Unde sunt banii furaţi?

0
0

Corupţii pot fi împărţiţi în două categorii bine definite: ”gaşca celor 100” (”high-lifeul Parlamentului, adică cei care nu se ”ridică din pat” pentru mai puţin de 1 milion de euro) şi ”hoţii de buzunare” (90% dintre corupţi, adică cei care fură oricât, orice şi de la oricine). Carnagiul pornit de DNA în ultimele 6 luni ne arată o Românie cariată de politicieni în moduri inimaginabile.

Sumele vehiculate în dosarele spectacol sunt de ordinul zecilor de milioane de euro iar tendinţa merge spre sute de milioane de euro. Impactul social al acestor sume nu este însă pe măsura impactului imaginilor cu cătuşe întrucât cetăţeanul de rând, pentru a înţelege valoarea, şi le raportează la propriile venituri care de  regula se învârt în jurul a 1500 de lei. Cel mai adesea, cetăţeanul echivalează, în subconştient, sume precum 160 de milioane de euro cu 160 de milioane de lei vechi.

Primii ani de reformă a justiţiei au fost orientaţi spre cantitatea corupţilor arestaţi şi mai puţin spre valoarea furtului. Au fost învinovăţiţi, la început, medici, profesori, funcţionari laolaltă cu primari, preşedinţi de consilii, parlamentari dar niciunul pentru vreun prejudiciu semnificativ. Abia în ultimele luni am asistat la o schimbare de orientare spre politicieni de vârf cu sume de ordinul zecilor şi sutelor de milioane de euro.

În cazul ”marilor peşti” sumele par a depăşi cu mult valoarea banilor care pot fi cheltuiţi în câteva generaţii. Se vehiculează în unele cazuri 200-300 de milioane de euro într-o singură speţă. Se vehiculează, de asemenea, că de-a lungul timpului au existat ”băieţi deştepţi” care încasau, prin contracte cu statul, deci ”transparent” şi pe factură, chiar şi câte 30 de milioane de euro lunar timp de mai mulţi ani.

Micii ”şpăgari” sunt la fel de condamnabili precum orice alt infractor. Dar dorinţa lor de a-şi asigura un trai mai bun lor şi familiilor lor, copiiilor lor poate fi înţeleasă, repet, prin perspectiva psihologiei infracţionale. Poate fi înţeleasă dar nu şi scuzată. În schimb, în cazul corupţilor care au delapidat cateva sute de milioane de euro lucrurile par a fi un pic mai ciudate. În cazul lui Dan Voiculescu, spre exemplu, prejudiciul dovedit de către instanţă este de aproximativ 60 de milioane de euro. Suma delapidată a fost investită, totuşi, judicios de către Voiculescu în toate celelalte afaceri ale sale şi, în timp, a generat o avere, prezumtiv legală, de aproape 600 de milioane de euro. Prezumtiv legală prin prisma actualelor principii constituţionale care nu permit aplicarea conceptului de ”confiscare extinsă” a averii. Principiu în contradicţie cu logica şi care ne duce cu gândul la mottourile marilor evazionişti americani interbelici care spuneau ”nu mă întreba cum am făcut primul milion, întreabă-mă cum le-am făcut pe celelalte”.

Dinu Patriciu a prejudiciat statul român prin privatizarea dubioasă a fostei companii comuniste de stat Rompetrol şi a multor altor active dependinte de aceasta. Pe fundaţia vechilor coloşi, Patriciu a construit o companie robustă, dinamică şi care în timp a reuşit să se impună pe piaţa petrolieră regională. Cu tot cu acuzaţiile dovedite post-mortem de manipulare a bursei, Dinu Patriciu a transformat un capital ”murdar” într-unul curat şi respectabil.

Cazurile Voiculescu şi Patriciu sunt unele relativ limpezi în care ”cercul se închide”. Banii au fost delapidaţi, investiţi într-un mod relativ ”transparent” şi au generat un profit considerabil. Cazurile ”ciudate” sunt ale altor câţiva ”băieţi deştepţi”, din gaşca ”celor 100”, băieţi foarte inteligenţi, care ar fi delapidat zeci şi sute de milioane de euro fără a-i investi în vreo afacere şi, cel mai ciudat, care au o avere oficială de câte 10-15 ori mai mică decât sumele vehiculate a fi fost deturnate. Vorbim de persoane din zona IT care ar fi încasat şi câte 30 de milioane de euro lunar prin contracte cu statul timp de mai mulţi ani (ilegal atribuite) dar care nu au o avere care să depăşească 100 de milioane de euro sau ”băieţi deştepţi” cu afaceri în zona energiei din care încasau cate 100-150 de milioane de euro anual iar averea lor abia dacă trece de 1 milion de euro. Averea lui Dorin Cocoş abia dacă trece de 10 milioane de euro (ba mai mult, Elena Udrea a declarat că erau momente în care nu aveau bani lichizi în casă) iar puse cap la cap, acuzaţiile de până la momentul acesta însumează deja mult peste 100 de milioane de euro deturnaţi. Reţelele de crimă organizată din jurul ANRP au deturnat, după scrierile procurorilor, spre un miliard de euro în câţiva ani. Banii au fost împărţiţi între 5-6 persoane dar care niciuna nu are mai mult de 1-2 milioane de euro în conturi.

Repet, fiecare din aceşti oameni este un băiat deştept în adevăratul sens al cuvântului. Fiecare membru al acestei ”găşti” înţelege şi imposibilitatea de a justifica aceste discrepanţe, înţelege şi imposibilitatea de a cheltui aceşti bani dar şi inutilitatea de a strânge asemenea sume care ar asigura traiul a 4-5 generaţii de acum încolo dar de care nu s-ar putea bucura deloc în această viaţă.

Făcând un calcul sumar, total empiric, bazat în exclusivitate pe sumele vehiculate prin dosarele DNA, sumele deturnate şi dispărute in marile 10-15 dosare de corupţie se învârt, până acum, în jurul a 4-5 miliarde de euro. Sume care s-ar împărţi (după reducerea grupărilor de interese la numitori comuni) între maximum 10-15 oameni. Este evidentă fractura logică. Şi atunci întrebarea firească este unde merg banii? Sumele de mai sus este evident că nu se regăsesc în conturi din bănci româneşti. Chiar şi transportaţi în afara ţării, dacă ar fi depozitaţi în sume compacte ar exista un risc foarte mare să fie depistaţi în urma campaniilor internaţionale de transparentizare din ultimii ani. Pe de altă parte ar fi foarte greu de împărţit în conturi mai mici şi răspândiţi pe întreg mapamondul, asta presupunând transportul lor în valize, în repetate rânduri, în diverse locaţii. Cel mai mare impediment al fi cel al disponibilităţii, fiind foarte greu de retras ulterior din conturi. ”Gaşca” celor care i-au produs nu se poate bucura de ei iar generaţiilor următoare le-ar fi extrem de dificil să îi reîntregească. Şi totuşi, unde sunt banii? Să fie surse de finanţare pentru activităţi ilegale transnaţionale? Să fie surse pentru activităţi de contrainformaţii? Să fie surse pentru activităţi teroriste? Plecând de la ipoteza de mai sus ne putem pune legitim astfel de întrebări.

La acest moment, pentru susţinerea luptei anticorupţie, partidele parlamentare ar trebui să-şi dea mâna şi să procedeze la modificarea Constituţiei măcar în sensul legiferării principiului confiscării extinse pentru a putea permite procurorilor să meargă pe firul banilor. Altfel, în ”fumul” generat de breaking newsul cătuşelor, care par să ”legitimeze” cam orice politician care se respectă, şi în limitele actualei Constituţii în care procurorii au competenţe limitate la recuperarea strictă a prejudiciului iniţial plus eventual ceva penalităţi, atenţia este deturnată de la sumele vehiculate şi nimeni nu pare a fi preocupat de o potenţială scurgere organizată a unor sume considerabile spre nişte zone bine stabilite.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite