Unul dintre noi: Discurs teatral despre milă și clasism
0În luna martie a acestui an are avut loc premiera spectacolului „Unul dintre noi” în regia Ralucăi Ungureanu. Textul spectacolului, scris de regizoare, a mai fost odată adus în fața publicului, la momentul respectiv sub forma unui spectacol lectură.
Am pus atunci textul pe fundalul discuțiilor teoretice despre milă și caritate - sentimente și acțiuni care, din nefericire, orcât de mult ne-ar plăcea să ne mângâiem conștiința vinovată - sunt profund ipocrite.
Spectacolul regizat de Raluca Ungureanu reînvie textul lecturat în 2022 adăugând straturi noi semnificație în discursul teatral. Jucat la Sala Nouă a Teatrului de Comedie, „Unul dintre noi” se bazează pe foarte puține artificii expresive. Pe un ecran sunt proiectate imagini care să potențeze mesajul segmentelor jucate.
Așa cum afirmam cu prilejul cronicii despre spectacolul lectură, ceea ce vedem este o scriitoare aspirantă din clasa de mijloc urbană înstărită care duce un trai îndestulat alături de soțul corporatist cu job solicitant bine plătit. Lucrul pe care spectacolul îl aduce în plus este dinamica de cuplu și tensiunile care se nasc între soția care trăiește complet dependentă financiar de soțul ei și modul în care toate prejudecățile societății o constrâng să adopte rolul ei tradițional de mamă și soție devotată. Toate acestea ies la iveală încă din primul segment al spectacolului „O faptă bună”. Într-o seară când gerul e cumplit și ninge vede la ușa blocului un om al străzii și îl aduce să doarmă pe palierul unde e apartamentul ei.
Presiunea de a câștiga, de a munci, de a aduce bani în casă nu e ceva de glumă. În fond, ori muncești, ori dormi pe stradă. Prea puține plase de siguranță și momente de respiro îți oferă societatea noastră. Cum ar fi, de pildă, să poată oricine să își ia, măcar odată la patru ani o jumătate de an sabatic în care să fie plătit cu jumătate din salariu și să poată să facă ce dorește. Să călătorească, să picteze, să scrie. Experiența didactică mi-a arătat nu odată câți poeți, câți pictori, câți muzicieni se asund în persoanele studenților trimiși de părinți să facă o meserie bănoasă.
Dialogurile extrem de firești și plauzibile aduc în discuție imposibilitatea de a face ceva concret pentru un aflat la marginea prăpastiei. Soțul acceptă cu reticență toată povestea întrucât nu e consultat și se vede în situația de a sprijini financiar, pe lângă soție și copii, încă o persoană.
Scenele proiectate pe ecran între fragmentele spectacolului potențează mesajul tetral punându-ne în fața realităților pe care le vedem fără să simțim că putem face ceva: obsesia curățeniei și a produselor de curățat, teama de viruși, tonele de haine produse în condiții de crâncenă exploatare pentru a sfârși în gunoi și a produce o imensă poluare. Mizeria oamenilor străzii se integrează perfect în această lume, ea este rezultatul ei, nicidecum vreun accident.
Așa cum menționam anterior, dacă spectacolul lectură aducea în prim plan, cum era și firesc, textul, punerea în scenă conferă o complexitate aparte mesajului accentuând dinamica de cuplu. Prinși între scârbă și milă, între dorința de a ajuta și presiunile vieților lor, între egoism și altruism, avocatul cu job solicitant și scriitoarea aspirantă, ce doi membri ai cuplului nostru burghez, cedează sub presiune. O responsabilitate în plus accentuează fisurile deja existente: frustrarea soțului că e singurul care muncește și toată responsabilitatea financiară îi revine, nesiguranța soției care și-a părăsit job-ul pentru a scrie și sfârșeșe prin a avea grijă de un om al străzii.
Ipocriziile middle class-ului urban românesc, tensiunile și chiar lipsa totală de umanitate - refuză să accepte că omul străzii le-ar putea pregăti ceva bun de mâncare - sunt puse față în față cu firescul și omenia acestui biet „homless” cu ajutorul unor replici spumoase extrem de verosimile. Opoziția dintre adaptații social cu job si casă și omul străzii este cu atât mai evidentă cu cât Serban Georgevici face un rol foarte bun animând aproape perfect personajul.
Așa cum afirmam cu ocazia spectacolului lectură „mila se împletește cu scârba, dărnicia cu suspiciunea, generozitatea cu frica în tot acel mix de sentimente care ne cuprinde la văzul sărăciei și mizeriei pe toți. Într-o interpretare psihologizantă, textul Ralucăi ne îndeamnnă să ne gândim, cât anume din caritatea noastră este real destinată celui de lângă noi și cât este pentru noi, pentru că vrem să ne adormim prin gesturi caritabile conștiința vinovată. Undeva în adâncul nostru e viu copilul pentru care nedreptatea lumii e atât de clară, atât de greu de suportat, atât de sfâșietoare. Copilul din noi nu are suficientă perversiune ca să-și adoarmă impulsul de-a face bine cu idei legate de meritocrație aplicată ca panaceu, de ierarhie „naturală”, de individualism și „alegere”. Pentru el e clar că oamenii nu au ce căuta să doarmă pe stradă. Pentru el e limpede ca bună ziua că nu e normal ca unii să mănânce și alții să rabde. Dar apoi părintele din noi își spune că are soluții. Că totul ține de o rezolvare simplă. Un telefon, niște sfori trase și îl plasăm pe omul străzii la adăpost. Îl rezolvăm! Și trăim fericiți până la adânci bătrâneți. Adultul e paranoic și germofob. Se teme de microbii aduși de omul străzii, de mizerie, de miros, de boală. Impulsul de-a face bine se vede limitat de frică și repulsie. Și de dorința de a-l curăța și dezinfecta pe omul nostru.
Dar dincolo de tentantele auto-analize psihologice care privesc combinația de milă și autoritarism, dorința de a oferi, fără capacitatea de a primi nimic de la un… „declasat”, ei bine, dincolo de aceste analize, textul ne deschide o ușă către fascinante interpretări de natură socială. (...)
Autoarea textului încearcă să ne arate cu mijloace teatrale foarte reușite ceea ce Marx ne-a spus deja din secolul al XIX-lea – mila burgeză nu poate fi decât ipocrită. El știa că, dacă menținem relațiile sociale de dominație și putere și nu schimbăm sistemul social, pansamentele pe care le aplicăm prin caritate nu sunt decât o metodă de-a ne adormi conștiința vinovată. Ne cumpărăm dreptul de-a ne întreține iluzia că lumea în care trăim e normală. Ideea că putem schimba decisiv în bine soarta cuiva.”
Mergeți să vedeți spectacolul. Este firesc, simpatic și deloc moralizator. Moralizatoare e, poate, cronica mea. Dar vă garantez că mulți vă veți regăsi în această poveste pe cât de „ușoară” pe atât de produndă.
Unul dintre noi:
Teatrul de Comedie, Sala Nouă
RegiaRaluca Mirescu Ungureanu
scenografiaGabi Albu
coregrafie și light designRuxandra Bobleagă
video designMiruna Croitoru
sound designDenis Flueraru
dramaturg de scenă și asistent regieTeodora Cașcarade
muzică pentru piesa „Nu mai fi sărăc”Șerbănesku, Krem
instrumental pentru piesa „Nu mai fi sărăc”Șerbănesku
versuri pentru piesa „Nu mai fi sărăc”Krem
mix&master pentru piesa „Nu mai fi sărăc”Șerbănesku
Premiere date13 martie 2025
Se încarcă comentariile...
