Un Bucureşti ca Viena

"În Viena există un «commitment» strict pentru prioritatea transportului în comun. Avem metrou, tramvaie şi autobuze care furnizează servicii la cel mai înalt standard", îmi spunea acum vreo doi ani unul dintre viceprimarii Vienei, Renate Brauner, o doamnă de fier care reuşeşte să-l secondeze pe teme de economie şi utilităţi publice pe bătrânul Michael Haupl (primar şi guvernator al Vienei din 1994). O întrebasem cum a rezolvat problema traficului în capitala austriacă. Răspunsul ei a venit atât de firesc, încât aproape că m-am simţit stânjenită.

Şi în Bucureşti avem metrou, avem tramvaie şi autobuze. Lipsesc sistemul, standardul înalt şi acel "commitment". Regia Autonomă de Transport Bucureşti este încă departe de acele standarde înalte ca să-i poată convinge pe oameni să-şi lase maşinile acasă şi să circule cu mijloacele de transport în comun. Şuţii din tramvai, condiţiile precare de călătorie şi lipsa ghişeelor de unde poţi să-ţi cumperi bilet te fac să renunţi la ideea curajoasă de merge cu RATB-ul. În Bucureşti, şoferii de autobuz sunt agresaţi sau agresează, tramvaiele sunt mizerabile şi merg aproape la fel de repede ca un dric. Cele mai multe case de bilete se închid la ora 14.30. Primăria vieneză investeşte milioane de euro anual în transpotul în comun, în Bucureşti... calitatea călătoriei se reflectă în preţul biletului.

Renate Brauner vorbea şi despre un mix de soluţii: piste de biciclete, amplasarea birourilor de clădiri la mică distanţă de complexurile rezidenţiale, un plan urbanistic cu drumuri scurte, parcări subterane şi taxe usturătoare pentru parcarea neregulamentară. Taxe care se duc integral într-un buzunar al bugetului local special destinat acestui palier dezvoltare a infrastructurii urbane. În Bucureşti, taxele sunt mari, însă o mică parte din acestea revine administraţiei locale, restul umflă profitul firmelor de ridicări. Pistele de biciclete din Bucureşti se opresc în stâlpi, copaci sau pur şi simplu se opresc.

Toţi cei care construiesc în Viena sunt obligaţi să facă şi locuri de parcare. În cartierul Dămăroaia din Bucureşti (un cartier de case), a apărut în ultimii ani o puzderie de blocuri hidoase, nişte arătări arhitectonice construite de o gaşcă de foşti bişniţari parveniţi, însă locurile de parcare sunt omise din plan. O afacere de cartier, bazată pe slăbiciunea bătrânilor singuri care şi-au vândut locul de casă unor graşi bronzaţi, pentru promisiunea unui apartament ca-n filme. Pe fiecare plăcuţă de şantier blocurile sunt încadrate în regimul de înălţime prevăzut în PUZ-ul cartierului, în realitate, fiecare mansardă se transformă într-un etaj în plus. Cu toate acestea, Primăria continuă să elibereze autorizaţii de construcţie.