Ţigăncuşă, eşti frumoasă, dar să nu mă bagi în sac!

0
0

Nici nu nu se deschise bine prăvălia cea nouă numită www.adevarul.ro, că mă şi căută la cuibarul cu ouă un vecin de bloc – pardon, de blog. Nu-i nimic, eu îl pedepsesc oferindu-i o za din lanţul amintirilor. Dacă n-o să-i placă, să mă reclame la Discriminare!

Bucurie mare la noi, acilea-n sat: cică veniră ţiganii. Nu, nu veniră cu cortul, auzi ’mneata, veniră cu plaivazul. Şi nu-l furară, îl puseră la treabă. E drept că plaivazul nu ţine de foame, poţi cel mult să-l pui pe foc, să-ţi mai încălzeşti ciolanele, că se anunţă iarnă grea. Eeeeei, ia să fi fost o găină din coteţ de gospodar, numai bună de jumulit şi de pus în oală…

Şef de stabor se făcu, pe noul adevarul.ro, mandea Petre Florin Manole, care nici-una, nici-două, mă căută la arţag. Ei, n-ar fi asta o problemă, dar măndiţa al nostru – mare gagiu! - cam stâlci limba română, ceea ce zău că e dovadă de discriminare. Păi, ce-ai, nene, cu limba română? Chiar vrei s-o transformi în rromână? Dacă nu-ţi place, dă-o pe rromales, dar nu mai zice muşchetari (de la muşchiuloşi), că-s muschetari (de la muschetă), şi nu mai pune virgule unde-ţi pică matale la lingurică. Iar dacă mă mai bagi în oală cu alde Vadim şi Roncea, să ştii că te potcovesc cu potcoava pe care am primit-o de la Romani Criss, drept trofeu, pentru “profesionalism în domeniul promovării drepturilor omului”. În rest, jos pălăria: eşti miştocar, ai verb, scrii caşto. Mâine-poimâine te pomeneşti că bagi în tipar şi un roman… (Corectura, atenţie: roman, nu rroman!)

Până una-alta, frate, eu îţi zic bun-venit pe Tărâmul Discriminării Pozitive! Nu era bai nici dacă veneai cu toată şatra, că mai socializam şi noi un pic. Eu, unul, duc dorul ţiganilor din veacul trecut, mai exact de acum 35 de ani, când veneau în fiecare primăvară (toamnă? – nu mai ţin minte, dar parcă susura pârâiaşul lângă care-şi instalau corturile şi care în restul anului seca) în satul meu din Oltenia submontană. Şi odată a venit cu ei o ţigăncuşă… mamă-mamă! Ea să fi avut vreo zece ani (dar căpătase forme specifice fetelor de liceu), eu vreo şapte-opt… Aşa sfrijit cum eram, că puteai să mă iei într-o mână şi să mă arunci peste pârâu până-n cortul bulibaşei cu mustăţi răsucite, m-am îndrăgostit pe loc de ea. Şi am suferit o lună în tăcere, pitit strategic în livada de peste drum, aşteptând momentul când ţigăncuşa mea – o visam noaptea, deci era a mea – venea la pârâu să-şi dea cu apă pe faţă şi să umple tuciurile ca să facă mâncare pentru toţi locatarii şatrei. Îi vedeam ochii verzi oglindindu-se în apa cristalină şi mi se tăia respiraţia când, aplecându-se ca o prinţesă din filmele indiene (pe vremea când la căminul cultural erau proiectate “Lanţul amintirilor” şi “Prietenii mei, elefanţii”), oferea priveliştea unui piept fabulos, fără să ştie că doi ochi de copil, de după pruni şi dintre butucii viţei-de-vie…

La un moment dat voiam s-o răpesc şi s-o duc într-o ascunzătoare doar de mine ştiută. Dar mi s-a făcut frică, pentru că parcă o aud pe bunică-mea: “Mă, ai grijă un’ te duci, că te fură ţiganii şi te bagă-n sac!” Mă şi imaginam vârât într-un sac întunecos, legat la gură (sacul, nu eu) şi dând din picioare fără speranţă de scăpare. Atunci am trăit o mare dilemă: o răpesc eu sau mă fură ea?! Şi m-am tot codit până când, într-o zi tristă, şatra a plecat, iar pe ţigăncuşă n-am mai văzut-o niciodată, chiar dacă ţiganii cu mustăţi răsucite au continuat să-şi instaleze corturile pe malul pârâului, an de an.
Pârâul nu mai curge de mult, a secat pentru totdeauna. Dar ochii aceia verzi încă se mai reflectă în amintirile mele de copil îndrăgostit de o ţigăncuşă pe care voiam s-o răpesc, dar de care fugeam să nu mă bage-n sac.

Şi-am mai rămas cu un refren pe care atunci îl fredonam în gând:

Ţigăncuşă, eşti frumoasă,
Ţigăncuşa mea,
Te iubesc, dar să nu mă bagi în sac!
Hei! Ţigăncuşă eşti frumoasă…

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite