Va recunoaşte Firea că a greşit? Sau o va lua pe urmele lui Oprescu?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Doamna Firea, intenţionaţi să rupeţi această tradiţie de ignorare a cetăţenilor?“
„Doamna Firea, intenţionaţi să rupeţi această tradiţie de ignorare a cetăţenilor?“

Am urmarit-o ieri, la TV, pe dna Firea, (probabil) viitorul primar al Capitalei. (Mai sunt câteva proceduri de îndeplinit până când va ocupa această funcţie.) Am remarcat tipul de discurs marca oprescu: „eu fac”, „eu vreau”. Nu am remarcat să vorbească niciodată în numele unei echipe: „noi facem”, „noi vrem”.

De aceea mă gândesc că a hotărât să „ofere” gratuitate pe transportul public fără să se consulte cu specialiştii. Pentru că dacă s-ar fi consultat, cei decenţi i-ar fi spus direct că oraşul nu are nevoie de experimente, mai ales în situaţia în care se află RATB în momentul de faţă. Însă e posibil că experţii să ia din nou poziţia ghiocelului, aşa cum au făcut-o pe vremea lui oprescu. Ţineţi minte că oprescu promitea gratuitate la căldură, ca să ascundă datoriile de peste un miliard de euro ale RADET? Cam la fel se va întâmpla şi cu RATB, dacă se insistă cu gratuitatea la transportul public.

În urmă cu mai bine de 2 ani, oprescu ieşea în faţa presei şi afirma că „voi face 100 km de piste pentru biciclete!”. Pe urmă, când a întrebat specialiştii, a aflat că cele 10 milioane de euro (dăruite de Guvern) ajung pentru mai mult de 1000 de km de trasee pentru biciclete… dar nu ajung pentru 100 km de piste. L-aţi auzit vreodată pe oprescu să spună că a greşit?

Aştept cu interes să aflu dacă dna Firea s-a consultat cu experţi pe tema gratuităţii pe RATB. Şi aştept cu interes să găsească formula prin care să explice bucureştenilor că nu este bine pentru RATB şi pentru oraş să se ofere gratuitate pentru călătorii.

În primul rând, pentru că nimic nu e gratuit. De fapt, bucureştenii plătesc (pierderile) RATB. Şi, se pare, vor plăti şi deplasările vizitatorilor/turiştilor. Eu, în Olanda, plăteam 4 Euro pentru o călătorie cu autobuzul, deoarece administraţia locală subvenţiona doar călătoriile localnicilor, care plăteau doar 1 Euro.

În al doilea rând, faptul că faci economii, înseamnă că trebuie să-i arunci pe fereastră? Pentru că asta a spus ieri dna Firea: banii vin din eficientizarea activităţilor RATB. Dar în loc să-i folosim la sănătate sau învăţământ…

În al treilea rând, gratuitatea pe RATB elimină orice şansa de implementare a unui sistem integrat de plată a transportului public în Bucureşti (RATB şi Metrou). Pentru că nu poţi armoniza o gratuitate cu o călătorie cu plată.

În al patrulea rând, e greşită ideea că şoferii nu utilizează transportul public pentru că e prea scump. La fiecare plin al rezervorului maşinii, şoferii bucureşteni plătesc valoarea câtorva abonamente RATB. Asta nu-i opreşte să continue să meargă cu maşină prin Capitală.

În schimb, 1 din 4 dintre şoferii bucureşteni au afirmat că ar renunţa la maşină dacă transportul public i-ar ajută să ajungă cu 20 de minute mai devreme la destinaţie (studiu din cadrul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti – Ilfov) Prin „simpla“ introducere a benzilor dedicate transportului public, cheltuielile RATB ar putea scădea la 50%, iar viteza medie ar putea creşte de cel puţin două ori. Prin dublarea vitezei medii, de la 12-14 km/h, cât este acum, la 24-28 km/h, necesarul de maşini va scădea, la actuală frecvenţă a maşinilor.

Aşadar, Bucureşti nu are nevoie de experimente. Tocmai a scăpat de oprescu, cu ale lui autostrăzi suspendate. Capitală are în lucru un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă care aşteaptă să fie construit împreună cu cetăţenii. Adică să se treacă de la „eu fac”, „eu vreau” la „noi, bucureştenii, facem”, „noi, bucureştenii, vrem”. 

  

Doamna Firea, dumneavoastră intenţionaţi să invitaţi cetăţenii din Bucureşti – lfov să afle despre Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti-Ilfov? Cei 3 primari de până acum, oprescu, Ştefănel şi Sava au refuzat. Intenţionaţi să rupeţi această tradiţie de ignorare a cetăţenilor?  

  

Marian Ivan - membru cofondator OPTAR


Dacă locuieşti în Bucureşti şi vrei să militezi pentru drepturile bicicliştilor şi cele ale pietonilor izgoniţi de pe trotuare, te poţi înscrie în grupul Facebook.

Daca nu locuieşti în Bucureşti dar vrei să susţii demersurile bicicliştilor şi pietonilor bucureşteni, te poţi înscrie pe pagina Facebook.

Indiferent de localitatea în care trăieşti, dacă susţii munca noastră, te poţi înscrie ca membru simpatizant al OPTAR. Nu durează mai mult de un minut !

Despre realizările asociaţiei noastre sau ale partenerilor noştri poţi afla dacă te înscrii pe pagina Facebook a OPTAR

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite