Transnistria – oază sovietică, enclavă infracțională și cuiul rus la granițele NATO și UE
0Problema regiunii separatiste din stânga Nistrului, denumită Transnistria, s-a complicat în contextul războiului de agresiune pe scară largă a Rusiei în Ucraina.
Structural, economia regiunii a avut întotdeauna probleme, iar veniturile au fost dependente de suplimentele alocate în mod constant de Moscova la pensii, salarii și buget. Separatismul a permis ca în Transnistria să fie conservată extrem de mult timp o adevărată oază sovietică, apoi a fost locul de refugiu al tuturor infractorilor căutați, devenind în sine o oază infracțională a fărădelegii și corupției oficialilor locali și a protectorilor ruși, în fine, a fost întotdeauna un cui al lui Pepelea lăsat de Rusia în Republica Moldova suverană și independent prin trupele ruse și armamentele lăsate în spate pentru a bloca evoluția Republicii Moldova spre Occident. Situația astăzi este cu atât mai complicată cu cât discrepanța între cele două maluri ale Nistrului a crescut în privința situației economice, iar o eventuală recuplare peste noapte, ca soluție de avarie, ar prinde Republica Moldova nepregătită să înghită și să integreze raioanele sale de răsărit.
Conflictul Transnistrean aproape de rezolvare?
Războiul pe scară largă declanșat pe 24 februarie 2022 de către Rusia a ridicat multiple semne de întrebare asupra evoluției din regiune. Principala preocupare a fost măsura în care va exista o influență și impactul evoluției frontului asupra separatismului din Transnistria, odată ce anexarea Crimeii din 2014 a determinat deja o schimbare majoră de postură a Rusiei și Ucrainei și a pus între paranteze formatul curent 5+2.
Răspunsul ar fi și Da, și Nu!
Da, pentru că sfârșitul războiului, indiferent cu ce concluzie, va determina schimbări dramatice în regiune. Fie Rusia pierde războiul, în termenii victoriei definiți la Kiev și susținuți de Occidentul democratic, și atunci Rusia își pierde toate pârghiile de presiune asupra Chișinăului, determinând schimbări dramatice în regiune, inclusiv prin izolarea trupelor și muniției sale și tamponul creat de către Ucraina. Fie, în cazul mult mai puțin probabil, Rusia ajunge la Gurile Dunării, preia Republica Moldova prin răsturnarea guvernului ales legitim și soluționează în felul său conflictul prin reintegrarea în „Lumea rusă”.
Nu, pentru că avem multiple elemente ce blochează orice formulă de negociere. Mai întâi, cadrul OSCE formatul 5+2 este înghețat atunci când doi membri sunt direct în război. Nimic nu se poate negocia în timpul războiului. Apoi perspectiva unei soluții de pace blochează Tiraspolul care nu poate negocia cât nu știe sigur cum se termină confruntarea în Ucraina și cât de multă influență va păstra Rusia la Tiraspol. În rest, formatul 1+1, alcătuit din cele două părți, este utilizabil strict administrativ, altfel însemnând o recunoaștere de către Chișinău a autorităților separatiste și acceptarea unui statut egal la masa de negocieri.
Integrarea rampantă a regiunii separatiste în Republica Moldova
Schimbări au avut loc și înainte de război, schimbări pe care le-am putea numi o reintegrare rampantă a regiunii separatiste în spațiul legal oficial al Republicii Moldova. Mai întâi, cetățenii din regiunea separatistă și-au reluat cetățenia Republicii Moldova, pe lângă pseudo-cetățenia separatistă și cetățenia rusă sau ucraineană pe care o dețin, de asemenea, pe scară largă. Apoi companiile s-au înregistrat la Chișinău, cel puțin cele mari care fac exporturi în Occident și au nevoie de avizele și regulile din acordurile de asociere la UE ale Chișinăului.
Nu întâmplător, comerțul s-a mutat către România și Uniunea Europeană. În 2018, valoarea și volumele schimburilor cu România ale regiunii separatiste erau mai mari decât cele cu Rusia și Ucraina luate împreună. Schimbări au intervenit și după anexarea Crimeii în 2014 cu precădere în privința relației de subordonare între Rusia și Tiraspol. O anumită parte a elitei de afaceri, cu precădere, a intrat în diferite forme de conflict sau măcar insubordonare față de Moscova, în competiție, desigur cu reprezentanții Moscovei la Tiraspol și în stânga Nistrului.
Rivalitățile au vizat cu precădere zone economică și cea de intelligence, puncte în care au fost dezvoltate capabilități paralele care au intrat nu rareori în ciocniri cu cele ruse. Am înregistrat, de asemenea, un număr de provocări, generate tot de rivalitățile locale, dar care au dat percepția de insecuritate și alterare a stabilității imobile impusă de regimul autoritar de aici. Rivalitățile pe teme de leadership și mai ales implicare în procesele de decizie au fost, de asemenea, alterate.
Și pandemia a accelerat reintegrarea pe baza numeroaselor produse și asistenței medicale oferite de către România, UE și Chișinău. Vaccinurile au fost cedate în număr relevant către Tiraspol și zona separatistă, în timp ce cetățenii de aici au găsit îngrijire medicală și furnizări de material medical în dreapta Nistrului, fapt care a avut un impact relevant în percepția publică, dar și în abordarea de către autoritățile separatiste a relației cu Chișinăul.
Dar, desigur, impactul cel mai substanțial l-a avut războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina, care a schimbat postura ucraineană, a ridicat suspiciuni față de trupele ruse și rezervele aflate în regiunea separatistă, în fața unei posibile implicări în conflict, în spatele Ucrainei. Preocupările privind soluționarea în forță, peste noapte, a chestiunii nistrene și sterilizarea trupelor și armamentelor ruse din regiune au ridicat probleme substanțiale la Chișinău și au determinat o serie de asigurări și un control mai strict a autorităților separatiste locale și a celor economice și de afaceri asupra acțiunilor militare ale trupelor ruse și autorităților locale instituțional ruse.
Simbioza energetică Chișinău-Tiraspol ca element de stabilizare a relațiilor
Pe de altă parte, aprovizionarea cu produse energetice – în primul rând de gaz - a cunoscut o schimbare dramatică. Tranzitul de gaz prin Ucraina s-a redus dramatic, mai întâi ca urmare a sancțiunilor ruse la adresa Ucrainei, apoi prin redirijarea traficului prin South Stream sau Turkish Stream spre sudul Europei, Turcia și Balcanii de Vest, apoi prin limitările produse de Ucraina în război, atunci când unele atacuri au vizat rețeaua sa de transport și distribuție. Oricum acordul tripartit de tranzit se încheie la finalul lui 2024, dacă nu va fi denunțat între timp de o parte sau alta. Șansa prelungirii sale este marginală.
În cazul energiei electrice, furnizarea a fost întreruptă dramatic în începutul iernii 2022/2023, atunci când rețeaua ucraineană a fost atacată iar resursele nu au mai permis aprovizionarea Republicii Moldova. Chiar la începutul războiului, Republica Moldova și Ucraina aveau programate testele de conectare la rețeaua europeană, în martie și septembrie 2022(pe timp de vară și iarnă), dar conectarea s-a făcut definitiv în martie și reglajele s-au mai făcut pe parcurs. România a reușit să suplinească timp de 40 de zile în octombrie noiembrie 2022 80% din necesarul de curent electric pentru populație în Republica Moldova, dar noile interconectări au fost necesare ca și o ajustare a sistemului și rețelei Republicii Moldova inclusiv în raport cu zona separatistă. De asemenea e necesară construcția de inteconectări majore suficiente între cele două maluri ale Prutului.
Simbioza Chișinău Tiraspol se traduce prin schimbul formal existent între gazul livrat (fără plată) de Rusia în regiune separatistă, la Moldavski Gress, la Cuciurgan, și livrarea în contra partidă, la costuri reduse, a energiei electrice către Chișinău. Consumul de gaz este, formal, trecut în contul zonei separatiste, urmând a fi utilizat de Gazprom și Rusia ca pârghie de constrângere la momentul eventualei reintegrări, în timp ce banii ce vin de la Chișinău pe energie electrică reprezintă principala componentă a bugetului regiunii separatiste, altfel aceasta neavând surse de existență și supraviețuire directe.
Trebuie să adăugăm aici și evoluțiile de la Chișinău, de după declanșarea războiului. În Republica Moldova, rețeaua de conducte de gaz este deținută de MoldovaGaz, deținută, la rândul ei, în proporție de 67% de către Gazprom și Rusia(parțial cumpărată de la nistreni, parțial de la Chișinău). Autoritățile de la Chișinău au găsit o formulă creativă de a separa, potrivit Pachetului II energetic european, producătorul de transportator și distribuitor, respectiv Gazprom - furnizorul de administratorul de sistem al transportului și distribuției, dacă proprietatea conductelor nu mai putea fi schimbată.
Așa a preluat Transgaz România,prin Vest MoldTransgaz - compania ce deține, alături de BERD, conducta Iași-Chișinău, de aprovizionare alternativă cu gaz din România, administrarea și operarea sistemului de transport și distribuție al Republicii Moldova, după reguli europene. Inaugurarea va avea loc la 19 septembrie. Desigur, rămân probleme majore privind distribuția și încasarea plăților în zona separatistă, care este în grija autorităților Republicii Moldova să o soluționeze în timp, ca și tema datoriilor istorice în dispută cu Gazprom și Moscova, un audit diminuând drastic pretențiile ruse.
Nu putem încheia contextul modificat de război și schimbarea percepției publice și a elitelor și autorităților din regiunea separatistă în perioada războiului fără a marca schimbări majore în privința evoluțiilor de la Moscova. Astfel, recrutarea militară, mobilizarea numită parțială și presiunea față de muncitorii din Republica Moldova au avut rolul lor în modul în care au resimțit locuitorii din zona separatistă evoluțiile. Mai mult, tentativele de recrutare de pretinși voluntari în regiunea separatistă sau în Găgăuzia, în dreapta Nistrului, au avut rolul lor în crearea reticenței extreme în privința evoluției relațiilor cu Rusia și a oportunităților ce rămân în stânga Nistrului din partea fostei metropole, care nu mai poate, nu mai are sau nu mai vrea să ajute și să finanțeze ca altădată.
Reintegrare fără transnistrizarea RM
Toate aceste evoluții susțin concluzia unei alunecări rampante a regiunii separatiste către Occident și către reintegrarea în spațiul juridic și economic al Republicii Moldova. Totuși evoluția ridică probleme și pe timp de pace, unui stat mult mai echilibrat financiar și cu resurse suficiente. În cazul Chișinăului, el se confruntă cu propriile probleme interne, cu diviziuni și reașezări, cu reforme dure în curs – vezi cea judiciară – care creează, de asemenea, probleme și reacții. De aceea abordarea sa este una a ambiguității constructive, care să evite turbulențele până la finalul războiului.
Pe de altă parte, lipsa de spațiu juridic controlabil în stânga Nistrului, încălcarea periodică a drepturilor omului, prezența unor grupări criminale importante, dominația unui trust economic, Șerif, pe întreaga activitate de afaceri și politică creează dificultăți suplimentare reintegrării. Mai mult, situația de aici riscă să extindă transnistrizarea Republicii Moldova, nu să ducă la impunerea statului de drept și în stânga Nistrului, fapt ce riscă să pervertească pașii spre deschiderea negocierilor și integrarea europeană a Republicii Moldova.
Dar această evoluție rampantă, sub radar, constantă însă, a reintegrării regiunii separatiste în Republica Moldova merge mai departe, accelerată de declanșarea războiului. Totuși întreaga evoluție vine cu un risc major, acela al nevoii de a reintegra peste noapte regiunea separatistă, odată ce-și pierde orice sursă de funcționare bugetară. Nu mai vorbim aici despre nivelul scăzut al veniturilor ce pot impune nu numai munca în dreapta Nistrului, ci chiar refugierea în masă în această regiune. În orice caz, toți locuitorii regiunii nistrene sunt, într-o formă sau alta, cetățeni ai Republicii Moldova, deci responsabilitatea legală nu poate fi negată vreodată sau ocolită la Chișinău.
Republica Moldova și autoritățile legitime de la Chișinău știu că nu pot să suporte financiar procesul de reintegrare. Mai mult, și acum, în timp de război, și după încetarea războiului și lansarea procesului de reconstrucție în Ucraina comunitatea internațională va avea alte priorități și resursele sale vor fi canalizate cu precădere spre Ucraina. De aceea resursele care astăzi vin cu precădere din România, și prin platforma de sprijin co-prezidată de România și Franța de la statele Occidentale democratice, cu precădere de la UE, trebuie să fie baza acestei evoluții de reintegrare.
În cazul sistării aprovizionării cu gaz din Rusia, modelul de supraviețuire actual al regiunii separatiste dispare. Gazul trebuie luat din Vest, de pe piață, la un preț mult mai mare, și trebuie plătit, eventual în avans. Acest fapt face ca energia electrică produsă la Cuciurgan să nu mai fie competitivă. Regiunea separatistă rămâne fără cea mai importantă sursă bugetară, care era, oricum, una nesustenabilă în condiții economice de piață și de competiție corectă. Deci Republica Moldova va trebui să asigure serviciile de bază către populație și să construiască un model economic integrat funcțional.
Lucrul acesta nu se poate realiza peste noapte. Se realizează cu o perioadă de tranziție de, să zicem, 10 ani, în care securitatea și ordinea publică trebuie preluată de către Chișinău în primele 6 luni. Formula de dezarmare, demobilizare și reintegrare a celor incluși în sistemul paralel din regiunea separatistă trebuie dublată de retragerea trupelor și a armamentelor rusești și de reforma sectorului de securitate pe ambele maluri ale Nistrului. Apoi perioadele de tranziție pentru plata taxelor și controlul fiscal al autorităților legitime (2-3 ani) trebuie dublat de funcționarea integrată a sistemului de justiție (în cel mult 5 ani), cu recursul în toate cauzele dirijat la nivelul autorităților legitime și a curților și parchetelor deja intrate în proces de reformă în dreapta Nistrului. Doar așa pot fi atrase investiții străine.
Chiar și așa, rămâne marea temă identitară și faliile culturale între cele două maluri ale Nistrului, ca și credibilitatea și capacitate Chișinăului de a administra reintegrarea. Integrarea completă a României în proces, ca să nu vorbim despre conducerea acestui proces, chiar în varianta leading from behind, devine obligatorie. Cu toate costurile și efectele secundare pe care un asemenea proces îl incumbă și îl determină asupra autorităților de la Chișinău.
Situația comparativă între malurile Nistrului
Veaceslav Ioniță (IDIS Viitorul) a prezentat un studiu comparativ al situației de pe cele două maluri ale Nistrului inclusiv evoluția tuturor indicatorilor economici. Din întreg studiul rezultă o înrăutățire dramatică a situației separatiste după 2015, atunci când Rusia era prinsă deja în sancțiunile de după anexarea Crimeii și agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei(2014) iar Republica Moldova intrase în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Rezultatul a arătat foarte clar că cei care au pariat mai întâi pe refacerea rapidă a URSS, ulterior pe finanțarea Moscovei, au pierdut dramatic.
În prezent, Produsul Intern Brut (PIB) pe malul drept al Nistrului este la un nivel de 75% din valoarea PIB-ului din 1989, iar cel al regiunii separatiste transnistrene a ajuns la doar 32% din valoarea celui din anul 1989. După 2015, crește discrepanța dintre salariile și pensiile celor două maluri ale Nistrului, în favoarea malului drept. După 2001, timp de 22 de ani, în dreapta Nistrului prețurile au crescut de 6 ori, în regiunea separatistă transnistreană - de 9,3 ori. Anul 2016 este anul în care povestea de succes a regiunii separatiste transnistrene s-a terminat.
Produsul Intern Brut (PIB). Dacă PIB-ul malului drept al Nistrului s-a prăbușit imediat după destrămarea URSS, în stânga Nistrului a fost relativ stabil până în 1993. Această senzație artificială spunea că lucrurile stau mai bine în zona separatistă, care era și cea mai industrializată – amplasare a industriei făcută cu scop și intenție de către autoritățile sovietice, lăsând dreapta Nistrului, regiunea aflată azi sub controlul autorităților legitime de la Chișinău, mai degrabă agrară.
În 1997/1998, PIB-ul malului drept s-a stabilizat la 30% față de cel din 1989, iar în stânga Nistrului a ajuns, după o încercare nereușită de al menține artificial, la doar 13% față de cel 1989. Astăzi, în anul 2023, cifrele arată că PIB-ul malului drept a recuperat la nivelul a 75% din valoarea celui din 1989, din Uniunea Sovietică, iar pe malul stâng este la nivel de 32% din valoarea anului 1989. Pentru comparație, trebuie spus că PIB-ul/capita în 1989 era relativ egal între cele două maluri ale Prutului. Reformele și integrarea în UE au atras investiții și au adus România la un PIB de mai bine de 5 ori în dolari față de PIB din 1989.
PIB pe cap de locuitor. În 1995 pe malul stâng al Nistrului era mai mare față de cel din dreapta Nistrului. Peste 400 de dolari pe cap de locuitor, iar în dreapta Nistrului până la 400 de dolari pe cap de locuitor. În anul 2000, din cauza că mult timp au menținut artificial cursul valutar, stânga Nistrului avea 300 de dolari pe cap de locuitor, iar dreapta Nistrului – 400. În 2005, peste Nistru era o stare de lucruri mai bună – 1200 de dolari pe cap de locuitor, iar dreapta Nistrului – 1000.
După 2015, după semnarea Acordului de Asociere și a celui de Comerț Liber, lucrurile au început a se inversa. În zona separatistă au început să se înrăutățească toți parametrii economici. În 2015 era deja 2700 de dolari pe cap de locuitor în dreapta Nistrului și 2400 în stânga Nistrului. În 2020, PIB-ul pe cap de locuitor în dreapta Nistrului a ajuns la 4400 de dolari, în stânga Nistrului – 2900 de dolari. În acest an, va fi de 6700 în dreapta Nistrului și de 3600 în stânga Nistrului.
Populația. În 1990, în regiunea separatistă erau 685 de mii de locuitori. Până în 2000, numărul populației a rămas relativ stabil. Către 2005, numărul lor a scăzut la 527 de mii de locuitori, în 2010 – la 518 mii, 2015 – 501 mii, 2020 – 466 de mii. Astăzi ei sunt – 461 de mii de locuitori, dintre care 301 mii în regiune, iar 160 de mii peste hotare. Migrația la lucru și scăderea populației este dramatică în regiunea separatistă.
Salariul. În 1999 salariul pe malul drept era de 305 lei moldovenești, pe malul stâng – de 715 lei. A fost așa până în 2016, când zona separatistă a rămas fără rezerve valutare și au avut loc mai multe fenomene negative care au dus la înrăutățirea situației. În acest an, 2023, salariul în Republica Moldova va fi cel mai probabil 12450 de lei, în regiunea separatistă transnistreană – 7000 de lei. În fiecare an crește discrepanța salarială. Acum locuitorii din zona separatistă câștigă doar 60% în medie față de cei din zonele aflate sub autoritățile legitime.
Pensia. În 1998/1999, pe malul drept al Nistrului pensia era 85 de lei, peste Nistru - 263 de lei. În 2004, în dreapta Nistrului a început majorarea bruscă a pensiilor și au ajuns aproape egale. După 2010, în dreapta Nistrului pensia a crescut stabil, dar în regiunea separatistă transnistreană, din cauza că cursul de schimb era menținut artificial, s-a ajuns să aibă din nou pensii mai mari. În acest an, 2023, pensia la Chișinău va fi cel mai probabil 3197 de lei, în zona separatistă doar 1806 lei. Practic pentru cei din regiunea separatistă, din 2017, crește și discrepanța în ceea ce privește pensiile.
Prețurile. În stânga Nistrului, inflația a fost atât de mare în 1990 încât autoritățile au fost nevoite să denominalizeze de două ori moneda, rubla transnistreană. Prima dată, au schimbat 1 la 1000, iar a doua oară 1 la un milion. Odată cu destrămarea URSS, malul drept al Nistrului a trebuit să convertească o mie de ruble sovietice pentru un leu actual, la Tiraspol au convertit un miliard de ruble sovietice pe o rublă transnistreană. După 2000, după ce a trecut șocul crizei din 1998, provocat de către Federația Rusă, s-au stabilizat prețurile pe ambele maluri ale Nistrului. Din 2001 și până în prezent, după mai mulți ani de criză, crize cauzate de către Federația Rusă, timp de 22 de ani, în dreapta Nistrului prețurile au crescut de 6 ori, în regiunea separatistă transnistreană de 9,3 ori.
Aceasta e situația pe care, la Chișinău și București, trebuie să o gândim și să o soluționăm în perspectiva reintegrării Republicii Moldova.
Se încarcă comentariile...
