Tinerii români pot lansa companii de (foarte multe) miliarde de dolari pornind din România! Cum facem să nu-i oprim

În 2005, la București, Daniel Dines și Marius Tîrcă fondau compania UiPath, care valorează azi aproape zece miliarde de dolari, angajează 4.000 de oameni în toată lumea și are sediul la New York. Daniel Dines este președinte și CEO al companiei.

FOTO Arhivă

În 2013, la San Francisco, Ion Stoica și Matei Zaharia se numărau printre cei șapte co-fondatori ai Databricks, cu o valoare de piață estimată la peste 100 de miliarde de dolari și cu 8.000 de angajați. Ion Stoica este președinte executiv.

Lansarea pe bursa de la New York a UiPath, în 2021, a fost una dintre cele mai mari din istoria bursei pentru o companie de software. Când și Databricks va face acest pas, vom avea, probabil, cea mai mare lansare pentru o companie de profil, iar eu cred că va depăși ca valoare faimoasa Palantir (Alex Karp și Peter Thiel), cu o capitalizare, acum, de 440 de miliarde de dolari.

Da, știam încă din anii nouăzeci că avem talente în domeniu. Auzeam cum Microsoft cumpără companii întregi, abia lansate, și le mută, cu oameni cu tot, în America. Vedeam cum Softwin (fondat de Florin Talpeș la București, după Revoluție) devine BitDefender, unul dintre cele mai populare programe antivirus de pe planetă.

Ce nu știam atunci, era faptul că aveam deja în noi acest potențial de a genera sume, vorbim de zeci și sute de miliarde de dolari, care te fac să amețești și numai când te gândești la ele. Și, probabil, nu aveam destulă încredere. După zeci de ani de comunism era și normal.

Apoi, am început să câștigăm încredere. Mai mult, companii uriașe, mai ales de peste ocean, și-au deschis birouri în țara noastră, au făcut achiziții, parteneriate, au angajat mii de oameni. Despre Cluj se vorbea ca despre un Silicon Valley al Europei Centrale. Au urmat ani de consolidare, până mai aproape de noi, cu exploziile, le putem numi așa, UiPath și Databricks (deși aici, trebuie să recunoaștem, nu este vorba despre România).

Dar s-a mai întâmplat ceva esențial. Pe toată această bază, pornită în anii nouăzeci, pe toate aceste modele de succes, a crescut – aici, în România – o nouă generație de antreprenori români care nu se mai mulțumește să vândă servicii, ci vine cu ideile ei de creștere.

Un exemplu, din mai multe, este BibleChat, lansată în 2023 de Laurențiu Bălașa și Marius Iordache. Conform media, este start-upul românesc cu cea mai mare creștere din Europa! În doar un an de la lansare, BibleChat a atins un număr de 10 milioane de utilizatori şi venituri anualizate de 15 milioane dolari. Iar la începutul acestui an a atras o nouă rundă de investiții de 14 milioane de dolari. Este pentru prima dată în istorie (spun jurnaliștii de specialitate) când o aplicație din România atinge o astfel de performanţă. Și au pornit de la Galați.

Vă rog să nu-mi spuneți că la noi nu se poate, sau că este vorba de noroc! Da, are și norocul rolul lui, dar dacă nu ai muncit ani de zile (fără nicio garanție decât munca!) pentru a profita de el atunci când ți se arată, e ca și cum nu l-ai avea. Munca la BibleChat, de exemplu, a început prin 2019, și până să ajungă la momentul 2023 a trecut prin pandemie, blocaje și un număr imens de incertitudini. Doar că oamenii aceia NU s-au oprit!

Niciunul dintre exemplele de mai sus nu este o poveste despre îmbogățire rapidă. Cum spunea George Iacobescu, mintea și forța din spatele Canary Wharf, în Londra, succesul meu de peste noapte a fost construit în peste douăzeci de ani...

Fiecare exemplu, însă, este o poveste despre școală serioasă, cercetare și rigoare, o poveste despre eșecuri și perseverență.

Împreună, ele ne arată ce pot face românii când au libertatea de a crea, iar eu cred că asta ar trebui să ne dea și speranță.

De ce? Pentru că România are astăzi o șansă reală de a produce schimbări profunde. Avem acces la fonduri europene fără precedent, avem deschidere la nivelul UE pentru investiții în AI, digitalizare, supercomputing, robotică și inovare industrială. Avem universități tehnice bune, IT-iști respectați, tineri care pot concura oriunde în lume.

Și nu, nu sunt naiv. De la un anumit nivel încolo, multe, dintre cele mai mari, vor pleca, așa cum pleacă din Anglia, Franța, sau Germania. Sediile lor principale vor fi, probabil, în America. Dar asta este pur și simplu o realitate a pieței și a accesului la capital global. Cu așa ceva nu ai cum să te lupți. Vorbesc în domeniul companiilor de tehnologie.

Dar! Și mai multe dintre ele vor rămâne și vor continua să creeze valoare și locuri de muncă în România! Trebuie doar să nu le punem piedici.

Pentru că mai este un aspect de discutat aici, și în general, legat de antreprenoriat. Niciuna dintre aceste companii nu a depins sau nu depinde de stat, sau de contracte cu statul, sau chiar de sprijinul lui, dacă tot vine vorba.

Ce au nevoie tinerii sau mai puțin tinerii antreprenori de azi, și în România dar și în UE?

În primul rând, nu au nevoie să li se dea nimic! Succesul, mai ales la scara la care vorbim, nu este opera statului și NU vine din economia socialistă planificată! Până la urmă, și Apple și Google au început în garaje!... Doar că acele garaje nu erau oriunde, ci în zona Universităților Stanford sau Berkeley și în zona unor centre de cercetare cu aplicație militară. Adică, nu a fost un accident. Ecosistemul era acolo.

Însă, și în România și în UE, ei au nevoie, înainte de orice, să nu fie loviți de birocrație, de reguli neclare și instabile, de tot felul de îngrădiri (de care în America nu se lovesc atât de des). De asta cu siguranță au nevoie.

Nu spun, totuși, că statul nu poate contribui, dincolo de legislație și de administrație. Poate! Și trebuie să o facă.

Și România și UE pot ajuta antreprenorii prin crearea unor ecosisteme care pun munca lor în context și care le sporește șansele de reușită. Ca și în Silicon Valley la vremea sa!...

Asta înseamnă conectarea universităților la economia reală, finanțare pentru cercetare aplicată din care se pot naște afaceri și joburi, utilizarea produselor lor în educație sau chiar în administrație ori apărare, după caz. Și înseamnă și granturi sau alte forme de finanțare.

Dar, deși discutăm despre exemple de succes aici, și despre cum pot fi ele repetate (în România și în UE), trebuie să fim conștienți, în cuvintele lui Peter Thiel, că în ceea ce privește antreprenoriatul, în mod necesar, NU poate exista o formulă unică de succes! Paradoxul antreprenoriatului este că, deși mulți încearcă să copieze (au fost multe Facebook sau Google, sau chiar Microsoft), fiecare succes major a adus pe piață ceva nou și unic și mult diferențiat (calitativ) față de competiție. Niciun guvern, nici UE, nici nimeni nu poate legifera inovația, succesul sau calea spre ele!

În esență, companiile de succes găsesc valoare acolo unde noi, cei mai mulți, nu ne așteptăm. Și mă gândesc iar la românii de la BibleChat. Ideea era acolo, în văzul tuturor. Doar doi români au văzut și un business în ea...

Așadar, cum să nu-i oprim pe tinerii români care lansează afaceri? Reducând birocrația și fricțiunile administrative. Acum.

Cum să-i sprijinim? Prin facilitarea, pe model american, apariției unor ecosisteme naturale, nu planificate sau forțate (de aceea spun facilitare) în care ei să își dezvolte ideile, echipele și afacerile.

Vom reuși, la nivel de UE sau de România? Nu știu. Tentația legiferării este mereu acolo.

Ce știu însă, sigur, 100%, este că și la Arad și la Iași și la Constanța și la Baia Mare, tineri și tinere cu idei lucrează acum, în acest moment, la ele și că reușita lor va fi un miracol trudit, ca orice reușită solidă de durată.

Și știu că printr-un lanț întreg de mici sau mari miracole similare, începute în anii nouăzeci și continuate de noi și noi generații, antreprenorii români vor duce această țară, și oamenii ei, pe piețe regionale și globale și că ne vom mândri cu ei și vom vrea ca ei să fie tot mai mulți!

Și mai știu că ei vor fi tot mai mulți cu condiția să le dăm libertatea deplină de a crea și de a face. Pe scurt, legi mai puține dar mai bune. Toți vom câștiga din asta.