Ţinutul Secuiesc şi teoria conspiraţiei

0
0

În esenţă, este doar un fapt divers: în timpul ceremoniei de învestire a noului prefect de Covasna (judeţ din aşa-numitul ţinut Harcov, Harghita-Covasna, parte a istoricului Ţinut Secuiesc), steagul Ţinutului Secuiesc a fost scos din sala unde se desfăşura învestitura.

Un gest inutil, gratuit, cum doriţi, care a fost interpretat de populaţia maghiară din judeţ (şi de restul secuilor din România, ba chiar şi de ţara vecină şi prietenă, ca un afront). Dacă mă gândesc bine, şi românii din judeţ, ţară şi de peste hotare ar trebui să se simtă jigniţi: este vorba de steagul regiunii, aşa cum aiurea în lume este vorba de steagul regiunii Poitou-Charentes (unde preşedinta regiunii este Segolène Royal, fosta candidată la preşedinţia Franţei...), iar prefectul numit de la Bucureşti venea să guverneze o ...regiune specifică, nu o ţară.

Ce-ar fi atunci să scoatem din uz şi steagul străvechii regiuni a Moldovei, cu zimbrul, sau cel care flutură pe cetatea din Alba-Iulia, cel al judeţului Braşov? Recunoaşteţi, a fost un gest gratuit, josnic şi inutil: cui prodest? Aş fi înţeles toată această amploare care a urmat în presă dacă steagul românesc ar fi fost aruncat pe jos, ars, călcat în picioare...aşa însă, văzută atât de departe cât şi prin lupa unei localnice (mi-am petrecut 20 de ani din viaţă în Harcov...), gestul a fost unul de orgolii şi de provocare. Din partea românilor, întâi, şi apoi a populaţiei maghiare, care nici ea nu s-a lăsat mai prejos în a răspunde la provocări. Asta pentru că răspunsul la provocări este clar o tară a neamului nostru. Jocul de-a diplomaţia nu ne este caracteristic nici la Bucureşti şi, din păcate, nici aiurea în lume. Culmea este că de fiecare dată pierdem şi niciodată nu învăţăm nimic.

Ar exista încă câteva lucruri de reţinut:

1.         în Harcov există într-adevăr o problemă, dar ea este mai degrabă de neînţelegere şi de neacceptare a celuilalt, atât venind dinspre maghiari, cât şi dinspre români. Atâta timp cât nici unii nici alţii nu vor accepta să stea jos şi să discute, o simplă privire pieziş aruncată de la Bucureşti (care doar asta vrea) este suficient pentru un scandal.

2.         Diavolul stă în detalii şi în necunoştinţă: viitorul Europei stă în regiuni, în regiuni autonome care nu se desprind însă de ţara din care fac parte, ci doar au un buget propriu şi o dezvoltare proprie, în cadrul aceleiaşi progresii europene a fiecărui stat. Se pare că România are o problemă în a înţelege acest lucru. Să treacă deci în vizită prin Franţa, să vadă cu ochii ei cum în faţa fiecărei primării flutură trei steaguri: al regiunii, al Europei, al Franţei, în această ordine.

3.         Pentru o ceartă este nevoie de doi, ca şi pentru o pace. Nici ungurii şi nici românii nu sunt mai breji sau mai vinovaţi. Ambele naţii însă preferă, pe teren naţional, această luptă seculară, pentru că, ce ştiu eu, face bine la moral. La Bruxelles însă eurodeputatul László Tőkés nu a avut nicio problemă în a-mi vorbi româneşte, iar la lansarea casei regiunii Secuilor, cu un an în urmă, ce am auzit, în limba română, se referea la o regiune similară multor altor regiuni din Europa, care nu s-au desprins însă de ţara lor.

Deci, concluzia, atât unii cât şi alţii se complac într-un dialog al surzilor în care niciunul nu vrea să-l asculte pe celălalt. O excelentă teorie a conspiraţiei în care cădem de fiecare dată, jalnic, păcăliţi, naivi, în timp ce astfel atenţia ne este distrasă de la alte probleme, cu adevărat importante.

Scriam, cu doi ani în urmă, deja, un text despre ...regiunile şi restul lumii. Citez:

clasa politică românească a văzut secesionism şi pericole de stat acolo unde de fapt nu era decât o acţiune de imagine aşa cum Bucureştiul ar trebui să facă şi el: Ţara Bârsei şi Dobrogea, Moldova sau Oltenia, Maramureşul ar merita să figureze cu o reprezentanţă la Bruxelles (a spus-o Tökes), la fel ca celelalte 300 alte reprezentanţe regionale europene (Baden Baden, Bavaria etc). Duşmanul nu este aici, dragi politicieni!

Ipocrizia politică este încă la ea acasă pe malul Dâmboviţei. Populaţia maghiară din România, secuii, ceilalţi, sunt buni atunci când avem nevoie de ei la guvernare. Dar nu am auzit de ei şi nu-i cunoaştem în alte situaţii.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite