Un eşec numit dorinţă

0
0

Ce te bagi în faţă? De ce eşti Haplea, hârciogule? Alo, coniţă, daţi câte un singur eşec Schengen, să ajungă la toată lumea!

Dosarul „profesional“ Schengen e, exemplificarea modernă a cutiei Pandorei. Odată deschisă, relele şi belelele se revarsă întruna. Numai speranţa rămâne agăţată, lipită pe fund şi nu vrea cu niciun chip să părăsească ascunzătoarea. Dezorganizarea, risipa, incompetenţa şi corupţia strălucesc în adevărata lor lumină, dincolo de palavrele moralizatoare. Nu suntem buni de Schengen. Ba da. Mă delimitez. Nu îmi asum. Aşa-i când te întorci cu faţa la Rusia! Aşa-i când complotezi împotriva propriei ţări! E o nedreptate flagrantă! E o măsură benefică de apărare! Voi sunteţi vinovaţi! Ba voi! Dă-i în mă-sa!

Astfel se rezumă luările de cuvânt din ultimele 48 de ore. Să le luăm pe rând. România şi-a securizat frontierele non-europene cu un preţ uriaş, între 1 şi 1,7 miliarde de euro. Tehnic, a rezolvat-o. La operaţie au participat specialişti şi firme grele, tehnologia „implementată“ fiind cea mai modernă. Dar vămile româneşti sunt ză mazăr end ză fazăr of contrabandă. Vameşii români dau clasă colegilor occidentali la capitolul eficienţă. În îmbogăţire rapidă. Piaţa neagră a întunecat soarele comerţului. Nu e zi să nu aflăm de arestări grele şi condamnări pe măsură: secretari de stat, funcţionari, judecători, poliţişti sunt încărcaţi pe bandă rulantă, pentru corupţie şi trafic de influenţă. Cu toate astea, corupţia şi evaziunea fiscală bat toate recordurile. Iar impresia generală e că avalanşa justiţiară nu depăşeşte dimensiunile unei linguriţe cu care încerci să seci oceanul. Precum un medic întârziat care tratează o gangrenă cu ceai de muşeţel. Dintr-o populaţie de (teoretic) 21 de milioane, 3 milioane de oameni în putere au părăsit România şi prestează, în majoritate, cele mai necalificate şi prost plătite munci necalificate. Situaţia durează de mai bine de zece ani, timp în care economia ţării de baştină nu le poate oferi nici cel mai mic motiv de speranţă. Din populaţia activă rămasă, de aproximativ 7 milioane, abia ceva mai mult de jumătate are un loc de muncă oarecum stabil, iar trei sferturi din această forţă de muncă câştigă mizerabil, între 200 şi 300 de euro pe lună, în condiţiile în care preţurile pentru produse şi servicii sunt în marjă europeană. Odată cu intrarea în Schengen, alt milion de oameni activi şi-ar face vânt peste hotare, pentru a munci. Orice, dar legal. Nu-i niciun secret! Spaţiul ăsta securizat e cea mai bună scuză a statului român pentru impotenţa economică în care se zbate. Aici, guvernul îşi dă mâna cu preşedinţia: cui nu-i place, cui i-e foame – să plece!

Dincolo de această realitate românească fără speranţă şi fără proiect, deci şi fără rezolvare, statele occidentale, deprinse cu o inimaginabilă ipocrizie a corectitudinii politice, încearcă să-şi protejeze teritoriile nu de concurenţă, nu de forţa de muncă ieftină, nici de corupţie, ci de o etnie al cărei nume nu vor, ismenitele, să-l rostească. În definitiv, admirabilele frontiere europene sunt zilnic străpunse, aşa cum cerneala penetrează creta, de mii de imigranţi ilegali şi nimeni nu poate face nimic. Nouă, însă, ar trebui să ne vină mintea la cap. Rezolvarea unei probleme naţionale e o chestiune de orgoliu, de efort colectiv şi de cinste. N-am să uit niciodată bucuria urâtă a unor europarlamentari români în faţa eşecului. N-am izbutit să redăm demnitatea concetăţenilor. Las' că-i băgăm în rahat!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite