Un răspuns la ofensiva populistă: Manfred Weber

Toamna politică europeană a început deja, sub presiunea alegerilor europarlamentare. Orban şi Salvini pun bazele axei suveraniste şi anti-imigraţie. Şi-au desemnat şi adversarul: Macron, aflat în căutare de aliaţi scandinavi. Demonstraţiile violente de la Chemnitz creionează fundalul campaniei pentru viitoarea conducere a UE. Un context în care Merkel face mutarea posibil decisivă: un candidat german pentru preşedinţia Comisiei Europene.

Vestea sprijinului cancelarului german pentru desemnarea lui Manfred Weber ca Spitzenkandidat vine în momentul în care, la nivelul UE, se configurează taberele: eurofobi versus europenişti. Weber (46 de ani) este liderul grupului Popularilor Europeni (PPE) din Parlamentul European, fiind europarlamentar din 2004. Provine din Uniunea Creştin-Socială şi, pe când avea 29 de ani, a devenit cel mai tânăr membru al Parlamentului Bavariei. La Bruxelles, s-a afirmat prin moderaţie, pragmatism şi abilitatea de negociere. Anunţul oficial ar urma să fie făcut săptămâna viitoare, iar Weber va avea de înfruntat eventuali concurenţi din cadrul PPE, în noiembrie. După alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, la care PPE va obţine, foarte probabil, cele mai multe voturi, viitorul preşedinte al Comisiei trebuie să întrunească suportul Consiliului şi al Parlamentului European. E notabil faptul că de 51 de ani Executivul comunitar nu a mai fost condus de un german.

Extrema dreaptă câştigă teren

Nominalizarea survine în momentul în care extrema dreaptă germană e în plină ofensivă, după uciderea, la Chemnitz (fostul Karl-Marx-Stadt, în perioada comunistă), a unui localnic în vârstă de 35 de ani, acum o săptămână, în timpul sărbătoririi a 875 de ani de la atestarea oraşului. Victima încerca să apere o femeie agresată. Autorii crimei, un sirian şi un irakian, au fost arestaţi. De atunci, mii de oameni denunţă zilnic în stradă imigraţia şi incapacitatea statului de a-şi proteja cetăţenii. Confruntările cu poliţia şi contra-manifestanţii s-au soldat, până acum, cu zeci de răniţi.

În acest land, Saxonia, Alternativa pentru Germania (AfD) a câştigat, la parlamentarele de anul trecut, 27% din voturi, întrecând partidul Angelei Merkel. Performanţa electorală tinde să fie reeditată la legislativele regionale de anul viitor. Până atunci, scena politică germană e pe cale să fie zguduită, la 14 octombrie, de alegerile pentru parlamentul Bavariei. Uniunea Creştin-Socială (CSU), care domină cel mai bogat land al Germaniei începând din 1966 (o singură dată a pierdut majoritatea absolută în acest interval), e pe cale să cadă de la 47,7%, scorul din 2013, la 36%, conform ultimelor sondaje.

AfD şi Verzii se bat pentru locul secund, fiind cotate cu aproximativ 15% din intenţiile de vot. Tactica CSU de radicalizare, în ultimele luni, a discursului se dovedeşte contraproductivă: electoratul moderat a migrat spre Verzi, iar radicalii de dreapta preferă originalul. Şi în Hessa, unde e programat un scrutin regional în 28 octombrie, extrema dreaptă atinge 15% în sondaje. Seria neagră a atacurilor comise de imigranţi (crima de la Chemnitz e a patra agresiune gravă din Germania, în ultimele opt luni) nu face decât să dea apă la moară celor care acuză ”politica migratorie criminală” a Angelei Merkel. De aceea, aliaţii săi la guvernare din CSU o ţin la distanţă în perioada pre-electorală: cancelarul nu a fost invitat la München, nici pentru congresul CSU din 15 septembrie, nici pentru mitingul finalului de campanie.

De 51 de ani, Executivul comunitar nu a mai fost condus de un german.

Sub această dublă presiune, din partea extremei drepte şi a partenerilor de guvernare, Merkel a făcut azi o mutare abilă, prin susţinerea bavarezului Manfred Weber pentru conducerea Comisiei Europene. Acest pro-european moderat are mari şanse să conducă PPE spre o victorie consistentă, în condiţiile clivajului între radicalii pro şi contra proiectului european.

Salvini şi Orban: tunurile pe Macron

La Milano, marţi, Salvini şi Orban l-au desemnat pe Macron ţinta principală, etichetându-l ”şeful partidelor pro-migranţi” din Europa. Cei doi lideri radicali ai dreptei anti-imigraţie au pus bazele unei alianţe care depăşeşte limitele familiilor europene cărora le aparţin: Liga, condusă de ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, e afiliată Grupului Europa Naţiunilor şi Libertăţii, alături de Marine Le Pen, în vreme ce Fidesz, partidul lui Viktor Orban, aparţine Popularilor Europeni. În aceeaşi zi, premierii italian şi ceh au discutat, la Roma, pe tema migraţiei şi securităţii – încă o expresie a apropierii dintre Grupul de la Vişegrad şi noile venite în tabăra anti-imigraţie.

General izolat în fruntea unei armate rămase mult în spate, Macron a luat, tot marţi, drumul Scandinaviei, pentru a-şi promova proiectul de reformă a Europei. În plan intern, demisia subită a celui mai popular ministru, Nicolas Hulot, tocmai l-a vulnerabilizat o dată în plus după scandalul Benalla, care i-a marcat vara liderului de la Elysée.

La Copenhaga nu mai călcase vreun preşedinte francez de 36 de ani, iar la Helsinki de 19 ani. Miniştrii de finanţe ai celor două ţări au fost între semnatarii unei declaraţii recente de respingere a propunerilor Franţei pentru convergenţă fiscală sporită şi buget comun al zonei euro. De asemenea, Danemarca a adoptat o politică restrictivă faţă de imigranţi, reducând în 2018 cifra noilor veniţi la cel mai scăzut nivel din ultimii nouă ani.

Succesul în regiune al tezelor lui Macron e pus sub semnul întrebării de realitatea locală: guvernul danez depinde de sprijinul unui partid naţionalist anti-imigraţie, care, la ultimele alegeri parlamentare s-a clasat al doilea, cu 21%. Iar anul viitor, vor avea loc noi alegeri pentru parlamentul naţional. La fel şi în Finlanda, unde Adevăraţii Finlandezi au obţinut 17,7% în 2015 şi acum încearcă să recupereze terenul pierdut prin sciziunea unei facţiuni intrate la guvernare. 

Tendinţa scandinavă e confirmată de cele 20% vizate de extrema dreaptă suedeză la legislativele şi localele din 9 septembrie. Sosirea unui sfert de milion de solicitanţi de azil, în 2014 şi 2015, aproape că a dublat capitalul politic al Democraţilor Suediei, în ciuda înăspririi politicii faţă de migranţi a coaliţiei guvernamentale dintre social-democraţi şi verzi.

Lenta derivă a Uniunii Europene va cunoaşte, aşadar, un moment decisiv peste nouă luni, la alegerile care vor reconfigura instituţiile şi politica UE. Vestea bună e că, între isteria extremei drepte şi patetismul macronian, de azi există o opţiune moderată pentru Europa. Rămâne de văzut ce alternative vor propune celelalte două mari grupuri pro-europene: socialiştii şi liberalii.