Urmează toamna confruntărilor politice europene

Ce facem cu ţările din Vişegrad? Ce se va întâmpla cu Acordul cu Turcia? Dacă dau drumul la refugiaţi, vom fi în stare să facem faţă? Ce mai rămâne valabil din deciziile europene de până acum în privinţa cotelor obligatorii pentru relocarea refugiaţilor şi, mai ales, se mai va putea evoca asta în contextul apariţiei unei presiuni enorme, fără echivalent în istorie, de ordinul a 3-4-5 milioane de refugiaţi care să se îndrepte spre Europa?

Acestea sunt întrebările dramatice la care Comisia Juncker răspunde foarte clar: rămânem pe poziţii, ne ţinem de deciziile luate, toate ţările membre trebuie să se ţină de angajamentele luate. Asta este singura soluţie şi, în general, ascultaţi mesajul plin de înţelepciune şi umanism al cancelarului Angela Merkel care a spus că Germania, Europ’s leading country – se angajează să ducă la bun sfârşit misiunea istorică pe care şi-a asumat-o privind primirea refugiaţilor.

Asta în ciuda faptului că ţările din Grupul Vişegrad au anunţat absolut ferm că trebuie să fie considerate ca ieşite definitiv din procesul realocării automate de refugiaţi, că nu vor mai primi asemenea relocări şi că se opun reluării discuţiei asupra acestui subiect, poziţie extrem de dură care se aşteaptă să fie formalizată sub forma unei rezoluţii care va fi adoptată la Summitul Vişegrad din septembrie, la Bratislava.

Asta în ciuda faptului că există primejdia iminentă a ruperii de către Turcia a Acordului cu UE privind blocarea migranţilor ilegali, rezultat din ce în ce mai posibil la un viitor anunţ al Comisiei că va decide suspendarea sine die a negocierilor de aderare cu Ankara. Cu efectul la fel de previzibil, promis pe toate canalele neoficiale pe care le-am auzit la Bruxelles, că cele 3 milioane de refugiaţi din taberele existente din Turcia vor putea să evolueze liber spre Europa, drum deschis şi celor aproximativ alte 1 milion de persoane care aşteaptă acum în Siria...Să nu uităm de avertismentul lansat de Erdogan pe 11 februarie 2016, rămas extrem de actual şi acum:„Nu este scris „Idiot” pe fruntea noastră, să nu credeţi că avioanele şi autobuzele sunt aici degeaba, răbdarea noastră are limite...”Sunt mândru de a fi spus asta europenilor: ne pare rău, dar vom deschide porţile şi vom spune „la revedere” migranţilor”...

Asta în contextul în care, conform datelor oficiale ale OIM (Organizaţia intenaţională pentru migranţi), chiar în condiţiile în care Turcia s-a ţinut de promisiune şi a închis ruta terestră, până în acest moment în 2016 (ultimele date centralizate pe care le-am primit sunt din 27 iulie), folosind căile maritime, în Europa au ajuns totuşi 251.557 de persoane (plus 3034 decese înregistrate în larg). Nu s-a schimbat repartiţia naţionalităţilor care compun fluxul de migranţi: înspre Grecia, fluxul cuprinde în majoritate sirieni, apoi afgani, irakieni, pakistanezi şi iranieni, iar înspre Grecia majoritari sunt cei din Eritreea, apoi nigerienii, gambienii, cei din Coasta de Fildeş, Guineea, Sudan, Somalia şi Senegal. Foare îngrijorător este că, în ciuda declaraţiilor fereme al oficialilor Comsiei Europene, Ruta Balcanică nu a fost „complet sigilată” cum se promisese, ea funcţionând în continuare pe linia Grecia, Macedonia, Serbia, Croaţia Slovenia sau Ungaria, cu menţiunea suplimentară a activării rutei maritime+terestre prin Bulgaria.

Asta în condiţiile în care se multiplică mesajele politice care cer demisia (sau demiterea) fie a Preşedintelui Jean Claude Juncker şi, eventual, la pachet, a întregii Comisii Europene.

Se conturează, în imediat, un punct de ruptură care poate fi susţinut de opinia publică din multe dintre ţările membre care, foarte rapid (vezi Belgia, spre exemplu, sau Franţa obligată să propună în urgenţă „un pact pentru musulmanii” care trăiesc în acea ţară constituind cea de-a doua mare comunitate religioasă naţională) încep să introducă măsuri din ce în ce mai dure. Recunoscând astfel, în fine, adevărul conţinut în mesajele realmente disperate ale serviciilor de informaţii care avertizau asupra infiltrării de către ISIS a fluxului de refugiaţi. Sau a finanţării moscheilor din fonduri externe, majoritar din Arabia Saudită dar şi din Turcia...Cu consecinţele dramatice care se văd acum, cu ţări care trăiesc sun presiunea atentatelor, în care s-a instalat teama şi nesiguranţa şi care, evident, cer acum măsuri de forţă. Iar reacţiile din ce în ce mai dure au la bază această realitate statistică ce împarte efeectiv Uniunea Europeană în două, cu un coridor „alb” de non-prezenţă islamică.

Aceasta este, acum, marea problemă cu care se confruntă Europa şi dilema pe care ar trebui s-o rezolve rapid decidenţii de la Bruxelles. Dacă nu, ne aşteaptă nu numai o toamnă conflictuală la nivelul instituţiilor europene, ci una a exploziilor anunţate de sistem. Care, la limită, din indiferenţă sau incapacitate decizională, pot provoca un început de implozie. Plus milioane de refugiaţi gata să-şi înceapă oricând aventura europeană.

Ghici cine se bucură?

REFUGIATI 2016