Unirea Basarabiei cu România, 27 martie /9 aprilie 1918

La 27 martie/9 aprilie 1918, Basarabia se unea cu România. Era începutul unei reparaţii istorice, care va continua cu unirea Bucovinei, la 15/28 noiembrie 1918 şi se va încheia la 1 decembrie 1918 când Transilvania, Banatul şi Crişana se uneau cu România. Alexandru Marghiloman, Ion Inculeţ, Pan Halippa şi I.Buzdugan sunt numai câţiva din eroii actului de la 27 martie /9  aprilie 1918.

Începutul anului 1918 găsea România într-o situaţie dificilă pe plan politic. Deşi învingătoare la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, în vara anului 1917, pe fondul situaţiei din Rusia, unde revoluţia făcea ravagii, mai ales după declaşarea contrarevoluţiei din 25 octombrie 1917, România trebuia să admită ideea ieşirii din război. Deja guvernul bolşevic semnase acordul de la Brest-Litovsk cu Puterile Centrale.

Pe acest fond, al anarhiei, provinciile ţariste îşi căutau autodeterminarea. Ucraina devenise republică, anunţând că Basarabia era o parte a ei. România era redusă teritorial la Moldova, unde se refugiaseră guvernul legitim, regele şi Parlamentul. La Bucureşti, fusese instalat un guvern colaborationist, condus de Alexandru Marghiloman.

Chiar dacă Brătianu era la Iaşi şi Marghiloman la Bucureşti, cei doi rivali tradiţionali (inclusiv pe plan sentimental, Eliza Marghiloman, devenind soţia lui Ionel Brătianu), s-a întâmplat un lucru extraordinar. La 25 septembrie/8 octombrie 1917, Basarabia şi-a proclamat autonomia. Sfatul Ostaşilor Moldoveni, la 2/15 noiembrie 1917 a întărit acest act, declarându-se adunare reprezentativă.

În consecinţă, la 2/15 decembrie 1917 a fost proclamată Republica Democratică Moldovenească, în frunte cu un ”Consiliu al Directorilor”.  Pe fondul degradării situaţiei din Rusia, la 22 decembrie/4 ianuarie 1918, Ion Inculeţ a proclamat independenţa Basarabiei. Ulterior,  a solicitat intervenţia armatei române, pentru a contracara abuzurile ucrainienilor. Armata a primit încuviinţarea de a intra în Basarabia, la 13/26 ianuarie 1918 şi astfel, la 27 martie/9 aprilie 1918, Basarabia, răpită la 1812, revenea patriei mamă, prin decizia Sfatului Ţării, a cărui voce principală a fost Ion Inculeţ. Alături de el, îi regăsim pe Pantelimon Halippa, I.Buzdugan, Daniel Ciugureanu.

Se impune să subliniem, că oricât de blamat ar fi fost Alexandru Marghiloman după terminarea războiului, el este cel care a sprijinit politic unirea Basarabiei, obţinând tacit acordul Puterilor Centrale şi fiind prezent la Chişinău la 26 martie/ 8 aprilie 1918. O lună mai târziu, la 24 aprilie/7 mai 1918, România semna o pace înrobitoare cu Puterile Centrale, care dădea Austro-Ungariei crestele Carpaţilor, Dobrogea Bulgariei, România având acces la Mare pe un drum între Cernavodă şi Constanţa (zonă demilitarizată), iar Germania monopolul economic pe 90 de ani.

Tratatul nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul de la Iaşi, iar spre sfârşitul anului, balanţa a început să încline în favoarea Antantei. Ieşirea din război a Bulgariei, Austro-Ungariei au detrminat guvernul de la Iaşi să denunţe tratatul la 10 noiembrie 1918, să declare mobilizarea şi să ceară Germaniei să retragă trupele din ţară. O zi mai târziu, la Compiegne, Germania, rămasă singură, semna capitularea.

În mai puţin de două săptămâni, Bucovina, Transilvania, Banatul, Maramureşul şi Crişana se uneau cu România, România devenind România Mare.

Tratatele de la Paris -Versailles din 1919-1920 au consfinţit actele de unire ale  Transilvaniei, Banatului, Maramureşului, Crişanei şi  Bucovinei. Problema Basarabiei a făcut obiectul unui protocol semnat în octombrie 1920, dar se stipula necesitatea semnării la o dată ulterioară a unui acord între România şi Rusia Sovietică (guvernul bolşevic rupsese relaţiile cu România, la începutul anului 1918, confiscând tezaurul României depus spre păstrare  în Rusia).

Din păcate, lipsa unui acord cu Rusia Sovietică (din 1922 URSS) ne-a costat scump, în vara lui 1940, prin forţă, URSS răpind din nou Basarabia, alături de Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa.