Un sfârşit de drum pentru mine: FILIA

Sâmbătă am demisionat din funcţia de Preşedintă a Centrului FILIA. A fost o decizie pe care nu am luat-o cu uşurinţă, dar un gest pe care îl consider necesar. Sunt 8 ani din viaţa mea, un întreg parcurs şi devenire întru ceea ce sunt acum.

Am spus „la revedere” cu tristeţe şi durere în suflet, dar cu liniştea că dacă mă uit în urmă sunt acolo multe care au rămas, cu împăcarea că am ajuns în acel punct al dezvoltării şi relaţionării în care e întocmai timpul pentru hotărârea luată.  

În ultimul an şi jumătate am înţeles că vine un moment în viaţa noastră când trebuie să ne asumăm un altfel de drum pentru că sunt incompatibilităţi care vor rămâne indiferent cât se va încerca aplanarea tensiunilor, indiferent câte discuţii ar fi; pur şi simplu în procesul de creştere ajungi la o intersecţie, iar acolo drumurile încep să se despartă din ce în ce mai vizibil. Dacă la început suntem mai aproape de punctul în care s-au întâlnit acele drumuri, treptat bifurcaţia se adânceşte. Mi-am propus la un moment dat în viaţa mea ca oricât ar fi de dureros şi de greu, să-mi găsesc curajul în acele momente să merg mai departe. Nu doar pentru binele meu, ci şi pentru binele celeilalte părţi.

În toţi aceşti ani, FILIA a devenit o organizaţie frumoasă care a crescut. S-a aşezat cumva, într-un mod propriu în spaţiul public, în raport cu instituţiile, cu mass-media, cu politicienii şi deciziile acestora, cu teme de cercetare care aveau o anumită urgenţă, cu activismul, cu educaţia şi studenţii şi studentele care ne-au devenit voluntari şi care apoi au rămas în echipa de bază, stabilă de la FILIA. 

Evident că sunt subiectivă şi îmi asum de la bun început această subiectivitate, din mine însămi nu pot ieşi, nu pot să spun decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele cum scria cu mulţi ani în urmă Camil Petrescu.

Creşterea FILIA, poartă desigur marca identitară a modului în care am văzut noi feminismul, drepturile femeilor, relaţiile dintre femei şi bărbaţi în sfera publică şi în cea privată, solidaritatea cu organizaţii de drepturile omului, cu alte ong-uri feministe ori cu alte femei feministe sau nu. Sunt acolo relaţii interpersonale, emoţii şi raţiune deopotrivă. În marca aceasta identitară este inclus şi modul în care eu am văzut toate cele scrise mai sus.

Cred că o organizaţie este un spaţiu căruia oamenii de acolo îi dau viaţă. FILIA are o istorie care nu începe şi nu se termină aici. FILIA a fost înaintea mea şi va fi şi după mine.  Nu îmi pot imagina cum ar fi fost viaţa mea fără FILIA. Au fost mai bine de opt ani. Plini.

Dacă fac un salt în timp, începutul este pentru mine anul 2004 când eram studentă la Masteratul de Gen şi Politici publice. A urmat apoi un doctorat, activitatea didactică şi fascinaţia muncii cu studenţii. Etapele acestea sunt direct legate de FILIA. De proiectele desfăşurate aici, de oamenii pe care i-am cunoscut, de tot ce am făcut împreună în aceşti ani în grupuri mai mult sau mai puţin stabile.  

Începutul trimite către entuziasm, avânt, energie care au rămas. În acest început sunt temeri, spaime asociate cu depunerea unei fişe la administraţia financiară şi schimbarea permanentă a birourilor în care lăsam aceste fişe şi luam un număr de înregistrare. Uneori aveam impresia că birourile se mută dintr-o parte în alta doar ca să ne facă în ciudă.    

Au fost în aceşti ani stângăcii şi gafe şi multe care putea fi făcute mai bine, altele care puteau fi evitate, altele care puteau să iasă infinit mai rău.

Au fost poveşti de viaţă care s-au derulat în această perioadă, e o istorie atât de plină acolo. E o dimeniune publică şi o alta privată. E o FILIA publică şi o FILIA privată. Pot dialoga cu FILIA pentru că este plină cu viaţă, este energică, are expertiză, empatie, emoţii, raţiune. Cred că FILIA a jucat roluri multiple.

A fost FILIA locul de muncă unde am derulat proiecte, unde ne întâlneam cu plăcere ori cu tensiune de la caz la caz ca să derulam activităţile din acele proiecte câştigate cu efort, în care stabileam structura unor volume, cum abordăm anumite teme în studiile noastre, cum corelăm analizele, ce facem cu ele după, cum aducem instituţiile relevante la o masă rotundă şi multe altele. FILIA locul de muncă a fost un spaţiu în care mergeam cu drag pentru că nu simţeam că fac ceva împotriva voinţei mele, simţeam că am libertatea să mut şi munţii.  

FILIA activista a fost organizaţia care a înţeles cât este de important să te împotriveşti şi să conteşti public decizii şi o stare care vieţuise vreme prea multă, să atragi atenţia asupra unor dezechilibre, să interacţionezi cu oamenii, să faci vizibil ceva care părea invizibil şi ochilor publici şi politici. FILIA activista a fost revoltă şi supărare, indignare faţă de reacţii şi decizii care afectau viaţa femeilor şi a bărbaţilor.   

FILIA prietena a fost relaţionarea dintre noi, echipa de bază, ori dintre noi şi alte persoane care doreau să ne cunoască. Au fost ieşiri la cafea, la masă ori un pahar cu vin sau mai multe, au fost discuţii la telefon, prin email. Au fost zile de naştere, căsătorii, despărţiri. A fost viaţă care curge şi care se împleteşte şi cu dinamica locului public unde ‚pui ţara la cale’.  

De la un punct încolo, a început schimbarea. Dar acea transformare care provoacă disconfort şi neînţelegere şi supărări şi într-un final ruptură. Şi ideologică şi personală şi strategică, poate. Cui te adresezi? Ce fel de instrumente foloseşti? Care sunt obiectivele? Cum ne raportăm la femei, bărbaţi şi cum vedem relaţionarea dintre aceste două grupuri sociale mari, cum abordăm interacţiunile dintre femei diferite? Sunt multe întrebări, nu doar cele câteva scrise anterior. Dar dacă aşezi treptat pe talerele unei balanţe întrebări, nedumeriri, reacţii, iar balanţa se înclină într-atât încât mai că produce dezechilibru, e timpul pentru repoziţionare, analiză şi decizie. Timpul acesta a venit pentru mine. Decizia am anunţat-o.

Chiar dacă este un sfârşit de drum, oricât ar părea de banal şi perimat, va fi un nou început. Ce rămâne neschimbată este dedicarea mea pentru un mai bine asociat egalităţii de şanse, drepturilor femeilor, interacţiunii publice şi private a lor.

Voi fi în continuare şi activistă feministă, voi face proiecte, voi protesta, voi privi cu atenţie instituţiile statului, pe politicieni, voi face multe din ceea ce ştiţi că am făcut până acum.

Unele lucruri nu se vor schimba. Altele se vor transforma. Ce ştiu acum este că ne vom întâlni însă mai des pe acest blog. Probabil voi mai reveni la acest subiect având în vedere însemnătatea lui pentru viaţa mea personală şi profesională. Am demisionat, rămân membră FILIA şi rămâne mult ataşament faţă de această organizaţie şi dorinţa ca viitoarea nouă conducere să o aşeze pe un parcurs bun aşa cum merită FILIA.       

În încheiere, pot spune că feministă am fost, feministă voi rămâne.

La revedere dragă FILIA şi să ne fim la o mai bună vedere.