. Războiul se va opri, confruntarea dintre cele două părți va continua.
O soluție care, afirmă Charap, ar necesita, pentru început, înțelegerea faptului că e nevoie de negocieri.
Chiar dacă luptele continuă, diplomația ar trebui să lucreze.
Pe timpul războiului din Coreea, negocierile au început cu doi ani înainte de încheierea lui, în total având loc 575 de întâlniri până la finalizarea armistițiului.
Vestul ar trebui să ofere Ucrainei garanții de securitate apropiate statutului de membru NATO.
SUA ar putea avea cu Kievul o relație asemănătoare celei cu Israelul, după anul 1975, în care garanțiile de securitate americane au descurajat potențialii adversari ai statului evreu de la inițierea de atacuri ca în perioada anterioară.
Analistul de la RAND Corporation nu se poate reține să nu menționeze că există un întreg comandament american de sprijin al armatei ucrainene, Security Assistance Group–Ukraine, cu 300 de funcții și condus de un general cu trei stele, în timp ce nu există niciun singur oficial american cu responsabilități și atribuții în diplomația acestui conflict.
Poate chiar ar trebui să fie numită o persoană, un reprezentant special prezidențial, care ar putea deschide canale de comunicare în capitalele relevante.
Informal, la început, ulterior putând evolua.
Războiul și negocierile pentru încheierea lui nu se exclud, spune Samuel Charap.
***
Dar pentru că o lege respinsă de bunul simț, dar permanent lângă noi și aplicată la rigoare, spune că întotdeauna se poate și mai rău, iată că am ajuns și la operația ”marile dezastre ale războiului”, cele pe care nimeni nu și le asumă.
În timp ce oamenii se retrag din zonele joase ale orașului Herson, castorul cel negru poate fi liniștit: apa îi va aduce cele necesare pentru construirea propriului baraj, din resturile de case distruse în amonte.
Natura o ia singură de la capăt.
Se încarcă comentariile...
