Unirea – termenii contează

Basarabia. Sursă FOTO: ro.wikipedia.org.

Problema unificării Republicii Moldova cu România este, înainte de toate, o problemă a clarificării termenilor de referinţă şi a depăşirii deficitului de comunicare dintre indivizi.

Colegul blogger pe „adevarul.ro” Lulea Marius Dorin mă întreabă: „Cum vezi înfăptuirea unirii, prin intermediul OAMENILOR dintre noi?"

Prin comunicare. Pentru comunicare, avem nevoie de clarificarea termenilor.

Aşadar:

„Moldovean” poate însemna, în acelaşi timp, „român din regiunea Moldovei (dintre Carpaţi şi Prut)”, „locuitor al regiunii Moldova de altă etnie decât cea română”, „român din Republica Moldova”, „locuitor al Republicii Moldova de altă etnie decât cea română”, „român din sudul Basarabiei (Bugeac)”, „român din nordul Bucovinei şi nordul Basarabiei (regiunea Cernăuţi)”. La Bucureşti, termenul „moldovean” mai are, după cum bine ştim, şi o anumită conotaţie peiorativă, cu incidenţă sporită în mediul taximetriştilor, însă, din păcate, nu doar acolo.

„Moldova” poate însemna, în acelaşi timp, o regiune a României, dar şi statul de peste Prut, creat de URSS dincolo de Nistru în 12 octombrie 1924, instalat la Chişinău pe 2 august 1940 în urma ocupării judeţelor de la est de Prut prin ameninţarea utilizării forţei, şi declarat independent din punct de vedere formal pe 27 august 1991. Denumirea oficială a acestui stat este „Republica Moldova”, dar, colocvial, „Moldova” este termenul încetăţenit.

„Moldoveni” Este important să înţelegem că românii din Basarabia îşi zic „moldoveni” nu pentru că sovieticii le-au spus, în şcoli, că moldovenii sunt altceva decât români, ci îşi ziceau aşa şi înainte. Sovieticii doar au utilizat termenul „moldoveni”, care era utilizat în mediul etnicilor români dintre Prut şi Nistru pentru a crea o identitate sociolingvistică („limba moldovenească” – scrisă cu grafie chirilică) şi statală (RASSM-RSSM-RSS Moldova-Republica Moldova în cadrul URSS) diferită de cea română. Nu au avut succes, a existat Renaşterea Naţională din 1989-1991, iar guvernanţilor Republicii Moldova nu le-a rămas decât opţiunea fortificării identităţii statale moldoveneşti (în situaţia în care pentru tineret identitatea sociolingvistică este, din nou, cea română – merit al intelectualilor din Republica Moldova, din 1989 până astăzi.) Românii din Basarabia îşi spun „moldoveni” pentru că aşa îşi spuneau în 1812, iar ocupaţia rusă ţaristă a conservat acest termen de autoidentificare şi l-a impus după 1859 în detrimentul identităţii româneşti pe fondul apariţiei statului român unificat care ar fi putut revendica şi obţine cu succes teritoriul dintre Prut şi Nistru în contextul slăbirii forţei militare şi politice a Rusiei după eşecul din Războiul Crimeii. Este important să mai înţelegem un lucru: impunându-le românilor din Moldova dintre Prut şi Nistru să-şi spună „români basarabeni” ignorăm faptul că termenii „Moldova, moldoveni” aparţin României şi poporului român în egală măsură cu termenii „Basarabia, basarabeni” şi alegem, nu se ştie din ce motive, calea mai grea, deja bătătorită fără succes de statul rus ţarist. Unificarea ar fi doar la un pas dacă lupta s-ar duce pe terenul identităţii regionale moldoveneşti utilizate de peste 100 de ani de străini (ruşi) pentru a-şi atinge şi menţine obiectivele de prezenţă la Prut şi Dunăre.

„Basarabia” poate însemna, în acelaşi timp, o fostă regiune a României, anexată la 28 iunie 1940, o regiune (apoi gubernie) a Imperiului Rus între 1812 şi 1918, anexată de la Ţara Moldovei, şi o regiune a Ţării Moldovei care cuprindea doar partea de sud a teritoriului dintre Prut şi Nistru. Imperiul Rus a încercat să creeze o identitate regională „basarabeană” extinzând aplicarea termenului „Basarabia” pentru întregul spaţiu dintre Prut şi Nistru (de la sudul acestui spaţiu, numit Bugeac de tătari şi Basarabia de românii moldoveni după recuperarea sa de la urmaşii lui Mircea Basarab al Ţării Româneşti-Munteniei), dar nu a avut succes, deoarece românii din Moldova dintre Prut şi Nistru s-au încăpăţânat să-şi zică „moldoveni”, respingând, în mare parte, cuvântul „basarabean” pe care, necunoscându-l, l-au perceput ca pe un termen colonial (chiar ceea ce era, în fapt, în accepţiune rusă). Pentru românii din sudul ţării, locuitorii Munteniei, utilizarea termenului „Basarabia” pentru Moldova dintre Prut şi Nistru are o simbolistică aparte, deoarece reclamă drepturile României (Ţării Româneşti) prin proprietatea dinastiei Basarabilor asupra teritoriului în cauză. Nu acesta este, însă, şi sensul interiorizat de cei mai mulţi dintre românii dintre Prut şi Nistru. (ce-ar fi dacă moldovenii dintre Prut şi Nistru le-ar spune moţilor că sunt crişeni?)

„Român”. Termenul „român” este asociat, în Moldova de la est de Prut cu cetăţenia României, în mod preponderent. Explicaţia este şi istorică, nu doar mercantilă ("îşi doresc cetăţenia ca să plece în Europa"): cei mai mulţi dintre aspiranţii de azi la cetăţenia română sunt fiii, fiicele, nepoţii, nepoatele cetăţenilor români care şi-au pierdut  cetăţenia română, apartenenţa la România, fără să fi fost întrebaţi dacă vor asta sau nu. Când am completat o anchetă, în şcoala generală, şi am scris „român” la rubrica „naţionalitate”, prima reacţie a profesoarei a fost: „Eşti cetăţean român?”. Aşadar, dacă moldoveanul dintre Prut şi Nistru (care ştie în subconştient că este român, iar generaţia tânără începe să ştie asta şi conştient) îşi recapătă cetăţenia română, atunci el devine român în sensul auto-identificării. Dacă România ar vrea suficient de mult, el/ea ar putea deveni nu doar român, ci şi român doritor de unire cu România.

O să mă opresc aici, cu menţiunea că toate celelalte chestiuni ale unificării (administrative, economice, minorităţi) ar fi (poate, vor fi) mai uşor de rezolvat dacă se clarifică termenii, sensurile şi semnificaţiile lor, atât în registru semantic obişnuit, cât şi în registru simbolic. E mult mai uşor decât, poate, uneori, ne vine să credem. Trebuie doar să vrem.

Propun să vorbim mai mult cu oamenii despre unire.

Pentru că şi vorba înseamnă fapt(ă).

Pasez mai departe provocarea către o altă colegă blogger pe „Adevărul", Sanda Cojocaru.