Valori record pentru arta românească

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
femei

Iarna 2012-2013 a adus reluarea trendului ascendent în licitaţiile din România şi prima poziţionare relevantă pe piaţa internaţională. Trei vânzări importante – pentru Ion Andreescu şi Victor Brauner, la Bucureşti, şi pentru Adrian Ghenie la Londra – pun în umbră rezultatele bune obţinute de clasici ca Nicolae Grigorescu şi de postmodernişti precum Corneliu Baba.

Iarna 2012-2013 a adus reluarea trendului ascendent în licitaţiile din România şi prima poziţionare relevantă pe piaţa internaţională. Trei vânzări importante – pentru Ion Andreescu şi Victor Brauner, la Bucureşti, şi pentru Adrian Ghenie la Londra – pun în umbră rezultatele bune obţinute de clasici ca Nicolae Grigorescu şi de postmodernişti precum Corneliu Baba.

Prima lună a iernii trecute, decembrie, a adus o creştere fără precedent a concurenţei între casele de licitaţii, iar primele două luni din 2013 au transformat concurenţa într-o veritabilă relansare a pieţei, pe trendul din 2011, după un 2012 ce adusese rezultate contradictorii.

Indicele Art Consacrat, care măsoară rentabilitatea pieţei româneşti de artă, a atins o valoare istorică în ultima săptămână din februarie, de 3.182 de puncte, faţă de 2.700 de puncte în urmă cu un an. Valoarea este parţial afectată de schimbarea metodologiei de calcul, efectuată în noiembrie, moment care corespunde cu relansarea Indicelui.

Schimbarea a constat în adăugarea unui număr de artişti contemporani ale căror vânzări au crescut în ultimii ani, dar care nu erau monitorizaţi. În acelaşi timp, este evidentă o sensibilă creştere a capitalizării, în condiţiile în care, tradiţional, începuturile de an aduc o scădere a cifrei de afaceri faţă de decembrie, care este o lună de vârf. Astfel, la Artmark, casa de licitaţii care are o cotă de piaţă de 79%, luna ianuarie a adus vânzări de 792.000 de euro (faţă de 539.000 de euro în ianuarie 2012), iar februarie 782.000 de euro (faţă de 702.000 de euro în 2012).

Brauner în Club 8

Numărul artiştilor care au obţinut în România preţuri de peste 100.000 de euro a urcat la opt, după ce un tablou de Victor Brauner a fost adjudecat cu 120.000 în Licitaţia de Avangardă şi Expresionism. Brauner este pictorul român favorit în licitaţiile internaţionale, cu un record personal de aproape un milion de dolari (993.000, obţinut în 2008), dar cu apariţii rarisime în licitaţiile din România. Dealtfel, cea mai mare parte a operei sale de maturitate se află în colecţii din străinătate, pictorul trăind ultima parte a vieţii în Franţa.

Alte patru picturi ale sale figurează în baza de date Tudor-art (care monitorizează vânzările transparente din România), dar niciunul nu trecuse de 75.000 de euro. Noul record intern, tabloul „Poetul Geo Bogza arată capului său peisajul cu sonde“, este prima tranzacţie a unei opere în stilul constructivist-suprarealist care l-a consacrat pe Brauner peste hotare.

Prima revânzare la peste o sută de mii

O altă vânzare remarcabilă la peste 100.000 de euro a fost pictura „Femei în parc“, de Ion Andreescu. Preţul obţinut este de 130.000 de euro (faţă de o evaluare de 80-150.000), cel mai mare din acest început de an. Şi mai important este că opera s-a întors în licitaţii după doi ani şi a obţinut acelaşi preţ ca în 2011, confirmând o stabilitate a pieţei şi accentuând asupra funcţiei de tezaurizare pe care arta o are. Astfel, deşi în moneda de referinţă cele două vânzări au fost exact la aceeaşi sumă, în lei s-a obţinut o uşoară apreciere, de la 546.000 la 559.000. Revânzările sunt încă rare pe o piaţă de artă care în România are mai puţin de cinci ani vechime, iar ele sunt relevante pentru sustenabilitatea acestei categorii de investiţii.

Un plus venit din arta contemporană

Vânzarea de 140.000 de euro, la Londra, pentru o pictură a lui Adrian Ghenie a atras maximum de atenţie din partea presei. Tânărul pictor clujean nu are nicio prezenţă în licitaţiile de la Bucureşti, dar recordul său devine semnificativ prin deschiderea tot mai evidentă pe care pieţele europene o au pentru artiştii din România.

Colegii săi de generaţie sau de grupare artistică au obţinut, ca şi el, mai întâi consacrarea internaţională şi au făcut recent primele vânzări importante şi în ţară, conturând un trend în care colecţiile de artă românească devin convergente cu cele internaţionale, cu un plus de lichiditate şi capitalizare încurajator pentru investiţii. ;

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite